READING

Condamnat la viata intr-o ora din august

Condamnat la viata intr-o ora din august


Prietenul si vecinul meu Mihai Ursa m-a invitat aseara la premiera pentru bloggeri a filmului “Condamnat la viata” (“A Farewell To Fools”), adaptarea după nuvela “Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici si un remake al filmului “Atunci i-am condamnat pe toti la viata”, regizat de Sergiu Nicolaescu in anul 1971. Scenariul poarta semnatura lui Anuşavan Salamanian (care a colaborat cu Nicolaescu la montajul musical) iar regizorul este Bogdan Dreyer.

Am vazut “Atunci i-am condamnat pe toti la moarte” (cu Amza Pellea, Octavian Cotescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Gheorghe Dinica, Ioana Bulca, Stefan Mihailescu-Braila, Sergiu Nicolaescu si Ernest Maftei) acum multi, multi ani. Am citit de curand ca filmul a avut premiera in ianuarie 1972, anul nasterii mele.
Am intrat in sala de la Union, m-am asezat cuminte langa Mirela Bucovicean (Molecule-F) si mi-am transmis bezele cu Cristina Bazavan si Chinezu.
Nu imi mai aduceam aminte nimic din filmul original, dar in momentul in care a inceput sa curga filmul, cu muzica (superba) si am vazut scena in care copilul se uita la o sperietoare de ciori, mi-am amintit de nuvela “O ora din august” a lui Marin Preda, unul dintre subiectele mele la admiterea de la treapta intai (iunie 1987). Si actiunea filmului “Condamnat la viata” se petrece in august 1944, mai exact in data de 13 august si se termina imediat a doua zi.
Nu vreau sa va povestesc acum filmul, dar pot sa va spun ca este vorba despre o situatie ce scoate la iveala tot ce e mai rau in oameni, fie ei fete bisericesti, medici (oameni unul si unul, care au depus un juramant si care in esenta trebuie sa fie aproape de oameni), pe fundalul ultimelor zile de ocupatie germana in Transilvania.

Gérard Depardieu (Theodore/Ipu, un fost combatant francez din primul Razboi Mondial devenit nebunul satului) este prieten cu regizorul de peste 20 de ani iar Harvey Keitel a avut toate motivele sa accepte sa joace rolul preotului Johannes: mama actorului s-a nascut in Maramures, in Leordina si a emigrat in America cu parintii sai in adolescenta.
Majoritatea scenelor au fost filmate la Sighisoara si in Satul Saschiz, Mureş. Iar scenele de interior au fost filmate intr-o casa veche din centrul Bucurestiului, in studiourile Family Film şi la Mogoşoaia.

Tanarul actor Bogdan Iancu (mi-a placut mult cum a jucat) ne-a povestit dupa vizonare ca cele mai multe duble trase au fost la scena cinei (o sa vedeti). Alaturi de Depardieu, Keitel si Bogdan Iancu ii veti mai

vedea pe Laura Morante, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Alexandru Bindea, Nicodim Ungureanu, Hubert Damen, Adina Cartianu, Iulia Boroş, Georgiana Gabriela Băluţă, Lino Damiani, Uwe Fellensiek.
Aici puteti urmari trailerul si aveti link-urile catre site-ul oficial si pagina de Facebook.
Condamnat la viață – trailer HD
Condamnat la viață – cheap viagra online site oficial
Condamnat la viață – pagina de Facebook
Condamnat la viață – pe IMDb
Family Film – site oficial

Filmul “Condamnat la viata” va avea premiera in cinematografe in data de 14 martie, la Grand Digiplex iar din 15 martie va rula in cinematografele din Bucuresti, Cluj, Brasov, Constanta, Oradea, Ploiesti, Craiova, Targu Jiu, Calarasi, Targu Mures, Vaslui, Arad, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Bacau, Pitesti, Braila, Suceava, Piatra Neamt si Radauti.
Mergeti la film intr-o dimineata de weekend, insotiti de parinti si bunici, de copii si lasati-va bunicii/strabunicii sa va povesteasca ceva din timpul razboiului. Sunt amintiri pentru generatiile urmatoare, ca sa nu se mai repete istoriile sangeroase. Sa nu fim nevoiti sa traim situatii care sa ne transforme in egoisti cinici.
A, si nicio grija: curcanul din film nu a fost taiat.
Vizionare placuta!

Surse de inspiratie: Mihai Ursa, Wikipedia, http://procinema.ro/, http://www.cinemagia.ro/, http://westgo.blogspot.ro/


People, Places, Projects, Plans, Special moments, all connected in my journal of memoires. My memoirs, seeking for the good times lived by me & by the others. I believe in gentle hood and in nomad thinking. I believe in the progress of humankind and hope this will happen during my lifetime. Welcome aboard!

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INSTAGRAM
follow me over here