Planet Earth from space showing North America and the Atlantic and Pacific Oceans.
https://visibleearth.nasa.gov/view.php?id=57723
Ana Bitu, Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin, Mara Coman si cu mine avem grupul nostru de what’s up pe care ne conversam destul de des. Chiar si atunci cand nu avem fixat un topic despre care sa scriem, facem un “check control” al starii sanatatii si al starilor noastre, in general.
Pe acest grup ne trimitem si stiri de interes pentru noi si pentru multi dintre noi. Iar cele mai multe, inca de cand s-a nascut “A cincea putere”, sunt in zona de ecologie, situatia parcurilor si a padurilor, poluarea, animalele pe cale de disparitie, tot ce are legatura cu aceste dezechilibre care se intampla sub ochii nostri, zi de zi.
Vineri, 21 august, am primit de la Oana Voicu de la WWF Romania un email care incepea asa: “Maine terminam resursele naturale pe 2020”. Resursele naturale ne-au ajuns anul acesta cu aproape o luna mai mult decat anul trecut. Consumam mai mult decat avem. Folosim in fiecare an 1,6 Planete.
Am hotarat ca acesta sa fie topicul nostru de noiembrie, la finalul unui an greu si apasator. Ca sa citez din Cristina, “…parcurile și padurile sunt singura sansa. Unica. Unica sansa de a supravietui, de a merge mai departe. Acum nu ne mai trebuie parcurile doar pentru ceea ce facem zilnic prin ele ci e nevoie de orice frunza si de orice plantuta. Poluarea, seceta, disparitia pasarilor in Europa, toate acesta au inceput sa se vada…”
mama si Avi in curtea de la Akko, martie 2015
Parcul, ce cuvant frumos!
Parcul este locul acela in care vezi toate clișeele din lume: indrăgostiți care se saruta sau fac picnic, pensionari care stau la taclale, mame și copii, copii care se alearga si se joaca cu mult zgomot, locul de intalnire al cateilor si al stapanilor acestora, biciclete, trotinete.
Parcul este locul care pe mine ma linisteste si care imi da o energie buna.
Imi amintesc de vara asta, cand s-a redeschis Parcul Floreasca, dupa carantina. In zilele calduroase de inceput de august, ieseam cu fiul meu si cu cainii la plimbare pe la 9:00 si ne bucuram de mirosul trandafirilor si de racoarea de la umbra copacilor. Evident ca apareau si inevitabilele situatii ale gunoaielor aruncate pe jos, dar puterea frunzelor unduitoare din copaci facea sa dispara ca prin minune tot deranjul. Parcul Floreasca (in apropierea caruia am locuit timp de mai bine de 19 ani) “a intrat la apa” in ultimii doi ani. A pierdut teren si implicit copaci, dar a ramas demn si si-a pastrat din sarm, si acum, la aproape 60 de ani de existenta.
Avi, Clint si Shlomo in Parcul Floreasca, aprilie 2017
Cate povesti are Cismigiu, acest “Cismigiu mon Amour” pe care se lupta pasnic sa il salveze o mana de oameni curajosi; si Parcul Herastrau si Kiseleff (care dateaza din secolul 19, realizat dupa planurile peisagistului vienez Karl Friedrich Meyer, cel care a desenat si Cismigiul), si Icoanei si Ioanid, Bordei, Parcul Tineretului, Carol si toate celelalte parcuri in care am fost sau am auzit de ele.
Parcul Floreasca, aprilie 2017
Fiecare oras are macar un parc, acel loc verde in care, in momentul in care pasesti, te imbraca in liniste.
Recunosc ca am o nostalgie a parcurilor, de la cel din Campina (prima mea amintire cu un parc) si pana la Parcul Eli Cohen din Akko (Israel), in forma unui tort perfect, inconjurat de blocuri de 7 etaje, dintre care cele dintr-un arc aveau vedere spre Marea Mediterana. Intr-unul dintre aceste blocuri am locuit impreuna cu mama, Dan (sotul sau, my second father, cum ii zic eu) 4 pisici si 3 caini, in ultimul an de liceu si cei doi ani de armata. Cred ca a fost cel mai frumos bloc inalt in care am locuit vreodata (la etajul 4 stateam). Aveam vedere spre mare, o perspectiva extraordinara. Si aveam si parcul, suficient de mare cat sa se joace acolo toti copiii din blocurile astea ale caror lumini de seara aratau ca lumanarile de tort.
Tavistock Hotel, Londra, august 2016
Apoi sunt parcurile in care am fost in vacante, in alte tari. Am un top al celor mai frumoase, si primul este Tavistock Park din Londra, din Tavistock Square, aproape de British Museum. L-am recomandat turor prietenilor care au fost in vizita sau care s-au mutat temporar in acest oras efervescent.
Tavistock Park, statuia lui Mahatma Gandhi
Tavistock este pentru mine Parcul Pacii. Exista acolo statuia lui Mahatma Gandhi, si un monument al pacifistilor. Exista banci construite din donatiile unor pacifisti. Tavistock e mic, chiar vizavi de hotelul cu acelasi nume, o cladire tipic englezeasca ce a fost bloc de locuinte pana in timpul bombardamentelor din WW2. Acolo a locuit o vreme si Virginia Woolf (intre 1920-1930). Am stat in acest hotel in august 2016, cand ne-am reunit toata familia ca sa o sarbatorim pe mama, care implinea 70 de ani. Pentru ca nu am stat in acelasi hotel, in fecare dimineata, dupa micul dejun, traversam strada impreuna cu Avi si imi beam cafeaua pe o banca. Avi citea explicatiile de pe soclurile statuilor si eu ma uitam la trecatori, la flori, la copaci. Tavistock a devenit un tabiet.
Tavistock Park, Copacul prieteniei
La Berlin, in vara lui 2012, m-am bucurat de un picnic in miezul zilei, intr-un press trip, impreuna cu Miruna Micsan si cu Robert Ratiu. Am stat pe iarba impecabil intretinuta de pe mini dealul ce se afla pe locul fostului zid ce a separat, in timpul razboiului rece si pana in anul libertatii est europene, 1989, Berlinul de Est de Berlinul de Vest.
Gradina Botanica din Cluj, octombrie 2018
Gradina Botanica din Cluj este prezenta in topul meu. Sera ei formidabila, cu plantele exotice, cu palmierii (copacul meu preferat), cu nuferii si toate intinderile de liane si frunze.
Balconul si terasa, ce parcuri frumoase in miniatura!
Plante pe un coridor la UAD Cluj, octombrie 2018
Am crescut pe terasa, da, am fost norocoasa. Camera mea de la Campina dadea spre terasa casei, patrata, indeajuns de mare cat sa incapa acolo plantele lui mamaie, o masa la care mancam 4-5 adulti si un copil. Mai intrau acolo 2 chaislongue-uri si o baliuta in care ma scaldam vara, cand eram mica. In Campina nu erau multe balcoane inchise in anii ’80 si nici prea multe blocuri, dar dupa Revolutie, mai exact, in 1993, cand m-am reintors in tara, am observat cu inima stransa zecile de blocuri cu balcoanele ferecate. Abia in ultimii ani au aparut mini gradini, am vazut balcoane decopertate si ma bucur sa vad ca si in multe balcoane inchise au fost date la o parte perdelele si se zaresc siruri de plante, atat de frumoase, atat de verzi.
Plantele sunt viata, da. Plantele ne tin in viata.Suntem niste liane. Noi depindem de ele si ele depind de noi.
Saptamana trecuta, in miezul acestei stari suprarealiste, am sunat-o pe Irina Marinescu (designerul Irina Marinescu) si mi-a povestit ce facea in acel moment: muta un avocado intr-un ghiveci mai mare. Si mi-a povestit cum a crescut un sambure de avocado, din timpul carantinei si pana acum si cat de frumos a crescut planta. Ce conversatie placuta!
Toti prietenii mei iubesc plantele si au mini-gradini in balcon si multe plante in casa. Nevoia de verde, de viata.
Verde crud, verde iarba, verde padure, verde menta, verde marin. Cred ca verdele are cele mai multe nuante.
Foto “Muma Padurii”
Si acum, padurile
Despre paduri s-a scris cel mai mult. Padurile care s-au micsorat si ele, precum parcurile. Padurile defrisate abuziv, padurile pentru care mii de oameni au iesit in strada si…nu s-a intamplat nimic. Padurile din care nu numai ca au disparut copacii, dar si animalele. E panica mare cand apare ursul langa casa ta, dar ursul ala nu mai are casa, nu mai are ce sa manance. Ursul ala vrea sa supravietuiasca. Iar orfelinatul de ursi de la Zarnesti nu mai face fata deja.
Dealuri ardelene, vara lui 2018
Si acum, pandemia
In timpul pandemiei, animalele s-au reintors in locurile populate acum zeci de ani de strabunicii lor. Memoria colectiva a animalelor este mai puternica decat a noastra. Pentru ca, daca ne-am aminti in fiecare zi de ce am citit si vazut – surse sigure – de dezastrele ecologice, de tot ce am trait si nu numai am vazut, atunci am schimba ceva mai repede si nu am mai ajunge unde suntem acum.
Pentru ca poate nu ai prea mult timp sa citesti acest material, iti recomand sa accesezi site-urile de mai jos, pentru a afla care va fi soarta padurilor, a oceanelor, a parcurilor, a aerului pe care il respiram acum, daca nu avem grija de “casa” noastra.
Newsletterele Muma Padurii, minunate, din care am aflat o multime de informatii de spre paduri, despre oameni minunati care incearca sa salveze padurile sau despre carti pe acest subiect.
Cartea “De ce mancam animale” a lui Jonathan Safran Foer, publicata in anul 2009 si in care scrie ca va fi o pandemie in jurul anului 2020.
National Geographic Romania. Poate iti faci si un abonament la aceasta revista reper ecologic pentru mine.
Site-ul Fudatiei Comunitare, pentru a afla despre proiectele ce au legatura cu subiectul green life.
Cei de la Declic sunt foarte implicati si aduna semnaturi pentru sensibilizarea Guvernului cu privire la masurile urgente pentru salvarea padurilor din Romania, unde se fac defrisari abuzive, chiar acum, cand scriu acest articol.
WWF si tot ce fac echipele lor fantastice de voluntari.
Date de trecut in calendar
Stiati ca pe 22 august a fost Ziua Suprasolicitarii Pamantului?
Adunarea Generală a Națiunilor Unite (UNGA) a declarat 29 septembrie 2020 Ziua internationala de constienizare asupra risipei si pierderilor de alimente.
Protestul din 2 decembrie 2019, dupa tragedia de la Midia
Iar anul acesta, pe 25 noiembrie, se implineste un an de la tragedia de la Midia, cand 14,600 de oi au murit inecate din cauza supraincarcarii pe un vas de transport; o tragedie ecologica de proportii care nu a schimbat aproape nimic protocolul de export, in ciuda avertismentelor international cu privire la tratamentul animalelor.
Revenind la aerul pe care il respiram, Avi a avut un moment de umor negru, acum vreo 2 luni: “Mami, eu cred ca o sa port masca pe strada si dupa ce se va termina pandemia. Parca nu mai simt asa puternic mirosul gazelor de esapament”. Suntem rezilienti si e bine. Dar cand vine vorba despre salvarea planetei, a verdelui, a noastra, timpul e acum.
Va invit sa cititi si materialele scrise de colegele mele, Ana Bitu, Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin si Mara Coman.
Apoi va invit sa faceti un exercitiu de memorie al povestilor voastre cu parcuri si paduri, cu strazi strajuite de copaci batrani si apoi sa va ganditi, fiecare, la ce puteti face pentru ca aceasta planeta sa ramana verde, pentru ca aceasta planeta sa traiasca forever.
Surse foto: cele de mai sus, arhiva personala
NO COMMENT