Vi s-a intamplat vreodata sa trebuiasca sa scrieti despre o persoana deosebita pe care ati cunoscut-o sau despre ceva care vi s-a intamplat si sa amanati momentul de teama ca ceea ce veti scrie nu va fi pe masura asteptarilor voastre? Ca momentul acela a fost atat de special, incat orice povestire a lui ii va diminua efectul?

Mi se intampla foarte rar si de cele mai multe ori in cazurile in care scriu despre oamenii cei mai speciali din viata mea.

Jana Gertler nu imi este prietena veche. Nu avem momente traite impreuna. Dar Jana este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat in 2015.

Am auzit de Jana Gertler pentru prima data in noiembrie trecut, atunci cand, la intalnirea cu Adrian Buga din biroul Mirelei Bucovicean de la Molecule-F, acesta ne-a adus ficareia cate un pachet cu albume ale artistilor romani pe care ii reprezinta. Am desfacut cadoul si am inceput amandoua sa rasfoim albumele. Mirelei i-a placut Eva Cerbu.

Iar eu am rezonat cel mai bine cu sculpturile Janei Gertler.

“Mirela, tie nu iti pot face cunostinta cu Eva Cerbu, pentru ca din pacate nu mai este printre noi, dar tie, Noemi, iti pot aranja o intalnire cu Jana, in atelierul sau”, ne-a spus Adrian.

Jana Gertler, martie 2015

Cateva luni mai tarziu, mai exact intr-o zi de luni, 23 martie, am cunoscut-o pe Jana. Ne-am strans asa: eu, Cristina Pop si Lili Misaila de la Antz (Eroii Romaniei Chic) si Ioana Chira de la Harper’s BAZAAR. Impreuna cu Adrian am invadat atelierul Janei Gertler din Pache Protopopescu.

Am ajuns prima si cum am intrat pe usa, Jana a venit la mine si mi-a strans mana asa cum imi place mie, “barbateste”. Ne astepta cu ceai si biscuiti si ne-a invitat sa punem intrebari.

“Intrebati-ma ce vreti voi, am saci intregi de povesti”.

Noi am pus intrebari si Jana ne-a raspuns calma si senina timp de vreo trei ore. Ne-am simtit fantastic si am vazut ca si Jeana era intr-o verva extraordinara.

Imaginati-va o mignona imbracata in pantaloni maron si un pulover rosu caramiziu, tunsa baieteste, cu niste maini perfecte care au sculptat blocuri imense de piatra de-a lungul a peste 60 de ani de activitate.

Jana Gertler si Cristina Pop

Mrs. Gertler a trait toate schimbarile politice ale secolului 20. “Cand tata a fost dat afara de la banca, noi eram mici…”

“L-au dat afara comunistii?”

“Nu, ailalti”, rade Jana. “…legionarii. Am calatorit prin toata tara cu tata, mama si cu sora mea. Am cunoscut oameni noi. Mi-a placut sa observ oamenii. Si intotdeaua mi-au placut copiii”.

Apoi Jana ne-a povestit despre primul ei atelier din Bucuresti, obtinut dupa terminarea facultatii. Apoi ne-a invitat in gradina atelierului, de un verde crud, dupa ploile din ultimele zile si am admirat una dintre sculpturi, “Cartea cu poze”, ce reprezinta un copil care citeste dintr-o carte.

Ne-am luat la revedere de la Jana si apoi am plecat din tara pentru cateva luni si mi-am propus sa revin in atelierul din Protopopescu. Am simtit ca nu am intrebat destul, mai ales ca Jana avea atatea povesti.

L-am sunat pe Adrian Buga si lunea trecuta, 5 octombrie, m-am revazut cu Jana.

A fost ca si cand o vizitasem cu o saptamana in urma. Lucrarile erau asezate in aceeasi dezordine frumoasa in atelier, iarba din gradina era la fel de verde ca in martie trecut iar Jana era imbracata de aceasta data in pantaloni bleumarin, o camasa in dungi alb cu rosu si o jacheta beige.

Mircea ne-a fotografiat in studio, apoi in gradina si cand i-am spus din nou Janei ca sunt vrajita de acest loc, imi spune: “Stii, un prieten care a venit aici acum niste zeci de ani mi-a spus: “Ton petit paradis, tous privee”.

Cand a fost momentul sa ne luam la revedere in fata blocului sau (aflat in zona de nord a orasului), Jana ne-a invitat la o cafea, ca sa isi mai descarce putin din sacii cu povesti.

“Uite asa ii fac si lui Adrian”, imi spune. “Eu ii pregatesc ceva in bucatarie si el sta pe canapea si ii povestesc si ii povestesc, pana cand obosesc putin”.

Jana Gertler in atelier, foto Iuli Campeanu

Ne-a povestit despre Iuli Campeanu, mama Verei Campeanu si soacra lui Nicolae Sapte Frati, care i-a fost asistent in atelier pentru o vreme. Iuli Campeanu i-a facut Janei aproape toate fotografiile.

In sufrageria tipic intelectuala, cu corpuri de biblioteca ticsite de carti si albume am gasit insule cu fotografii de familie. “El e Mircea. Mircea Zalman, sotul meu. Parca acum a iesit pe usa si il astept sa se intoarca…”

Jana si Mircea s-au cunoscut la un bal de artisti de la cantina studenteasca de pe Lipscani, in anii 50.

Jana Gertler si Mircea Zalman in gradina atelierului

“De ce nu ai plecat din tara, Jana? Puteai sa o faci legal si repede”, o intreb eu (Jana Gertler este evreica si in perioada comunista evreii, sasii si grecii puteau emigra legal, in schimbul unor sume de bani pe care statele de mai sus le plateau lui Ceausescu & Co).

“Atelierul a fost viata mea”, imi spune Jana fara sa stea pe ganduri macar 2 secunde. “Intotdeauna am facut ce am vrut”.

“Dar nu ti-a fost greu? Cum arata o zi din viata ta atunci?

“Dimineata eram la atelier. La pranz mergeam acasa ca sa ii pregateasc sotului dejunul si apoi ma intorceam la atelier. O data pe an mergeam in calatorii de documentare in strainatate. Aflasem de la o prietena…cred ca de la Eva Cerbu despre aceste calatorii.”

“Si cum puteai sa pleci?”

“Cei de la securitate veneau si imi aduceau pasaportul. Ma rugau ca la intoarcere sa trec pe la ei si sa le povestesc cum a fost, cu cine m-am intalnit, ce am vazut.”

“Si tu?”

“Eu nu mergeam la ei, dar veneau ei la mine dupa o vreme: <<Doamna Gertler, v-ati intors. Cum a fost in calatoria in care v-am lasat sa mergeti?>> Asa era de fiecare data. Dar grija mea cea mai mare era sa stiu ca banii mei sunt in regula. Vanam turisti straini in Romania, stabileam o legatura cu acestia, le dadeam pe incredere bani si cand ieseam din tara si ajungeam in tara lor, le telefonam, ne intalneam si imi dadeau banii. De fiecare data am avut noroc de oameni cumsecade.”

Prima amintire occidentala a Janei e legata de Viena.” Vai, am mers cu o colega. Si cand am vazut oamenii aia eleganti, si cafenelele, a fost o senzatie minunata.”

Daca va intrebati care este programul Janei Gertler, pot sa va spun ca este foarte ocupat. Jana iese des sa manace in oras. Se intalneste cu nepotii (de la rudele din partea sotului sau). Nu are copii, dar operele sale tradeaza un instinct matern extraordinar.

Jana are si un prieten, pe filosoful Peter Vaida, pe care l-a cunoscut prin prieteni comuni.

Si Jana merge la atelier, aproape in fiecare zi. Uneori cu autobuzul, alteori cu taxiul.

Jana Gertler a terminat facultatea de Arta din Bucuresti in anul 1955. S-a nascut la Oradea, dar traieste in Bucuresti din anul 1940. A fost studenta lui George Lowendal si are o multime de povesti despre acesta.

Albumul sau poate fi achizitionat de la Carturesti si de pe site-ul Argo. Daca vreti sa ii faceti o vizita, il contactati pe Adrian Buga.

Daca vreti sa ii admirati lucrarile din afara atelierului, va trebui sa asteptati ca muzeele care le detin sa le introduca in viitoarele expozitii. Pot sa va spun ca lucrarea in gips Nina Cassian, din 1961 se afla in colectia MNAC. O alta lucrare in gips, “Colega mea, Georgeta Naparus”, din 1960 se afla in colectia Muzeului de Arta din Craiova.

Jana Gertler va implini 86 de ani anul acesta, in data de 31 decembrie.

Mi-ar placea ca profesorii de la Facultatea de Arta din Bucuresti sa o invite intr-o zi pe Jana sa le povesteasca studentilor despre niste vremuri la care foarte putina lume are acces astazi. Sunt sigura ca Jana, cu optimismul sau nu va povesti despre sutele de martisoare pe care le-a vandut prin Fondul Plastic ca sa poata sa traiasca mai bine, ci despre profesorii sai extraordinari din anii ’50, despre colegii sai si alti oameni pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului.

Revin cu un nou episod Jana Gertler, pentru ca mi-am propus sa o prezint tuturor prietenilor mei.

Jana, esti fantastica.

“Tot ce se termina cu bine e bine”. Asa mi-a zis Jana. Dar de fapt nimic nu se termina si tot e bine, nu-i asa?

Surse foto: Mircea Dragomir, arhiva personala, martie 2015 / octombrie 2015

Outfit: hanorac Ioana Ciolacu, pantaloni 1o9 (Marina Moldovan) si pantofi sport Nike.