Cred că nici nu se putea mai bun acest timing, să scriem despre risipă în plin Black Friday.

A Cincea Putere scrie din nou despre risipă, pentru că am mai abordat o dată acest subiect, cel al risipei alimentare, chiar la începuturile noastre de grup. Eu am scris aici: https://noemimeilman.com/despre-risipa-alimentara-cateva-lectii-invatate-de-la-mamaie-si-mai-multe-statistici/

Se spune că e bine să vorbim mai des despre aceleași subiecte, până când problemele se vor rezolva.

Astăzi scriu despre mai multe feluri de risipă: cea alimentară, cea imobiliară și cea a industriei modei.

Despre risipa alimentară

Paradoxul risipei alimentare în acest moment este că, deși alimentele s-au scumpit — și nu numai la noi, în toată lumea — majoritatea oamenilor continuă să cumpere mai mult decât au nevoie și continuă să arunce cantități uriașe de mâncare.

Chiar luna trecută am primit un comunicat de la Nestlé România și am reținut de acolo că, potrivit statisticilor oficiale, românii aruncă anual 2,5 milioane tone de alimente.  Nestlé a propus un exercițiu de imaginație: “dacă cele 2,5 milioane de tone de mâncare aruncată ar trebui transportate, ar fi necesare 62.500 de autocamioane cu remorcă TIR, care s-ar înșirui într-o coloană lungă de 875 kilometri, aproape cât distanța rutieră dintre Constanța și Satu Mare.”

Iar în vara acestui an, panorama.ro (o platformă jurnalistică ce nu mai există acum, din păcate, și îi duc dorul) a publicat un material despre risipa alimentară, cu titlul: “Ce aruncăm din farfurie. Cum a ajuns România pe podiumul european al risipei alimentare.”

Las aici câteva cifre publicate în articol, pentru că sunt șocant de mari:

“În 2022, România se afla pe locul 3 în clasamentul european al deșeurilor alimentare generate de gospodării, cu 99 de kilograme per locuitor, o creștere față de 2020, când media era de 86 de kilograme. Potrivit Eurostat, gospodăriile din Uniunea Europeană au generat 54% din totalul deșeurilor alimentare în 2022. Restul de 46% provine din etapele superioare ale lanțului de aprovizionare cu alimente, cum ar fi producția primară, procesarea, distribuția sau sectorul HoReCa.Media europeană a deșeurilor alimentare generate la nivelul gospodăriilor este de 68 de kilograme per locuitor, fiind vorba în principal despre deșeuri biodegradabile, menajere și similare. În total, în 2022, UE a produs peste 59 de milioane de tone de deșeuri alimentare, dintre care 32 de milioane de tone au fost generate în gospodării.”

Nici legislația din România nu este foarte permisivă atunci când vorbim despre distribuirea alimentelor către persoane nevoiașe. Îmi amintesc că am fost acum câțiva ani la un eveniment de tip matineu. La final a rămas foarte multă mâncare: patiserie, sandwich-uri, fructe. I-am întrebat pe organizatori dacă vor duce mâncarea la un centru pentru persoane fără adăpost și mi-au spus că legea nu le permite.

Cred foarte mult în educație: dacă părinții nu te învață acasă să nu arunci mâncarea și să cumperi doar ce ai nevoie, atunci trebuie să o facă învățătoarea sau dirigintele, la școală. Orele de dirigenție sunt cadrul perfect în care copiii să învețe despre risipa alimentară, să fie proiectate documentare, să fie aduși invitați care să le vorbească copiilor despre acest subiect.

Și dacă ar atinge și subiectul empatiei, ca să înțeleagă elevul de ce să respecte mâncarea — că niște animale au fost ucise și ajung la pubelă pentru că mami și tati au exagerat cu achiziționarea de halci și carcase — atunci poate că și industria creșterii de animale vii va fi mai ponderată. Dacă copiii ar învăța despre câți delfini și alte animale marine mor prinse în plasele de pescuit industrial, le-ar povesti și părinților acasă, iar aceștia s-ar gândi de două ori înainte de a cumpăra conservele de ton sau somon, vândute în ambalaje comice, cu peștișori care fac cu ochiul — conserve care de multe ori expiră în debara și sunt aruncate la gunoi.

Imaginea din deschiderea articolului meu este realizată de fotografa americană Aliza Eliazarov, care a colaborat în trecut în proiecte de food styling, iar în prezent a creat proiectul Waste Not, în care fotografiază cu un styling impecabil și artistic alimente găsite în pubelele restaurantelor din New York, orașul în care artista locuiește și creează.

Despre risipa imobiliară

Trăiesc în București din anul 1993 și am văzut cum au fost demolate clădiri care puteau fi renovate, în locul lor ridicându-se altele noi, fără pic de personalitate.

În UE sunt generate anual aproximativ 500 milioane tone de deșeuri din construcții/demolări, conform unor date ale Comisiei Europene.

Am descoperit anul acesta o inițiativă europeană, House Europe, care este reprezentată și în România, de arhitecta Oana Iacob.

House Europe este o inițiativă cetățenească ce cere o legislație UE pentru revitalizarea clădirilor existente, în loc de demolare irațională. Pe scurt, House Europe este despre prioritatea renovării, în locul demolării. Pentru că există atâtea clădiri care pot fi renovate și locuite, dar autoritățile preferă să le demoleze și să construiască altele noi. Asta înseamnă în primul rând distrugerea unor clădiri monument sau a unor clădiri care pot fi salvate — o crimă de patrimoniu. Înseamnă poluare, înseamnă cantități uriașe de moloz care ajung la groapa de gunoi, înseamnă risipă de materiale de construcții. Aceeași mână de lucru care construiește poate să și repare. Aici este treaba arhitecților și a constructorilor specialiști să se mobilizeze și să se alăture acestui proiect fezabil.

Vă invit și pe voi să fiți parte din această mișcare, accesând link-ul: https://eci.ec.europa.eu/052/public/#/screen/home

Eu am semnat și a durat fix două minute tot procesul.

În România, în noiembrie 2021, un număr de 801 monumente istorice erau abandonate și cu risc de dispariție, conform unei centralizări realizate de Institutul Național al Patrimoniului. De 8 ani, 9 organizații non-guvernamentale, cu sprijinul a peste 100 de parteneri privați și 2000 de voluntari, au reușit să intervină cu succes și să pună în siguranță 105 monumente individuale sau părți ale unor ansambluri și situri clasate.

Proiectul Ambulanța pentru Monumente a fost inițiat acum 8 ani, iar până în prezent au fost realizate intervenții de restaurare la peste 100 de clădiri de patrimoniu, implicând peste 2000 de voluntari și 50 de experți din domeniul restaurării.

Anul trecut, Asociația Monumentum, parte din Ambulanța pentru Monumente, a lansat PENTRU DEMOLARE, AVEȚI RĂBDARE – un serviciu de donații prin SMS, prin care oricine poate contribui la protejarea și restaurarea patrimoniului cultural construit, printr-un simplu SMS cu textul „PATRIMONIU” la numărul 8864. (info: agențiile Daescu Bortun Olteanu & Jam Session, care au lucrat pro bono în acest proiect)

Despre risipa vestimentară

Marile case de modă și brandurile fast fashion și very cheap fashion declară sus și tare că publicul vrea mai multe colecții pe an, că publicul se plictisește foarte repede, și atunci ele, brandurile, nu au încotro: trebuie să producă mai mult, mai repede.

Anul acesta povesteam cu fotografa Andreea Macri despre acest subiect, iar Andreea a zis ceva foarte adevărat:

“Bunicile noastre aveau un dulap de haine în care încăpeau câteva taioare de foarte bună calitate, un palton, un pardesiu, un trench, câteva cămăși și pulovere. Și arătau impecabil.”

Cred că în 2025, cu informația pe care o avem despre una dintre industriile care poluează cel mai mult, fiecare dintre noi, la orice vârstă, ar trebui să se gândească de două ori înainte să achiziționeze un produs nou.

Da, cumpăr și eu de Black Friday, doar ce știu că am nevoie. Un pulover pe care știu că îl voi purta încă 5 ani de acum înainte, sau o pereche de pantofi sport, sau lenjerie.

Mă bucur că industria second hand are un boom fantastic, pentru că măcar unele piese nedorite de cineva ajung să fie adorate de o altă persoană.

În România urmăresc refill-ul de la Babaluna și am câteva articole vestimentare pe care le port cu mare plăcere și care arată impecabil, cu intervenția artistică a Irinei Marinescu. Iar la Ruxandra Shop mi-am dus un costum cumpărat dintr-un second hand, pe care Ruxandra Gheorghe mi l-a ajustat impecabil, iar acum am la ea la reparat o geacă de iarnă Uniqlo cumpărată în 2018, pe care știu că o voi mai purta încă pe puțin 5 ani de acum înainte.

E de ajuns să deschizi Instagram sau TikTok și să vezi postările despre tonele de haine care sunt aruncate sau arse, ca să îți dai seama că e ceva în neregulă cu industria de fast fashion, unde majoritatea angajaților lucrează în condiții mizerabile și trăiesc la limita subzistenței din salariile pe care le primesc. Este o mare minciună că această industrie creează locuri de muncă.

Deja s-au scris până în prezent zeci de mii de materiale despre acest subiect; dacă ar fi să fac o monitorizare care să cuprindă și știrile de la TV, radio, podcasturi, Instagram, TikTok, cred că aș ajunge la aproape 20 de milioane. Și nu este o risipă de timp să vorbim despre asta, pentru că… risipa este tot aici.

Toate formele de risipă – alimentară, vestimentară, imobiliară – sunt simptomele aceluiași sistem în care trăim: un tehno-feudalism care produce exces pentru profit și precaritate pentru oameni. Un sistem în care suntem împinși să consumăm ca să uităm cât muncim și să dorim mai mult, tocmai pentru că avem tot mai puțin timp pentru noi.

În această cursă, uităm nu doar de noi înșine, ci și de ceilalți. Uităm de animalele pe care le transformăm în produse, invizibile în spatele ambalajelor. (Am văzut că Elveția este prima țară care folosește pe ambalaje informații despre cum a fost ucis și tranșat animalul și sunt curioasă dacă îi va sensibiliza pe consumatori.)

Uităm de oamenii care muncesc pe salarii mizere ca să țină în picioare “lanțurile de aprovizionare” care ne fac să credem că abundența e normală.

Uităm de cei fără locuințe, în timp ce milioane de case stau goale. Conform unui raport FEANTSA, peste 47,5 milioane de locuințe în UE sunt vacante.

Iar în fundalul tuturor acestor risipe, se află cea mai mare dintre ele: risipa de vieți. Războaiele care se multiplică, industriile de armament care devin tot mai profitabile, vieți pierdute care intră în contabilitate ca „pierderi colaterale”, nu ca tragedii umane.

Refuzul risipei – alimentare, materiale, sociale, umane — nu este doar un gest ecologic. Este un act etic, profund uman. Iar poate cel mai revoluționar lucru pe care îl putem face astăzi este tocmai acesta: să ne amintim că nimeni nu ar trebui să fie considerat de prisos.

Suntem Ana, Cristina, Diana & Noemi. A Cincea Putere, din vara anului 2020.

Surse foto: cele de mai sus, https://www.designindaba.com/articles/creative-work/waste-not-aliza-eliazarov-turns-trash-food-works-art, Alex Galmeanu