READING

De ce să vorbim despre „Iubire la puterea feminin”...

De ce să vorbim despre „Iubire la puterea feminin”? 

La începutul anului am scris împreună cu colegele mele de la #acinceaputere despre importanța vaccinării anti-HPV, care previne îmbolnăvirea de cancer de col uterin, vaccin care se administrează gratuit fetelor și băieților cu vârste între 11-18 ani și prin rețete compensate 50% femeilor cu vârste între 19-45 de ani. 

De ce vorbim din nou astăzi despre prevenție? Pentru că, în urma unor întâlniri sub forma unor cursuri în cadrul proiectului ReThink HPV Vaccination, co-finanțat de Comisia Europeană, prin programul EU4Health, derulat de Fundația Renașterea alături de INOMED și Asociația Eurocomunicare, două au fost concluziile care au dat naștere unei ample platforme de informare: multe femei nu știu încă despre compensarea vaccinului anti-HPV pentru categoria de vârstă amintită mai sus, 19-45 de ani, iar aici cred că este rolul medicului de familie să o facă, în primul rând, sau a medicului ginecolog de la orice policlinică, fie ea de stat sau privată. 

Și a doua concluzie: femeile trebuie să aibă mai multă grijă de ele. Este cea mai bună reamintire, ca un post-it din acela pe care îl pui pe frigider ca să nu uiți să cumperi ouă de la supermarket. 

Inițiativa „Iubire la puterea feminin” vorbește despre importanța prevenției în sănătatea femeilor de toate vârstele. 

Este un ghid practic, cu 5 pași esențiali, o serie de interviuri realizateîmpreună cu medici specialiști, pe care orice mamă îl poate „preda” fiicei sale sau poate fi trimis unei prietene, colege, ca o reamintire (voi folosi des acest cuvânt) că sănătatea este cea mai importantă. 

Interviurie pot fi urmărite pe site-ul și pe pagina de YouTube a A List Magazine. 

Medicii care au contribuit la realizarea materialelor informative sunt: Dr. Daciana Toma, medic de familie – pentru că de aici începem, cu analizele medicale, examinarea de rutină și investigațiile obligatorii pe care trebuie să le facem anual sau oricând consideră medicul că este necesar. Dr. Toma a pregătit un ghid pentru interpretarea simptomelor în urma cărora trebuiesc făcute investigații medicale pentru prevenția cancerului de col uterin. 

Dr. Diana Mihai, medic ginecolog – care a scris despre sănătatea reproducerii și toate analizele importante – Papanicolau și despre vaccinarea anti-HPV pentru adolescenți și adulți, dar și despre infecțiile ginecologice cele mai frecvente, precum și posibile probleme care pot să apară în timpul unei sarcini. 

Dr. Amedeia Nita, medic oncolog – despre metode pentru prevenția cancerelor feminine (col uterin și sân). Despre testul Papanicolau, care se face anual și care poate depista prezența virusului HPV sau un cancer cervical și despre ecografia mamară și mamografie. 

Am scris aici: https://noemimeilman.com/vaccinul-care-poate-salva-multe-vieti/) despre cum am avut HPV acum 12 ani și despre rezecția de col pe care am făcut-o, pentru a preveni riscul de cancer cervical.

Dr. Florina Pop, medic psiho-oncolog – despre reziliența emoțională și imunitatea psihică, atât de importante pentru cineva care trece prin așa ceva, dar și pentru cei apropiați, ca să știe cum să gestioneze această perioadă. 

Un studiu Eurostat arată că aproximativ 96% dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 44 de ani au o percepție bună și foarte bună asupra sănătății, cel mai ridicat procent din Europa, deși speranța de viață este mai mică în România comparativ cu alte țări din Europa, arată un alt studiu realizat de către World Bank. 

Citind aceste informații mi-am adus aminte ce mi-a spus o prietenă acum câțiva ani, atunci când a fost diagnosticată cu cancer (acum este bine, a fost descoperit în fază incipientă): „Cancerul nu doare”. 

Ce vreau eu să zic aici este că nu mergem la control doar când ne doare ceva. Dacă trebuie să facem analizele de sânge o dată pe an, le facem; ecografia mamară o dată la 6 luni sau la un an, mamografia, anual sau o dată la doi ani, le facem. Nu vroiam să folosesc cuvântul care începe cu C de multe ori, dar tot statisticile arată că România ocupă primul loc în Europa la numărul de cazuri de cancer de col uterin cauzate de HPV. 

Mai cred că există o categorie de femei, din care din păcate fac și eu parte: cele care amână. Sunt conștientă că trebuie să fac anumite investigații și vreau să le fac, dar pun munca și alte activități înaintea lor. Este greșit. Iar când am fost invitată să scriu acest material și am început să citesc despre „Ritualul de sănătate feminin”, m-am oprit la primul punct: medicul de familie. Mâine o voi suna că să ne vedem și să îmi dea trimitere pentru investigațiile pe care stiu că trebuie să le fac și amân deja de 5 luni. Mai ales că m-a sunat și Mara  acum o oră ca sa vorbim despre diverse și la final m-a întrebat: „Auzi? Dar tu ai fost să îți faci investigațiile?” 

Amalia Enache, care nu mai are nevoie de vreo prezentare, este una dintre susținătoarele acestui proiect și i-a subliniat excelent importanța: „Cea mai nobilă expresie a puterii feminine este grija pentru propria sănătate – o responsabilitate personală și un dar neprețuit pentru cei dragi. Îngrijirea de sine nu ar trebui să fie un lux sau o considerație secundară, ci un element fundamental în viața fiecărei femei. Prin «Iubire la puterea feminin», suntem invitate să ne onorăm trupul și mintea, să ne educăm continuu și să ne asumăm controlul asupra sănătății noastre.”

Cred că cei 5 pași ai ritualului de sănătate feminină pot fi numiți și „Cei 5 salvatori de vieți” pentru că prevenția este cea mai importantă. Iar prevenția se educă sau se reamintește, ca în cazul meu: sănătatea înainte de orice. 

Închei cu un proiect descoperit prin Anca Spiridon, o prietenă care este PR cultural și îmi trimite unele dintre cele mai interesante comunicate: Asociația Șangri-La Artistic Ground a început luna trecută o serie de activități dedicate creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului despre riscul infectării cu HPV și despre prevenție. 

Proiectul artistic Papiloma Party a fost creat de către regizoarea și scriitoarea Alina Pietrăreanu care, alături de o echipă de artiști a creat un spectacol multimedia despre HPV care a fost jucat în București la galeria SAC de la Atelierele Malmaison la final de octombrie, cu alte patru reprezentații în provincie pe parcursul lunii noiembrie.

Pe lângă spectacolul de teatru, proiectul Papiloma Party include și ateliere ținute în licee, dezbateri, o platformă online și un grup de Facebook, HPV Community. 

Vă invit să citiți materialele scrise colegele mele Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman. Pentru că fiecare dintre noi, deși abordăm același subiect de fiecare dată, o facem din unghiuri diferite. De data aceasta avem același scop: prevenția și o invitație să vă creați propriul ritual de sănătate.

Surse info & foto: cele de mai sus, Alex Gâlmeanu


People, Places, Projects, Plans, Special moments, all connected in my journal of memoires. My memoirs, seeking for the good times lived by me & by the others. I believe in gentle hood and in nomad thinking. I believe in the progress of humankind and hope this will happen during my lifetime. Welcome aboard!

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INSTAGRAM
follow me over here