Aceasta este o fotografie care face parte din istoria familiei mele. In primul rand, in partea dreapta, langa cei doi copii este Pinchas Meilman, bunicul meu, fotografiat in lagarul de munca de la Moghilev, Transnistria. Fotografia nu este datata, dar putea fi facuta oricand in perioada toamna 1941 – vara 1945; patru ani, atata au stat in lagar Omama (Erna Meilman) si Opapa (Pinchas Meilman).

Aceasta fotografie a aparut acum doua saptamani, atunci cand mama si-a serbat ziua de nastere (16 august). Un prieten din grup i-a dat aceasta fotografie, gasita de curand in albumele de familie. Tatal lui a fost in acelasi lagar cu bunicii mei.

Cei doi copii de langa bunicul sunt cativa dintre cei pe care acesta i-a salvat de la moarte (erau in convoaiele care mergeau spre lagarele de exterminare), pastrandu-i in fabrica de la Moghilev pe care a pus-o pe picioare si in care a muncit pana in ziua eliberarii.

Anul acesta s-au implinit 70 de ani de la sfarsitul Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Un razboi crunt, care a lasat rani adanci, cu povesti transmise din generatie in generatie.

Acum cativa ani am auzit pe cineva care spunea ca s-a saturat de filmele despre razboi (se intampla cand Tarantino lansase “Inglorious Bastards”). Cred ca, in afara de filmele documentare (cel mai nou vazut este “Aliyah Dada, al Oanei Giurgiu), de emisiunile de pe Discovery Channel cele mai puternice sunt povestile celor care au supravietuit, transpuse in carti si filme artistice. A fost ceva ce nu mai trebuie sa se repete.

Din pacate ceea ce se intampla acum in lume este mai greu de controlat. Din pacate banii sunt mai presus decat orice urma de respect si de dorinta de a ajuta. Din pacate guvernele de acum au din ce in ce mai putini lideri care pot schimba ceva in bine.

Din fericire imi pun bazele in milenisti si in cei care se nasc chiar acum.

Iar astazi ar fi fost ziua bunicului meu. Cum zic prietenii de la Radio Guerrilla? “La multi ani, Opapa, oricunde te-ai afla acum, creind ecuatii pe mansetele camasilor”.