
Luna aceasta scriem la A Cincea Putere în ton cu alegerile din acest mai memorabil.
Brieful a sunat așa: “E OK sau nu ca influencerii să se implice în politică?”
Cred că va fi cel mai scurt articol scris de mine până acum, de când avem această platformă cu 5 “case”.
Răspunsul meu, ca om de comunicare în zona de cultură & lifestyle și totodată pasionată de statistici este: Este OK ca influencerii să se implice în politică mai ales în situații critice, cum a fost România în ultima jumătate de an.

Dar mai cred că trebuie să facem diferența între un influencer și un KOL (leader de opinie, pe scurt, un KOL). Pentru că influencerii sunt mulți dar KOLșii sunt putini.
În aceste luni am urmărit fenomenul acesta electoral care a fost atât de evident în social media. A fost intens, obositor. Iar în săptămâna ultimului tur de scrutin a fost de-a dreptul stresant, un stres foarte greu de dus, pe lângă activitățile de zi cu zi ale fiecăruia dintre noi.
Dar totuși să răspund scurt și la obiect provocării Cristinei Stănciulescu, pentru că ea a propus acest subiect: da, e OK ca orice influencer și KOL să se implice în politică, mai ales în contextul în care a trebuit să alegem candidatul care nu este un admirator al mișcării legionare. Și mai ales acum, când știm că peste 5 milioane de romani au votat cu un legionar, este mai mult decât OK ca fiecare influencer și fiecare KOL să explice de ce nu este bun extremismul, aici, în România și nicăieri în lume. Să povestească despre acest fenomen care s-a mai întâmplat în lume, în pragul celui de-al doilea război mondial. Să militeze pentru pace și dialog. Să explice de ce e greșit ca unii bărbați să amenințe, să agreseze femeile, sau de ce homofobia & xenofobia nu ar trebui să mai existe nicăieri în lume. Să argumenteze de ce curentul naționalist este un dezastru pentru societate și pentru umanitate.

Pentru că în acest moment se întâmplă abuzuri grave în alte țări, iar când influencerii și KOLșii tac, sunt complici. Las aici câteva conturi de TIK Tok utile, unde câțiva influenceri pertinenți vorbesc despre toate cele de mai sus. @ioanaulm, @neculamihaidaniel, @vladmbadiu, @bgmunteanu și dacă intrați pe conturile lor, cu siguranță veți mai găsi câteva la fel de bune. Vă invit să citiți și materialele scrise de Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman.
Și nu în ultimul rând, felicitări brandurilor care au dat dovadă de multă creativitate luna aceasta. Celebrul scaun în multiple interpretări amuzante.
Surse foto: capturi de ecran, filmul documentar “Viața lui Jane Fonda”, pe HBO Romania. (@streammaxro).

NO COMMENT