#Colectiv. #For life

hope

Astazi se implineste o saptamana de la tragedia din Clubul Colectiv. A fost o saptamana ingrozitoare pentru familiile celor care au pierit in incendiu, pentru supravietuitorii aflati in stare grava prin spitale si pentru cei care au fost acolo si au scapat cu viata.

A fost o saptamana in care, asa cum am citit in retelele de socializare si am vorbit cu prietenii mei, “ne-am maturizat cu totii”.

A fost o saptamana in care multa lume s-a mobilizat si a ajutat, multi dintre ei imi sunt prieteni foarte buni sau oameni dragi cu care am ocazia sa ma intersectez de multe ori.

A fost o saptamana in care am iesit pentru prima data din casa, la protest, alaturi de oameni minunati.

In comunism i-am pierdut pe mamaie, pe bunicul matern si pe tata (1983, 1986, respectiv 1987). Mama nici nu a apucat sa isi ia ramas bun de la tata, o trimisese asistenta dupa medicamente, pentru ca nu aveau nimic in dotare care sa amelioreze pareza, urmata de congestia cerebrala in urma careia a murit.

Am plecat din tara in 1989, cu cateva luni inainte de revolutie si m-am reintors in 1993. Pot sa va spun ca dupa cateva zile am vrut sa iau avionul inapoi. Dar nu am facut-o, pentru ca mi-am revazut prietenii din liceu, mi-am facut prieteni noi, am inceput facultatea, apoi m-am angajat si am intrat in valtoarea anilor.

Scolile si spitalele au ramas la fel – din cand in cand cate o varuiala peste crapaturile din pereti, acelasi sistem inchistat, am dat spagi la secretare, am strans din dinti atunci cand mi s-a cerut spaga ca sa trec licenta la Bucuresti si m-am dus la Sibiu, unde nimeni nu mi-a cerut nimic penrtru ca aveam un pasaport strain. Am sprijinit peretii prin spitalele de stat si am suportat injurii din partea unor medici (din mai multe spitale); si nu am fost singura care a trecut prin asta, am zeci de povesti de la prieteni si cunoscuti.

Am fost mereu pacifista si pana sa vin in Romania am votat in Israel cu partidul lui Rabin. Dupa asasinarea lui am incetat sa mai votez. Iar in Romania nu ma convinsese niciun partid iar acum chiar ca nu ma simt vinovata ca nu am votat decat in momente extreme.

Au mai trecut niste ani, timp in care mi-am facut noi prieteni la noile job-uri, au fost alegeri, s-a iesit in strada. Nu am facut-o nici anul trecut pe vremea asta, desi am mers la vot pana la urma.

Prietenii mei cei mai buni nu vor sa plece din Romania. Cativa dintre ei au copii si totusi spera inca intr-o Romanie fara coruptie, in care bordurile se schimba mai des decat colectiile fashion, unde sunt spitale putine, cu un personal care si maine ar pleca in alta tara, pentru ca acolo sunt salarii mai mari si conditii mult mai bune de munca.

O prietena a dat ieri share pe facebook la un material scris de un prieten de-al ei, in care acesta scria ca ce s-a intamplat in Colectiv a fost din vina noastra, a tuturor. Lucrurile nu trebuie sa se schimbe incet de aceasta data.Trebuie sa fie ca atunci cand te lasi de fumat: De azi nu mai acceptam sa fim dusi cu vorba. De azi trebuie introdus in toate gradinitele, scolile, liceele, facultatile, un program de educare in caz de incendiu, de cutremur sau alta calamitate.

De azi fiecare trebuie sa isi faca treaba pana la capat, fara concesii, fara spagi si trafic de influenta.

De azi trebuie ca orice proprietar de club, restaurant, gradinita particulara, casa in care isi desfasoara activitatea o firma, etc trebuie sa ia toate masurile pentru ca ceea ce s-a intamplat la Colectiv sa nu se mai repete.

 

De azi trebuie sa celebram si viata, sa ne gandim ca cei care au supravietuit acestui soc au nevoie de sprijin si de good vibes.

 

Printre cei care au pierit in incendiu a fost si o fosta colega din vremurile Saatchi: Monica Tanasoiu; un om fantastic. Ne-am revazut acum cateva saptamani (era colega cu Dana Tocu de la Iubirrre) si stabilisem sa ne vedem la o cafea. Monica nu mai este, o sa imi amintesc de ea exact asa cum am cunoscut-o eu, o fata extrem de vesela, care iubea viata.

 

De azi trebuie sa fim responsabili, atat de responsabili incat sa intelegem ca fiecare lucru facut poate avea urmari.

 

Sper din toata inima ca toti ranitii de la Colectiv sa plece cu bine acasa si sa isi continue viata asta care de multe ori este frumoasa.

 

Ieri am descoperit aceasta melodie a celor de la Goodbye to Gravity. Imi place mult. Si este pentru viata: “Back to life”.

https://www.youtube.com/watch?v=uqSjxBERjpk

 


People, Places, Projects, Plans, Special moments, all connected in my journal of memoires. My memoirs, seeking for the good times lived by me & by the others. I believe in gentle hood and in nomad thinking. I believe in the progress of humankind and hope this will happen during my lifetime. Welcome aboard!

  1. Carmen

    12 November

    A fost o intamplare teribila si foarte nefericita. Nu ma asteptam sa ma simt atat de aiurea, dar zilnic vedeam articole si poze care ma demoralizau complet, nu e ceva peste care poti trece cu usurinta si sper sa nu mai aibe loc nimic de genul, cel putin in viitorul apropiat.

Leave a reply to Carmen Click here to cancel the reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INSTAGRAM
follow me over here