Ura a existat dintotdeauna pe acest pământ frumos și rotund. Cei care l-au citit pe istoricul israelian Yuval Noah Harari au avut parte de o lecție foarte bine explicată în “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” și în “Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului”. Iar în “21 de lecții pentru secolul XXI”, scrisă în anul 2018, citim despre evenimente care s-au întâmplat deja chiar anul trecut (războiul din Ucraina), pentru că ura, din păcate, este previzibilă.

În lumina valurilor de ură din social media românească din ultima lună, am decis să scriem despre acest subiect, Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman, pe scurt, #acinceaputere.

În limba ebraică există multe jocuri de cuvinte. Iar unul dintre ele, foarte des folosit în vocabularul cotidian, sună cam așa: “Nu mai pune la suflet” vs. “Fii atent/ă.” Au aceeași rădăcină: LEV – INIMĂ. “Al tasim la lev” (nu mai pune la suflet) vs. “Sim lev” (fii atent/ă).  

Atunci când cineva începe să urască sau să se lanseze într-un discurs al urii, o face cu inima sau cu mintea? Sau cu amândouă? Și care este motivația pentru care are un discurs al urii?

Primul meu job a fost ca funcționar public. Am lucrat cu publicul timp de 8 ani, la Ambasada Israel. Eram foarte tânără pe atunci și munca de la ghișeu m-a adus în fața multor tipologii, de la oameni foarte cumsecade, până la persoane care credeau că li se cuvine totul și atunci când se loveau de un refuz legal și întemeiat, țineau să îmi amintească de faptul că ei îmi plătesc salariul, din taxe (eram angajata statului Israel). Am primit și blesteme de la cetățeni români care aplicau pentru viză turistică, dar mergeau la muncă ilegal, și chiar dacă le explicam că refuzul vizei de fapt îl va determina pe angajator să plătească pentru o viză de muncă ce presupune și drepturi, în caz ca i se întâmplă un accident (asistență medicala etc), tot eram trimisă in iadJ.

Apoi am lucrat în relații publice, unde încă activez și am avut de a face cu mulți clienți, în deja 20 de ani. Și aici am avut timp suficient să observ reacții, să triez și să și concediez câțiva, (foarte puțini, din fericire), care aveau un discurs total nepotrivit. 

Revenind la subiectul nostru: hate in social media e ca în reclamele acelea la același produs, dar cu o formulă îmbunătățită: se ia ura, cea care a existat dintotdeauna, de la primele manifestări istorice (dat cu ciomagul în cap), la cele mai sofisticate forme cunoscute în istorie: instigare la nivel local și apoi internațional prin zvonuri, presă scrisă, radio, TV, site-uri și, în secolul 21, toate cele menționate + Social Media: Facebook, Tik Tok etc, etc. Cum există și filtre și hastaguri, fiecare primește ce caută.  Dar când se întâmplă ceva “de interes major”, toată lumea primește aceleași informații și atunci se pierd foarte mult timp și energie și uneori e mai greu să nu pui la suflet, mai ales atunci când ești afectat în mod direct.

Pe mine cel mai mult mă îngrijorează acești “oratori” apăruți peste noapte, care în secolul trecut aveau parte de o promovare locală, județeană și rareori națională dar acum pornesc în turnee internaționale ca să își răspândească discursurile homofobe, rasiste, transfobe și misogine. 

Mă mai îngrijorează folosirea cuvântului progresist în sens peiorativ. La o simplă căutare pe google, veți citi că progresismul (curent apărut la finele secolului 19) pledează în primul rând pentru condiții de viață civilizate pentru toți oamenii, de la progresul tehnologic (de care au parte din plin și haterii din SoMe) și până la condiții civilizate de viață. Iar pentru femeile care folosesc termenul progresist ca pe ceva negativ, ar trebui să știe că progresiștii au militat constant pentru drepturi și condiții de muncă mai bune pentru femei. Sufragetele au fost progresiste, cele care au militat pentru drepturi egale cu bărbații.

Oare nu trebuie să ne fie bine tuturor? Nu asta ne dorim cu toții?

Revenind la cartea lui Harari, “21 de lecții pentru secolul XXI”, acesta scrie în introducere: “cartea a fost scrisă în urma discuțiilor cu publicul”. Cele 21 de lecții abordează provocările cu care ne confruntăm cu toții în prezent: provocarea tehnologică, provocarea politică, disperarea și speranța, adevărul (și post adevărul) și flexibilitatea (ce cuvânt frumos!).

În capitolul 11, “Războiul”, Harari scrie: “nu subestima niciodată prostia omenească”. Aici trece în revistă tristele evenimente care au dus la dispariția a miliarde de oameni.

“Prostia omenească este una dintre cele mai importante forțe din istorie și, cu toate acestea, avem deseori tendința de a nu o lua în seamă…”

Harari are și antidotul pentru prostie (țin să menționez faptul că nu este o persoană religioasă): “Un posibil remediu pentru prostia omenească este o doză de smerenie…Cum putem face astfel încât națiunile, religiile și culturile să fie puțin mai realiste și mai modeste în ceea ce privește adevăratul lor loc în lume?”

Revenind la ura din social media, încerc să îmi imaginez (precum Yoko Ono & John Lennon) o zi în care aceasta să nu existe. Să fie doar share-uri cu propuneri despre cum putem rezolva probleme sociale (da, da, știu, sunt progresistă și o iau ca pe un compliment, în orice situație). O zi în care să nu citesc discursuri homofobe, extremiste și rasiste sau sexiste.

Ce diferență este între un nazist din secolul 20 și un hater cu același discurs din secolul 21? Niciuna. 

Observ și nu mai pun la suflet. Iar concluzia mea este că educația este un cuvânt cheie al acestor probleme. Și nu mă refer aici la educația academică. Sunt mulți absolvenți de studii superioare care instigă și sunt campioni ai urii. Scriu corect gramatical și sunt atât de convingători, încât își câștigă adepți foarte ușor. Îi observ și, cum discursul lor este nazist, mă și sperii. 

Harari scrie despre prostia omenească și cum aceasta a existat dintotdeauna, mă sperie cel mai tare.

Nu pot decât să sper ca tinerii care vin din urmă vor avea forța de a opri acest val de ură. Că ei vor fi mai deștepți decât noi. Că ei vor înțelege că tehnologia și comunicarea nu sunt arme, ci unelte ale progresului și ale binelui pentru toți.

Vă invit să citiți articolele scrise de colegele mele, Ana, Cristina, Diana și Mara.

Acest material face parte din seria #acinceaputere: 5 femei care ne cunoaștem de niște ani, care împărțim multe amintiri personale și profesionale de dinainte de pandemie, care ne-am adunat sub parasolarul A Cincea Putere în timpul carantinei (în primăvara lui 2020) și scriem de atunci, din unghiuri diferite și foarte persoanale, pe un subiect ales, fiecare pe blogul său. Astăzi am scris despre hate în social media, în rețelele care inițial au apărut ca locuri de conectare între oameni.

Surse foto: arhiva personala, Alex Gâlmeanu