Nu am găsit un alt titlu mai potrivit pentru acest interviu, așa că i-am adus un omagiu lui Gerard Durrell (a cărui carte, și știu că mă repet, a inspirat serialul “The Durrells in Corfu de pe HBO Go).
Pentru că astăzi este Ziua Mondială a Animalelor fără Stăpân, le-am luat un interviu mamei mele și partenerului său de viață de mai bine de 30 de ani, Dan Hascalovici.
Ei sunt eroii mei salvatori de animale fără stăpân. Eu și surorile mele, Anca și Ema (fiicele lui Dan) spunem că pisicile și câinii mamei și ai lui Dan sunt frații și surorile noastre.
In istoria mea personală, am prins pe rând: pisicile Miațu, Fouche, Pitilici, Dixy 1, Figaro birmanezul, Suzie, Mata-Hari; cățeii: caniche-ul Ulise și fox- terrier-ul Harry, practic primul nostru cățel găsit pe stradă, în anii 80. Pisicile au fost mereu găsite pe stradă.
Apoi, dupa ce au plecat dintre noi mamaie, Opapa și tata, am emigrat în Israel cu mama, cu Harry și pisicile Suzy, Dixy1 și birmanezul Figaro. În Israel, a urmat un nou șir de câini și pisici: un nou pisic Dixy, cățeii Cocarde, Shahor, Tina și Lucky și Bubu și Fengie, pe parcursul liceului și al serviciului meu militar. Apoi am pierdut șirul animalelor non umane ale mamei și ale lui Dan. Pe câini îi țin minte mai ușor, că niciodată nu au fost mai mulți de 7, dar pisicile au devenit mai multe de când mama si Dan au făcut mutarea la casă cu grădină.
De când am venit la facultate în România (1993) și până în prezent am fost împreună cu ai mei la telefon, apoi pe FaceTime-ul telefonului și mai puțin la casa de acasă. Dar totul e atât de aproape, și e așa frumos când vorbesc cu ei și mai apare câte un cățel sau o pisică în cadru (Mai multe imagini sunt în albumul #FaceTime de pe Instastories).
Vă las acum cu întrebările mele și răspunsurile mamei și ale lui Dan.
Mama Geta Pavel
Noemi: Care a fost primul tău animal de companie? Cum îl chema și câți ani aveai?
Geta Pavel, mama: “A fost o pisicuță găsită pe stradă, când aveam vreo 7 ani. Tot atunci era și un purcel pe care îl hrăneam și îl mângâiam. Apoi părinții și vecinii l-au tăiat. Am ajuns acasa în acea zi și când am văzut că nu mai este porcul, am ieșit în stradă și am început să urlu, de s-au strâns oamenii în jurul meu: “Părinții mei sunt niște criminali! Au ucis porcul! Oamenii râdeau iar eu aveam inima sfâșiată.”
Cum s-a manifestat iubirea și grija pentru animale? Omama și Opapa au avut animale de companie înainte de lagăr? Dar după?
Mama “Tata a fost ofițer la cavaleria de munte și marea lui iubire au fost caii.”
Câte animale adoptate de la distanță aveți, tu și cu Dan? Știu de câteva adăposturi și de câți măgari?
Mama: “Eu am 5 măgari și Dan, unul singur, Bernie. Adopția de la distanță anuală a unui măgar costă 160 de shekeli. Mergem să îi vizităm cu bunătăți, cu morcovi și castraveți.”
Cate animale gasite ati plasat prietenilor?
Mama: “Trei căței.”
Câte animale aveți acum? Pisici și câini.
Mama: “Acum avem 30 de pisici și 5 câini.”
Care poveste te-a impresionat cel mai mult?
Mama “Fiecare are povestea lui. Unii dintre ei au fost găsiți într-o stare foarte gravă.
Thomas 2000, găsit într-un tufiș, plin de purici, aproape mort. Îi zicem Thomas 2000 pentru că am plătit atunci numai pentru o săptămână de spitalizare 2000 de shekeli (aproximativ 2500 de Lei). Apoi, timp de o lună de zile, Thomas a stat într-un incubator improvizat, hrănit cu biberonul.
O altă pisică, Nur (în arabă înseamnă Lumina), a fost găsită la Muzeul din Akko, la Castelul templierilor. Era pui și ochii ei erau două găuri. Acum are 12 ani.
Nelson are un singur ochi. Și el a fost găsit pe stradă. Mitzi (care are și ea doar un ochi) era pisica de la una dintre Casele de Cultură cu care colaborez, dar la un moment dat prezența ei nu a mai fost dorită, așa că am luat-o acasă .
Pe Bubu (un amestec de Schnauzer cu Rottweiler), l-am găsit lângă un trotuar, mic, leșinat, plin de râie și alte boli.
Ultimii găsiți au fost cinci pui de pisică, un motan și 4 pisici, într-o cutie, acum 5 ani, în ajunul Paștelui evreiesc. Toți trăiesc, sunt mari, frumoși și au fost hrăniți cu biberoane, cu lapte de vacă amestecat cu o linguriță de miere de albine, o linguriță de unt și un gălbenuș de ou. Medicul veterinar ne-a zis de acest melanj, care are gustul apropiat de cel al laptelui de pisică.”
Dacă ar trebui să concepi un plan național de sterilizare a animalelor și totodată de adopție a animalelor fără stăpân, de menținere a unui echilibru atent, cum ai proceda?
Mama: În Israel există planuri de sterilizarre. Pisicile de pe stradă sunt adunate noaptea de secțiile veterinare ale primăriilor, sunt sterilizate, li se taie un colț de ureche sub anestezie, ca să se știe că au vost vaccinate și sterliziate și sunt aduse exact în același loc de unde au fost luate.
În orașe, din loc în loc sunt amenajate spații speciale în care oamenii aduc mâncare uscată (pentru pisici) și apă. Foarte mulți oameni merg noaptea să hrănească pisicile.”
Care este momentul zilei-tabiet cu câinii și pisicile voastre?
Mama: “Când venim de la serviciu. Sar toți pe noi, de bucurie. Apoi merg la plimbare, mănâncă… Mai sunt momentele de dimineață, când stau cu ei. Fiind la pensie, predau balet doar după amiaza.”
Cât de greu este?
Mama: “Este greu în special din punct de vedere financiar: veterinar, atunci când se îmbolnăvesc, sau când e vremea vaccinărilor, mâncare specială pentru cei bolnavi, medicamente…”
Cât de frumos este?
Mama: “Este superb, când vii acasă și știi că cineva te iubește sincer. Se bucură de fiecare dată, toți.”
Dan
Înainte să o cunoști pe mama, ai avut un animal de companie? Cum îl chema? Era câine, pisică?
Dan Hascalovici: “Am stat la curte și am avut câini. Primul a fost un câine ciobănesc pe care îl chema Pufy. M-a iubit foarte mult. Mă însoțea când mergeam la tatăl meu la fabrică, dus-întors. Mama mea murise. Pufy a murit otrăvit de niște vecini răi. Am mai avut o pisică. În urma unei bătălii cu niște șobolani, a rămas făra lobul urechilor. Am îngrijit-o mult. La Piatra Neamț, fiecare casă avea câini și pisici.”
In afara de câini și pisici, știu că tu și mama ați găsit și o broască țestoasă. Îl chema Itzik și după ce l-ați pus pe picioare, l-ați dus într-o rezervație. Ce alte animale ați mai avut (și nu știu eu de ele?)
Dan: “Itzkik a fost dus la vet, i-am făcut o piscină, un podeț ca să poată să urce și să coboare când vrea el. Din cauza apei de la robinet, care conține clor, i s-a schimbat culoarea carapacei. Am telefonat la Afek, unde este o rezervație naturală. L-am dus acolo și i-am dat drumul în apă. Itzik s-a întors de vreo două ori la noi și apoi s-a dus la noii lui prieteni. Am plâns amândoi când ne-am despărțit de el.”
Câte drumuri la veterinar faceți, în fiecare lună, în medie?
Dan: “Nenumărate drumuri la veterinar și nenumărate drumuri la supermarket-ul cu mâncare pentru animale. Mașina mea știe drumul deja, singură. Ea ne duce și eu și mama ta vorbim de ale noastre J.”
Cum e viața cu câinii și pisicile?
Dan: “E plină de surprize și de aventuri.”
Când mergeți în vacanțe, după câte zile vi se face dor de ei?
Dan: “În fiecare zi dăm telefon, ca să verificăm cum se simt, cum sunt.”
Cu câți câini dormiți în pat? Și câte pisici?
Mama Geta: “Eu dorm cu toți câinii.”
Dan: “Dorm cu pisicile și din când în când vine și Jackie.”
Aici trebuie să menționez că din acest motiv ai mei dorm în dormitoare separate.
Care este momentul zilei-tabiet cu câinii și pisicile voastre?
Dan: “Dimineața, când îmi beau cafeaua, cu Sherif și apoi seara, când vin de la serviciu, atunci când îi scot pe căței la plimbare.”
Ce îți place cel mai mult la animalele voastre?
Dan: “Îmi place că ne iubesc necondiționat.”
De câți ani hrăniți pisicile de la Auditorium? Câte dintre ele au ajuns la voi acasă, adoptate?
Dan: “De vreo 30 de ani, pentru că înainte le ducea mama ta să mănânce, când venea la ore. De 15 ani mergem seara să le hrănim. Dintre toate, unul singur, Shuki, a fost adoptat de noi pentru că era foarte bolnav și are nevoie de tratament veterinar lunar.”
Câte pisici din cartier vin să mănânce la voi în curte? Știu de Stranger…
Dan: “Toate pisicile din cartier, în jur de 10 pisici care au mâncare și apă lăsate în curte.”
Belle
Am contribuit si eu la familia de animale non umane a alor mei – în decembrie 1999, pe când lucram la Ambasada Israel, ieșeam de la un proces și am găsit o cățelușă care nu avea mai mult de o lună, în mijlocul unui loc viran de pe lângă Tribunalul București. Am luat-o și în aceeași zi, vorbind cu mama, i-am zis. A doua zi trebuia să zbor la ai mei și evident că m-am dat peste cap să trec pe la veterinar, pe la toate birourile pentru hârțogăraia necesară și asa micuța a ajuns în Israel și a primit numele de Shoko. A trait fericită toată viața la Akko, in casa asta de oameni buni, cu grădina cu lamâi si kumquat trees.
Mama și Dan donează frecvent și către două organizații care ajută copii bolnavi de cancer. Acum câțiva ani au sprijinit un copil rămas fără părinți și ajută multe alte adăposturi de animale.
Am vrut să îi cunoașteți și voi puțin, pentru că povestea lor inspiră. Amândoi muncesc greu și își găsesc timp de fiecare data pentru prietenii lor.
Acum două ore am vorbit cu mama și mi-a povestit că la plimbarea de seara cu unul dintre câini, Dan a găsit un arici, se pare că o femelă gestantă.
Va urma.
Surse foto – arhiva mamei și a lui Dan, arhiva personală
NO COMMENT