Vorbeam zilele trecute cu prietenele & colegele mele de la #acinceaputere despre momentele în care am fost noi puternice, de-a lungul timpului. De unele dintre ele nu eram sigură dacă să le asociez sau nu cu noțiunea de “puternică”, pentru că au fost destul de multe; dar cumva le-am tratat ca pe ceva normal, atunci când s-au intamplat.

Pentru că, de câte ori în viața asta nu ai fost în situații care te-au marcat, în care te-a durut, sau te-ai simțit umilit/ă, furioasă, neputincioasă, dar ai avut puterea să mergi mai departe? Momente în care ai ieșit învingătoare sau a trebuit să faci concesii și să treci peste cele mai de preț principii ale tale , perioade de stres extrem, din care credeai că nu vei mai ieși vreodată? Dar ai fost puternic/ă, mai mult decât  ai crezut.

Uneori trebuie să îți spună altcineva că ești puternic, ca să crezi asta.

Pentru că am învățat că multe situații prin care am trecut în ultimele 9 luni au fost asociate cu starea pe care psihologii o numesc “freeze”, (atunci când creierul tău “îngheață” și nu poți reacționa cum ar trebui să o faci în mod normal), am hotărât să trec în revistă, aici, câteva momente din viața mea în care am fost puternică. Un fel de mantra care să mă însoțească în prezent și în următoarele luni, pentru că am nevoie de creier limpede și da, de multă putere.

Am fost puternică după ce tatăl meu a plecat dentre noi, brusc, într-o noapte de joi spre vineri, mai exact, pe 16 octombrie 1987. Aveam 15 ani și jumătate și luni, 19 octombrie 1987, când mama a plecat la serviciu (la elevii ei de la școală) și eu, către liceul meu, am înțeles că viața merge mai departe. În lunile ce au urmat, ne așteptam una pe cealaltă în fața porții și intram în casă, urcam scările încet, ca tata. Disciplina ne-a ajutat să mergem mai departe și asta ne-a unit în acea perioadă.

Departe am mers, în 25 iulie 1989, cu bilete doar dus către Israel, când am emigrat în Israel, mama și cu mine, un cățel, 3 pisici și două valize. Am fost puternică atunci când am închis ușa casei în care trăisem 16 ani și jumătate și în care am lăsat aproape tot, mai puțin conținutul celor două valize.

Am fost puternică să învăț în doi ani de liceu toată materia și să dau bac-ul într-o limbă străină pentru mine (când am emigrat, și eu și mama știam să spunem doar “Shalom”).

Am fost puternică atunci când, în timpul Războiului din Golf, când au căzut primele rachete Scud aproape de blocul nostru, am fugit să îl prind pe Cocarde, unul dintre câinii noștri, care fugise speriat de zgomotul asurzitor al bubuiturilor și de vuietele sirenelor.

Am fost puternică atunci când, în trei situații diferite – doi foști șefi și un poet, toți bărbați de peste 50 de ani și căsătoriți,  au încercat să mă sărute. Toți m-au luat prin surprindere. În două situații eram la locul de muncă, în plină zi și în cea de a doua situație, cu “poetul”, se întampla la mine acasă, venise să îmi aducă antologia de poezie în care mi se publicaseră câteva poeme.  Mama trebuia să vină din clipă în clipă și se și cunoșteau. Reacția mea a fost aceeași, de fiecare dată: i-am împins și le-am spus că îi voi reclama, ceea ce am și făcut. Toate astea s-au întâmplat la vârsta de 18 ani și jumătate, 20, respectiv 22 de ani.

Am fost puternică atunci când m-am întors în România, la facultate și mi-am găsit singură job și m-am întreținut singură, de la jumătatea anului doi de facultate. Am învățat de la mama să îmi câștig singură banii și să nu depind de nimeni, niciodată, unul dintre cele mai bune sfaturi pe care mi le-a dat vreodată.

Am fost puternică să mă despart de un iubit violent.

Am fost puternică atunci când mi-am revenit după fiecare încercare eșuată de inseminare (10) și fertilizare in vitro (5).

Am fost puternică să trec printr-un divorț dureros, dar necesar, atunci când am aflat că primul meu soț urma să devină tată, fiind într-o relație cu o altă femeie, în timp ce eu făceam procedurile de mai sus.

Am fost puternică după sarcina pierdută în martie 2009, și totodată ultima încercare FIV. Iar atunci i-am avut alături pe cei mai buni prieteni, chiar dacă nu le-am cerut ajutorul.

Aceiași prieteni (și alții, câștigați în ultimii ani) au fost alături de mine într-un moment mai recent, în care le-am cerut ajutorul, un moment de “freeze” pe care l-am depășit, dar pe care nu îl voi uita ușor.

Sunt puternică pentru că am fost de curând în poziția în care a trebuit să cedez într-o situație pe plan personal în care în mod normal nu aș fi acceptat să negociez, dacă aș fi fost doar eu implicată.

Sunt puternică pentru că îmi întrețin singură familia și trebuie să am grijă de mine, să fiu sănătoasă și liniștită.

Sunt puternică pentru că am decis să nu mai permit nimănui să mă jignească, să mă umilească și să mă intimideze. Niciodată.

Acum vreo două luni, într-o zi gri, când mergeam cu privirea în jos, am văzut scris pe asfalt: “Ești mai puternic decât crezi”. Am recunoscut mesajul campaniei Rețelei Regina Maria. M-am regăsit în acest mesaj și acum câteva zile, când am văzut un mesh pe fațada unei clădiri din Dorobanți, pe care scria cu litere mari:  “Să ceri ajutor e putere. Ești mai puternic decât crezi.”

Pentru că:

“Fragilitatea e putere.

Vulnerabilitatea e putere.

Implicarea e putere.

Să ceri ajutor e putere.

Vindecarea e putere.

Solidaritatea e putere.

#EstiMaiPuternicDecatCrezi”

Te invit să citești textele scrise de Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman.

Poți face și tu un exercițiu de introspecție, să îți amintești de momentele în care ai fost mai puternic/ă decât credeai.

Trăim vremuri pe care le-au trăit, la altă scară și în alt secol, bunicii sau străbunicii noștri. Și ei au fost puternici. Poate că puterea asta de a merge mai departe se transmite prin genele fiecăruia dintre noi. Uneori suntem mai puternici pentru noi, alteori suntem mai puternici pentru alții. Important este să mergem mai departe, pentru că viața este despre puterea de a fi.

Sursa foto: Oltin Dogaru, Alex Galmeanu