La ora la care scriu acum, pictorul Stefan Caltia, Matei Caltia (fiul artistului, care pastoreste cu talent Galeria Posibila) si intreaga echipa se pregatesc de vernisajul expozitiei “Stefan Caltia – Locuri” de la Timisoara.
Scriu cu mare drag despre aceasta expozitie, mai ales pentru ca am avut ocazia sa il cunosc pe artist in aceasta toamna, prin prisma faptului ca m-am ocupat putin de promovarea acestui eveniment – va multumesc, dragi Irina Damian, Lacrima Iuga, Matei Caltia si Serioja Bocsok. Si am facut-o cu mare placere, secundata fiind de prietena mea buna, Ioana Ulmeanu.
Asadar: “Stefan Caltia – Locuri” se intampla la invitatia lui Victor Neumann, directoului Muzeului de Arta Timisoara, acest “Oras al trandafirilor”, (cum il alinta Stefan Caltia).
Este un proiect de mare amploare, gandit cu multe luni inainte, ce cuprinde lucrari cunoscute ale artistului, unele aflate in colectii private, dar si tablouri ce vor fi prezentate publicului in premiera. Vizitatorii vor putea admira si tripticul de mari dimensiuni – “Lumea ca teatru”.
Expozitia va fi dublata de un nou album Stefan Caltia, care va fi lansat tot la Timisoara, si p e care il vom putea cumpara in curand si la Bucuresti.
Pentru ca programul nu imi permite sa ajung la Timisoara, ma bucur de fotografiile facute in atelierul artistului si imi voi aduce aminte cu mare drag peste ani de impresiile prietenelor legate de tablourile artistului – Mirela Bucovicean, Vicki Nicola, Lioara Bradu, Sanziana Pop. Si de cele trei dimineti de septembrie petrecute in gradina si in atelierului artistului, cu agenda in brate ca sa imi iau notite din tot ce imi povestea, alaturi de Ana Morodan, Camelia Sucu, Cristina Bazavan, Marian Palie si de dragii Adina Vlad si Serioja Bocsok. Si de Mango, bracul maestrului.
Pana cand apare in librarii albumul, va recomand cu mare caldura cartea-album “Povesti cu/stories with Stefan Caltia”, aparuta anul trecut. O gasiti la Galeria Posibila. Imi doresc sa ajung la un moment dat la Sona, sa ii cunosc pe oamenii de acolo, sa vizitez locurile in care a copilarit artistul si sa recompun, ca intr-un puzzle, intregul drum presarat cu gradinari, cu femei puternice (Caltia este un feminist corect si asta imi place), cu unicorni si alte animale fantastice, cu ape si flori.
Si imi voi aminti mai ales de bucuria din ochii artistului atunci cand vorbeste despre familia sa – sotie, copii, nepoti, catel, despre florile sale din gradina si despre toate lucrurile simple.
Trei zile cu Stefan Caltia mi-au usurat agenda zilnica. Si la final pot sa va spun ca titlul expozitiei – “Stefan Caltia – Locuri” inseamna mult: inseamna Sona, inseamna Timisoara (locul in care artistul a studiat), inseamna pentru mine 25 de ani de la Revolutia din 1989, inseamna gradina si atelierul artistului in Bucuresti, inseamna toate locurile in care a fost acesta – fizic si cu imaginatia. Si inseamna si locurile in care am ajuns noi toti sau in care vom calatori la un moment dat. Locuri insemana calatorii – mai lungi sau mai scurte, destinatia conteaza.
Pe curand, expozitia poate fi vizitata pana in data de 5 decembrie. Si este unul dintre evenimentele artistice remarcabile ale lui 2014. De neratat, mai ales pentru toti timisorenii si clujenii. Aici este pagina de Facebook a expozitiei, care va tine la curent cu intregul parcurs al calatoriei fanstastice a artistului. https://www.facebook.com/pages/Ștefan-Câlția-Locuri/1523683011201318
Surse de inspiratie foto: Galeria Posibila, Serioja Bocsok, arhiva personala
NO COMMENT