The Books Stylist

deschidere mare

Tatal meu, Dan Pavel, ar fi implinit 74 de ani pe 10 ianuarie.

Imi amintesc de el tot timpul, in toate felurile minunate in care a fost el: prietenul meu bun, tatal care isi intelege si protejeaza fiica, profesorul meu, profesorul iubit de elevi, profesorul de franceza, profesorul de filatelie, Daddy cool.

cu tata, pe gardul casei de la Campina, cca 1974

cu tata, pe gardul casei de la Campina, cca 1974

 

Astazi imi amintesc de tata, cititorul de carti, tata, “stilistul” de carti. Aveam o camera la Campina pe care mama o transformase in dressing de pantofi & paltoane. Era si camera de oaspeti din cand in cand, acolo dormea bunica paterna cand venea in vizita de la Ploiesti.

Dupa ce cartile cumparate de ai mei au ocupat salonul si sufrageria, holul cel mic si dormitorul acestora, in mijlocul dressingului a fost “construit” incet un adevarat perete de carti, multe dintre ele fiind dubluri – mama si tata aveau surse diferite, doua librarii de la care se “aprovizionau” si, cum nu existau telefoane mobile in anii ’80, se trezeau ca ajung acasa de fiecare data cu cel putin 2 aceleasi carti, care ulterior erau oferite cadou prietenilor sau elevilor de la meditatii.

Tata era cel care recomanda carti, majoritatea prietenilor il rugau sa le faca o lista inainte de a merge la librarie.

tata la Tour Eiffel

Asa cum un stilist este atent ca hainele de la sedintele foto sa fie returnate intacte, tatal meu citea cartile cu o grija impecabila: le punea extra coperti, nu indoia colturile (cred ca se incrunta tare de acolo, de sus, daca ma vede, pentru ca recunosc, am acest obicei, dar le indrept imediat dupa ce imi iau notite din pagina respectiva). Tata avea fise pentru fiecare carte citita si mai avea un caiet mare, cu coperte cartonate, in care isi nota toate cartile pe care le dadea cu imprumut. Casa noastra era un fel de biblioteca pentru multi dintre cunoscuti.

tata si mama, fericiti in Paris

tata si mama, fericiti in Paris

 

Am un album cu parintii mei, cu fotografii din timpul singurei lor vacante impreuna peste hotare, in iulie-septembrie 1980 (parca). Au plecat atunci sa isi viziteze prietenii din Germania de Vest (emigrati din Romania), prietenii din Anglia (pe care ii cunoscusera prin corespondenta, avand aceeasi pasiune, filatelia), pe rudele indepartate din Paris ale mamei si pe Suzanne si Loulu, un cuplu simpatic din Elvetia. Cand au plecat ai mei in vacanta, disparuse ciocolata din alimentare. Cat au lipsit ei, a plecat si toata mancarea la export, si ei au aflat cu stupoare cand au ajuns la vama de la Curtici si un fost elev de-al lor i-a recunoscut si i-a lasat sa ii dea un telefon lui mamaie si sa o anunte ca au intrat in tara. Politistul i-a intrebat: “Si, ati adus conserve?” Ai mei au fost mirati de intrebare. Raspunde mamaie si primul lucru pe care ii intreaba:”Ati adus mancare?” Nu, mama si tata aveau geamantanele pline de carti si de batoane de ciocolata elvetiana.

tata si prietenii nostri din Anglia, in costumele nationale primite cadou de la ai mei

tata si prietenii nostri din Anglia, in costumele nationale primite cadou de la ai mei

 

Toate fotografiile, mai putin cea cu mine (catarata pe gardul casei de la Campina) au fost facute in timpul acelei vacante, cand eu si mamaie si bunica paterna si bunicul matern, Opapa, si pisicile ii asteptam acasa.

una dintre fotografiile preferate cu parintii mei

una dintre fotografiile preferate cu parintii mei

 

#favoritemomentsfromlastcentury #meilmaniisipavelii #familymemories

 

 

 


People, Places, Projects, Plans, Special moments, all connected in my journal of memoires. My memoirs, seeking for the good times lived by me & by the others. I believe in gentle hood and in nomad thinking. I believe in the progress of humankind and hope this will happen during my lifetime. Welcome aboard!

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

INSTAGRAM
follow me over here