Omama, Erna Meilman, mama, Georgeta Meilman, ulterior Pavel si Opapa, Pinchas Meilman, primul rand, anii 60 de inceput

Intre 1941-1945, bunicii mei materni au fost in lagarul Moghilev din Transnistria. Nu mai stiu datele exacte, pentru ca atunci cand am emigrat cu mama in Israel, in 1989, am dus actele doveditoare ale provenientei noastre evreiesti la Ambasada Israel si documentele de lagar au ajuns la Muzeul Yad Vashem din Ierusalim. Sau cel mai probabil s-au pierdut, pentru ca mama a vrut sa le recupereze acum cativa ani si nu au mai fost gasite.

Revenind la povestea bunicilor mei, in lagarul de la Moghilev au muncit si au trait pana cand au fost eliberati de soldatii sovietici, in ’45.

Intr-o noapte (nu stiu anotimpul, dar era frig afara), pentru ca bunicul si inca doi prieteni de lagar au luat vreascuri ca sa isi incalzeasca baracile in care dormeau (bunica mea avusese tifos si era in convalescenta), au fost prinsi de un subofiter si escortati, impreuna cu sotiile lor, in padure. Li s-a ordonat sa isi sape gropile in care aveau sa fie aruncati dupa executia cu pistolul. Si-au sapat gropile cu pistolul la tampla. La un moment dat, cand gropile erau pregatite, subofiterul le-a anuntat pe femei ca sunt libere sa plece si raman doar barbatii. Omama i-a spus lui Opapa: “Pincu, am plecaat! Te puuup”. Si a fugit prin padure, spre lagar. La un moment dat s-a oprit si a realizat ce reactie egoista si iresponsabila a avut. Era in stare de soc, evident. A luat-o la fuga spre lagar, a ajuns la comandament si a urcat demna (Omama a fost o mare doamna) in biroul comandantului, sa il implore sa ii elibereze pe barbatii din padure, si da, unul dintre ei era chiar sotul sau. Intamplarea a facut ca in biroul comandantului se afla un ofiter care a recunoscut-o pe Omama. Fusese coleg de unitate cu bunicul  la o unitate de langa Codlea, in urma cu cativa ani. Cand a auzit ce urma sa se intample, a oprit executia si i-a smuls tresele subofiterului abuziv.

Opapa, primul din dreapta, randul de sus, Omama, a treia din dreapta, randul de sus si mama, fetita din mijloc, probabil ca prin 1950

In august 1946 avea sa se nasca mama mea si aceasta este una dintre putinele povesti de lagar despre care a aflat ea de la Omama.

Ce legatura are tema aticolului cu responsabilitatea? Ei bine, Omama a avut un moment de egoism cauzat de un soc, un moment in care s-a gandit doar la ea. Era usurata ca a scapat de executie. Apoi a realizat ce urma sa se intample si a actionat asa cum era firesc.

La fel cum bunicul meu, tot in lagar fiind, atunci cand i s-a ordonat sa aleaga o echipa de ucenici pentru fabrica in care era inginer, a ales tineri, foarte tineri, ca sa ii scape de abuzuri si eventuale executii. Pentru ca la Moghilev, chiar daca era un lagar de munca, se intamplau violuri si crime aproape zilnic.

Omama si Opapa si un prieten, Bucuresti, 1935

Sa fii responsabil inseamna sa iti pese de altii. Ai grija de tine si de oamenii dragi. A fi responsabil inseamna sa ajuti ori de cate ori ai ocazia si sa intervii atunci cand stii clar ca viata ta, munca ta si a celor din jur sunt puse in pericol.

Responsabilitatea se invata acasa, la scoala, in mediul in care traiesti si lucrezi.

Bunica mea a fost un om responsabil toata viata ei, dar iata ca atunci, in lagar, a avut un moment in care s-a gandit doar la viata ei, si apoi a realizat imensa greseala si din fericire, a reparat-o cateva minute mai tarziu.

Traim vremuri in care trebuie sa fim responsabili. Dupa o carantina de 2 luni, in care am iesit din case doar la supermarket, sa ne plimbam cainii si pentru urgente, am fost rugati sa respectam regulile de distantare si sa purtam masti in locuri publice. La fel s-a intamplat si in timpul pandemiei dintre 1918-1920, despre care am stiut pra putin pana acum cateva luni. Oamenii au purtat masti pentru a se proteja pe ei si pe ceilalti. Covid-19 nu este o gripa usoara, asta se stie deja. Iar cei care cred in teoriile conspiratiei, indiferent de convingerile lor, trebuie sa se supuna regulilor cerute si care tin mai ales de bunul simt.

Sunt responsabila sa port masca.

Sunt responsabila sa iau atitudine atunci cand aud de cazuri in care persoane care au adoptat caini in timpul pandemiei, acum merg si ii returneaza in adaposturi ca pe niste masti folosite.

Sunt responsabila sa iau atitudine cand vad si aud de cazuri de violenta asupra femeilor si copiilor si animalelor.

Sunt responsabila sa iau atitudine cand vad cazuri de rasism si de homofobie

Ma simt responsabila sa fac o cerere la Primaria Sectorului 1, sa se monteze un semafor si un semn de “incetineste, pe aici trec copii” la trecerea de pietoni de pe Strada Radu Beller, in dreptul Strazii Jan Texier, in dreptul Parcului Floreasca. Pe acolo trec masini in viteza, iar soferii nu opresc, in majoritatea cazurilor. Este o trecere de pietoni extrem de periculoasa.

Sunt responsabila pentru viata cainilor mei, atunci cand mananca resturile aruncate pe jos, in parc, chiar langa cosurile de gunoi.

Ma simt responsabila sa il educ pe Avi, fiul meu, sa ii pese de ceillati si sa ia atitudine cand vede orice nedreptate.

Daca se intampla sa gresesc, imi recunosc vina, sunt responsabila.

Pandemia asta va trece si responsabilitatile nu vor disparea niciodata, pentru ca ele fac parte din noi si din bunul mers al acestei lumi care a demonstrat ca poate trai si in armonie.

Vreau sa merg in vacanta si sa nu imi fie teama ca ma voi imbolnavi. Am rabdare si stiu ca aceasta pandmie va trece, asa cum s-a intamplat si cu celelalte. Depinde de mine, de tine, de noi toti ca sa trecem cu bine peste aceste vremuri si sa ne respectam unii pe altii. Pentru ca responsabilitatea vine la pachet cu respectul pentru noi insine si pentru viata.

Ce inseamna responsabilitatea pentru voi? Iata un exercitiu de istorie a  familiei fiecaruia dintre noi si a acestui prezent care poate fi reparat doar prin munca de echipa si respect.

Va invit sa cititi articolele scrise de colegele mele de platforma, Ana Bitu,  Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin si Mara Coman. #acinceaputere este despre subiectele care ne preocupa acum si maine, pe noi 5 si cred ca si pe voi.

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte ca un cartof. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme”editoriale.

Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.

Sa fim bine!

Surse foto: Cristina Stanciulescu, Ana Bitu, Diana Cosmin, Mara Coman, arhiva personala