În miez de vară, #acinceaputere vine cu 5 materiale despre vacanțe, un subiect cât se poate de lejer în timp ce pandemia este încă aici (iată, deja a 3-a vară în pendemie), în timp ce în Ucraina este un război care a schimbat milioane de vieți și a curmat alte peste 10,000 și nici nu vreau să mă gândesc la câte animale au pierit; în timp ce lumea fierbe.

Paris, pe strazi, august 2018

Ne-am luat așadar o scurtă pauză de la subiectele care ne preocupă, ca să scriem despre vacanțe, după ce am ajuns toate la concluzia că din 2014 și până în prezent lumea s-a schimbat, și tot ce a fost înainte de acest an probabil că va fi o altă filă de istorie a primului deceniu de secol 21, peste care s-a așezat un strat de “fast living”, că nu știi ce va fi a doua zi. Și tocmai de aceea am ajuns mulți dintre noi să comparăm această perioadă cu cea suprarealistă (am mai scris despre asta), pentru că eu asta simt că trăim, și mai ales din 2020 încoace.

Am hotărât să fac aici o incursiune în memoria vacanțelor mele memorabile, ca un exercițiu terapeutic. Iar concluzia, cea care trebuia să vină la finalul articolului, se mută la început: nu contează locul în care mergi în călătorie, ci cu cine mergi sau ce te mișcă în acel loc, astfel încât, din toate vacanțele, numai câteva și numai câteva momente din acele escapes rămân în sertarul întâmplărilor pe care le accesez cu aceeași bucurie și nostalgie, de fiecare dată.

Bauhaus in Tel Aviv

Perioada vacanțelor cu cazări la hotel

Înainte de Airbnb au fost hotelurile. În anii ’90 îmi plăceau hotelurile cu istorie. Cu mama am fost în câteva vacanțe în stilul ei – trezit dimineața devreme și stat prin muzee toată ziua. Hotelurile memorabile sunt  istoricul Grand Bretagne din Atena, inaugurat în anul 1874 (hotel oficial al Olimpiadei din 1896) și Quirinale din Roma, deschis în 1865, hotel în care s-a cazat și Giuseppe Verdi de câteva ori și era unul dintre locurile  preferate ale faimoșilor operei din secolul 19 și secolul 20 de început.

Tavistock hotel

O amintire duioasă am din incursiunea londoneză cu Avi, în vara lui 2016, când maică-mea și-a serbat cifra rotundă a zilei de naștere. Am stat la o stație de metrou distanță de ea și partenerul său, Dan, la un hotel cochet art deco ales de mine în grabă, cu doar două săptămâni înainte de plecare. Surpriza cea mare a fost să aflu că Tavistock, considerat primul hotel londonez lansat după Cel de al Doilea Război Mondial (în anul 1951) a fost la origine un bloc de apartamente în care au locuit, la ultimele două etaje, între 1924 și 1939, Virginia și Leonard Woolf.

Tavistock, interior art deco, august 2016

Chiar in fața hotelului este micul Tavistock Park, pe care l-am numit “Parcul păcii”. Aici se află statuia lui Gandhi și un monument al victimelor de la Hiroshima.

Tavistock Park, statuia lui Gandhi

Există și un monument pentru cei care au refuzat să lupte în războaie iar băncile poartă numele unor militanți pentru pace. Tavistock a devenit parcul meu mic preferat, pe care l-am recomandat tuturor celor care merg  pentru o vreme la Londra.

Tavistock Park, rutina diminetilor, foto by Avi

Acolo îmi beam cafeaua în fiecare dintre cele 5 dimineți cât am locuit în hotel, în timp ce Avi număra veverițele și hrănea porumbeii.

La Posada, camera Ed Ruscha, iunie 2015

Un alt hotel istoric în care am stat două nopți pe Route 66, cu Avi și tatăl său, este La Posada, (în Winslow), proiectat de celebra arhitectă americană Mary Elizabeth Jane Colter, și unde s-au cazat, în anii de glamour Hollywoodian, multe staruri de cinema   și artiști, printre care Ed Ruscha. Acum hotelul se află în proprietatea unui cuplu boem, Tina Mion (artistă) și soțul său, militant pentru pace.

La Posada ai senzația că timpul s-a oprit în loc și nu vrei să mai pleci de acolo.

Avi, Airbnb Cannes, august 2018

Perioada Airbnb.

E foarte subiectiv să recomand un loc în care am stat în regim Airbnb, pentru că, de exemplu, cel mai frumos apartament în care am fost în Cannes în vara lui 2018, a fost vândut între timp și totodată delistat. Acolo ne-am simțit ca acasă și chiar glumeam că nu aș fi schimbat nimic, nicio piesă de mobilier, niciun vas de bucătărie sau obiect de décor.

Ce îmi place la cazările Airbnb este că aproape de fiecare dată găsesc ceva care mă face să mă simt “acasă departe de casă”.

palmieri in Barcelona, decembrie 2015

Palmierii

Ocupă un loc important în vacanțele mele. De când i-am văzut prima dată (în vara lui 1986, înainte de emigrarea în Israel din ’89), au devenit copacii mei preferați, veseli, asociați cu vara perpetuă. Nu întâmplător, toți cei care știu că îmi plac palmierii, îmi dau tag în poze din vacanțe.  Am un album special în stories numit “postcards”, în care majoritatea pozelor sunt palmieri. De la @alinaaliman, @rovena_andrei  și @ovidiu_muresanu am cele mai multe vederi.

Cannes, pe strazi, august 2018

Marea și momentele ei turistice și mai familiare

Vine în completarea palmierilor. Mediterana rămâne preferata mea, chiar dacă Marea Neagră a litoralului nostru a fost prima mea mare. Iar în 2 Mai, undeva după plaja de nudiști (vorbesc aici de anii 2000 de început), era o cherhana unde am mâncat cele mai bune icre. Tot aici, aproape de cherhana, în miezul unei veri ca asta, Marea Neagră mi s-a părut mai caldă ca oricând atunci când m-am scăldat în timpul unei ploi neanunțate.

Tel Aviv, spre plaja cu Avi, august 2017

Revenind la Mediterana, am adorat-o cât am locuit chiar pe malul său, la Akko (1991-1993). O ador de fiecare dată când aterizează și decolează avionul sau atunci când merg cu trenul de la aeroport spre casa alor mei, în vacanțe. Mă uit pe geam și văd plajele amenajate, plajele sălbatice, valurile care se sparg de țărm. Ador Mediterana la Tel Aviv, cu plajele aglomerate din zona hotelurilor șaptezeciste și mai ales Gordon Beach va rămâne preferata mea.

Maritim Bar, Cadaques

Dar marea cea mai poetică și artistică mi s-a părut la Cadaques, un sat de pescari devenit oraș popular datorită lui Salvador Dali, Picasso, Duchamp, Magritte, Niki de Saint Phalle si mulți alți artiști.

Am ajuns la Cadaques la începutul lui ianuarie 2016. A plouat în fiecare zi, dar totul era o poveste. Mergeam la restaurantul pescarilor să luăm micul dejun iar prin geamurile imense urmăream întoarcerea pesscarilor de pe marea învolburată.

Spania, decembrie 2015

Cărțile poștale

La început obișnuiam să le cumpăr, să le scriu, uneori chiar interveneam și cu un desen mic, apoi mergeam la poșta locală și le expediam. În ultimii ani cumpăr cărți poștale și le dăruiesc prietenilor la întoarcere sau le păstrez pentru zilele de naștere sau alte ocazii.

Mougins suprarealist

Locurile descoperite în cărți

Există și așa ceva în colecția mea de lecturi și cred că locul cel mai drag, descoperit în cartea “Cină cu Picasso”, rămâne Mougins, orașul în care Picasso a locuit o vreme și unde veneau în vacanțe pretenii săi suprarealiști, Lee Miller & soțul său colecționar și galerist, Ronald Penrose, Leonora Carrington și Max Ernst, Dora Maar și lista continuă.

În Mougins am mâncat cea mai bună înghețată, la parterul restaurantului și școlii de cooking L’Amandier de Mougins.

Orașul are și un muzeu de artă clasică, unde sunt expuse și câteva lucrări ale lui Picasso, Dali, Yves Tanguy, Keith Harring, Yves Klein sau Warhol și un muzeu al fotografiei.

La centrul de info al orașului, unul dintre pereți este populat de reproduceri ale unor fotografii făcute de Lee Miller și Penrose cu suprarealiștii menționați mai sus.

Cărțile

Sunt cu mine în aeroport și în avion, pe plajă sau în cel puțin 2-3 dimineți târzii de leneveală într-un salon îmbietor de Airbnb.

Aeroporturile

Drumul spre aeroport e ca mersul în tabără, în copilărie. O bucurie care miroase a libertate.

Advanced Style in sudul Frantei

The advanced age people

În fiecare vacanță îmi place să admir cuplurile de persoane în vârstă. Valencia ocupă locul întâi în topul meu. Este orașul în care am văzut cele mai multe cupluri care se țineau de mână sau la cumpărături sau în cafenele. Pe locul doi, la egalitate,  se află Palm Springs și sudul Franței, unde tabloului savuros i se adaugă musai și un cățel. Cred că Ari Seth Cohen ar putea să se gândească serios la un album cu @advancedstyle people din diverse țări și să înceapă cu Spania.

Nisa, o parte din Muzeul de arta moderna

Muzeele

Am lăsat la final muzeele, pentru că ele ocupă un loc important în agenda mea de vacanță. Primul lucru pe care îl fac înainte de a merge într-o vacanță este un research nu neapărat după muzeu, ci după o expoziție care să îmi atragă atenția.

În toamna lui 2010 am făcut cea mai mare extravaganță: am mers în Israel special ca să văd o expoziție de fotografie David LaChapelle, la Muzeul de Artă Modernă din Tel Aviv.

carte de la magazinul Muzeului Leopold, primavara 2019

Leopold Museum din Viena și Muzeul de Artă Modernă din Nisa sunt în topul muzeelor preferate. Designul celor două clădiri, sălile, display-ul lucrărilor, impecabil de fiecare dată, tematica expozițiilor mă determină să revin de fiecare dată în aceste locuri, în fiecare nouă incursiune.

Tel Aviv, Muzeul de arta moderna

Apoi sunt străzile și întâmplările simpatice, și anumite restaurante și dulciuri memorabile, niște exerciții de memorie a vacanțelor pe care vi le propun și vouă, în afara momentelor așezate în albumele din Instagram feed sau stories sau acele poze din telefon pe care vă e greu să le ștergeți de fiecare dată când faceți curățenie.

Am câteva locuri pe care, surprinzător nu le-am fotografiat, dar sunt la fel de vii în memoria mea, ca în momentul trăit atunci.

Mougins, Centrul de fotografie

Vă invit să citiți și poveștile despre vacanțe scrise de colegele mele de la #acinceaputere, Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman.

Iar astăzi, în premieră, avem un guest writer, pe nimeni altul decât @mariusromulusconstantinescu ce și-a lansat de curând o nouă carte, “Café gourmand”, la editura Orion. Materialul lui Marius a fost publicat aici, pe blogul Cristinei.

Suntem #acinceaputere, 5 femei care ne cunoaștem de niște ani, care împărțim multe amintiri personale și profesionale de dinainte de pandemie, care ne-am adunat sub parasolarul A Cincea Putere în timpul carantinei (în primăvara lui 2020) și scriem de atunci, din unghiuri diferite și foarte persoanale, pe un subiect ales, fiecare pe blogul său. Astăzi am scris despre vacanțe, atât de necesare, nouă tuturor.

Un final de iulie și un august cu soare, cu vacanțe și cu bine!

Surse foto: arhiva personală, foto de grup – Alex Galmeanu