Pana pe la varsta de 11 ani pranzurile in familia mea erau respectate printr-un ritual firesc. Masa era pusa in sufragerie, cu tot setul de farfurii ( aperitiv, supa, fel principal), tacamuri, servete ( din panza) iar supiera trona in mijloc, intr-un set up adorabil. Nu stiu cum s-a intamplat, dar pranzurile mele cu familia, atunci cand ne adunam cu totii ( rar), se petrec la restaurant, dar parca nu e acelasi lucru. Eu raman in ,,filmul’’ meu din copilarie.

tigareta after lunch; foto Marina Garnier pentru Vanity Fair

In luna ianuarie a acestui an am citit un material captivant pe blogul Vanity Fair, despre farmecul dejunurilor din upper class-ul  New-York-ului anilor ’80. Lady who lunch este un proiect initiat de o fotografa paparazzo, Marina Garnier, care, din 1986 si pana in 1990 a inceput sa le fotografieze pe marile doamne in locatii hipe din Manhattan: la Le Cirque, La Grenouille, Mortimer’s, Four Seasons sau Colony Club.  E o adevarata incantare sa privesti fotografiile cu Jacqueline Onassis, Nancy Reagan si alte femei fantastice care stiau sa fumeze estetic si sa bea sampanie cu o rezistenta remarcabila si carora le datoram transformarea unui substantiv in verb: to lunch.

Ma bucur enorm ca dejunul ( the lunch) a fost readus in lexicon, pentru ca in ultimii 7 ani am participat la prea multe brunch-uri.

Doamnele isi iau la revedere dupa lunch; foto Marina Garnier pentru Vanity Fair

Sursa: http://www.vanityfair.com/society/2012/02/ladies-who-lunched-slideshow-201202, http://laurafleur.wordpress.com,