Pentru al doilea an consecutiv, #acinceaputere scrie despre brandurile descoperite de către fiecare dintre noi .
Las mai jos conturile de Instagram și câteva imagini + câteva vorbe despre fiecare.
@studio_gitane, cea mai recentă surpriză, via @curatorialist.ro. Pe @nicogrigore, creatoarea brandului o cunosc de ceva ani, din vremea în care era doar fotograf dar încă de atunci (2015), când am vizitat-o în studioul său, am știut cumva că Nico nu se va opri doar la fotografie. Vazele din lut și din ceramică, mărgelele unicat sunt adevărate povești memorabile.
@heartwood.ro este showroom-ul și totodată biroul duo-ului creativ Anna Chițan & Maria Farcaș de la @annterior_studio. Aflat în Cartierul Armenesc, în Strada Franzelarilor 19, la parterul unui imobil interbelic, Heartwood este locul în care sigur găsești ceva pentru casa ta sau atunci când ești în pană de idei de cadouri unicat. Cum ar fi acest tablou duios cu cai.
@freya.candles.ro. La @_eshte le-am văzut prima dată, o ediție colaborativă cu concept store-ul cafenea din Stradă Doamnei nr. 15 unde merg pentru terapie olfactivă & vizuală.
@a46.venue este locul descoperit de @anabitu, în decembrie trecut și în care ne-am băut prima cafea în 2023, toată echipa #acinceaputere. Am revenit aici de multe ori în acest an, pentru grădina cea cochetă, pentru cafeaua cu lapte de mazăre si mai ales pentru croissantele calde, care au urcat în topul meu: sunt cele mai bune croissante din București. (Aleea Alexandru nr. 46).
@lencastories, adorat din prima clipă la ediția @romaniancreativeweek.ro 2023 . Lenca Stories are și showroom, din această toamnă, în Str. C.A. Rosetti 10, într-un bloc Art Nouveau de la începutul secolului 20, un univers suprarealist creat de talentata @elivanghelici.
@maam.românia este un brand românesc de bustiere medicale cu showroom-ul în Strada Uruguay 22 A. L-am descoperit datorită colaborării cu designerul @andreea_badala, care a creat o colecție splendidă de compleuri (sutien&chilot). Recomand, se simt excelent pe corp.
@nocturn.flowers & @mugurdezof sunt două branduri distincte care creează artă florală pentru evenimente. Anul acesta le-am văzut des la diverse happenings artistice, în scenografii memorabile & de multe ori completate de deliciile Alexandrei de la @blagaevents.
@oilright.ro și @for.design.timișoara locuiesc în același loc, la @faber.timișoara. Le-am descoperit datorită vecinilor lor, @oneshirtonestory de la @ambasadatm.
Oil Right este o întreprindere socială care are angajate persoane cu dizabilități. Oil Right colectează ulei alimentar uzat de la restaurante și comunități de locatari și îl transformă în lumânări parfumate.
For Design este tradus prin obiecte de ceramică create de arhitectele Alexandra & Maria. Atelierul se află în incinta studioului acestora de la Ambasada. Iar cupele de înghețată în nuanțe fondante sunt un hit.
@mare.lestore este fix așa cum trebuie să fie un magazin concept al unui muzeu din România în secolul 21. Se află la parterul de la @muzeuldeartarecenta, în prelungirea @beansanddots, în Bdul Primăverii nr. 15.
Mă opresc aici și promit un Va Urma și în 2024. La Multi Ani cu pace!
Vă invit să parcurgeți listele de descoperiri ale colegelor mele, @anabitu, @cristinastanciulescu_official, @finesocietycurator & @maracoman.
Noi am aniversat anul acesta 3 ani de #acinceaputere și suntem o echipă pe cinste. De fiecare dată când mă întâlnesc cu Ana, Cristina, Diana și Mara îmi iau energie bună pentru o lună, e ca la SPA.
Pe curând, dragelor & dragilor!
Surse foto: cele de mai sus, @alexgalmeanu, arhiva personală
NO COMMENT