mama in rolul Vulpea cea sireata, vara lui 1986

Pentru ca iunie este in toi, astazi voi scrie despre personajele negative ale copilariei mele, pe care le-am adorat.

O sa incep cu mama mastera din “Alba ca zapada”, celebrul film al lui Walt Disney. Cred ca aveam vreo cinci ani cand am vazut filmul si mi s-a parut cea mai frumoasa femeie (dupa mama, normal).

Cred ca ai mei s-au ingrijorat putin de preferintele mele in materie de personaje din povesti, asa ca au mai facut o incercare, cu piesa de teatru omonima. Cred ca era compania de la teatrul Ion Creanga, in turneu prin tara. Asa ca am fost, cu toata familia: mama, tata, mamaie si Opapa, la matineu. Ce credeti voi? Mastera a fost divina si mi-a castigat admiratia din prima. Avea cele mai frumoase costume si cele mai frumoase unghii, vopsite in rosu.

Cu aceasta ocazie am inceput sa petrec mai mult timp in fata oglinzii, dar bine ca mi-a trecut repede.

Cu asa modele, prin clasa a IV-a am fost aleasa in rolul Cinci ingrata intr-un musical cu coregrafia  Geta Pavel (mama), cu textele tatei (Dan Pavel) si muzica lui Puiu Bugoi (care mi-a fost profesor de pian la Casa Pionierilor din Campina), o adaptare dupa “Expeditie in tara lui Catalog Imparat”, o piesa anosta, comunista transformata de ai mei intr-o explozie muzicala si coreografica. Cand spuneam, imbracata intr-o rochie roz, cu crinolina si cu burta in fatza (da, eram plinuta bine), “Nu va e mila de mine, nu vedeti ce silfida sunt?”, toata lumea era pe jos de ras.

Am lasat la urma personajul Vulpea cea sireata, interpretat de mama, intr-un musical pus in scena cu elevii. In acelasi tandem, coregrafia mama, textele tatei si muzica Puiu Bugoi iar costumele au fost desenate de Doina Levintza (da, ieri am aflat, de la mama).  Eu eram deja in clasa a VII-a si devenisem din nou spectator. Piesa “Cocoselul neascultator” se juca pentru copiii de la gradinite si clasele I-IV si la origine a fost scrisa de copiii de la un teatru muzical din Dallas, in anii ’60. In adaptarea parintilor mei au fost introdusi si lupi in peisaj (dupa cum vedeti, fascinatia pentru lupi a ramas in familia noastra) iar mama juca cot la cot cu elevii sai, ca acestia sa nu aiba trac. Era o manipulatoare atat de buna, incat publicul ii spunea de fiecare data unde s-au ascuns gainile. Mama ii “mituia” cu bomboane si prajituri, pe care le tinea in cos. (dupa cum vedeti in imagine). La spectacolul din vara lui 1986, mama a alunecat pe treptele teatrului din Campina si si-a fracturat ambele picioare. La cea de a doua reprezentatie (au fost doua in acea dupa amiaza) a jucat, cu dureri mari, sprijinita de un steag si a improvizat ca “i-a rupt nea Gigel picioarele cand a prins-o in ograda”. Sala era in delir.

Am avut o copilarie tare frumoasa. Si s-a vazut din plin.

Surse de inspiratie: http://sueatkinsparentingcoach.com, arhiva mea foarte personala

%%anc%%