La finele anului trecut mi-am facut prieteni noi pe Facebook: Astrid Rottman, Bogdan Pop si fiica lor, Cassandra Pop. Sunt toti arhitecti si au buticul de arhitectura Asdesign 95 

Bogdan Pop, Casandra Pop si Astrid Rottman

In cei deja 20 de ani de activitate au construit “cate ceva” prin Bucuresti si in tara, bucurandu-se si de o serie de premii pe care le-au obtinut la Anualele si Bienalele de Arhitectura.

In 2011, in urma unui concurs au reprezentat Romania la Congresul Uniunii Internationale al Arhitectilor organizat in Tokio, iar unul dintre cele mai cunoscute si recente proiecte ale lor este noul spatiu de arta contemporana Aiurart.

In acest ianuarie le-am facut o vizita celor trei la birou si ne-am povestit vietile, la un ceai cu biscuiti. Avem multe comun, mai ales emigrarea in Israel – eu in ’89, cu cateva luni inainte de Revolutie, ei – imediat dupa a doua Mineriada.

Astrid Rottman si Cassandra, in urma cu 25 de ani

Astrid si Bogdan s-au cunoscut la facultate, la Universitatea Ion Mincu si au fost tare amuzante povestile lor de proaspat parinti ai Cassandrei, exilati undeva intr-un colt de Romanie unde trebuiau sa construiasca viitorul socialist.

In Israel s-au angajat imediat ca arhitecti si si-au facut rapid prieteni.

Cel mai simpatic moment a fost cel in care mi-au povestit despre perioada Razboiului din Golf, ianuarie-februarie 1991. Eu eram in clasa a XII-a si locuiam in Kiryat Yam (nordul tarii). Ei erau arhitecti in Tel-Aviv si locuiau in Ramat-Gan, un oras satelit fancy, lipit de Tel-Aviv, cel mai afectat de skud-urile trimise de Sadam Hussein spre Israel. Ei bine, ce faceau Astrid si Bogdan si gasca lor de arhitecti? Calculau diverse posibilitati de plonjare a rachetelor, in functie de locuintele celor din grup, cu unghiuri precise si situatii legate de structurile cladirilor respective. Si asta i-a salvat, pentru ca au dormit cateva nopti la niste colegi si intr-o dimineata, spre final de razboi, i-a sunat o vecina sa le spuna sa vina acasa. Ramasitele unei rachete le avariasera zidurile si au fost nevoiti sa locuiasca la hotel pana cand le-a fost renovat apartamentul.

Am pastrat special pentru astazi postarea, pentru ca este Purim, o sarbatoare vesela, cand toti copiii de costumeaza si se mananca niste prajituri delicioase, umplute cu nuca.

Le-am pus celor trei cateva intrebari legate de proiecte trecute si viitoare si va invit sa ii urmariti, pentru ca sunt buni.

Pentru Astrid si pentru Bogdan:

Care este cel mai drag proiect comun? (in afara de Cassandra). Ce lucrare? Si de ce?

Astrid : Arhitectii se implica emotional in toate proiectele pe care le au, sau cel putin asta ni se intampla noua … nu stiu acum dupa 25 de ani de practica daca acest aspect este unul pozitiv sau negativ 🙂 Dar cel mai “drag” din punctul meu de vedere este cu siguranta primul proiect pe care l-am realizat cand ne-am intors in tara in ’95 – Mario Plaza de pe Calea Dorobantilor. Am fost extrem de emotionati si implicati pot spune total in implementarea lui . Era prima noastra carte de vizita, prima lucrare pe cont propriu, eram tineri si plini de energie . Si a iesit extrem de bine pentru anii aceia. Din pacate incepand cu anul trecut nu mai exista . Dar au ramas amintirile frumoase.

Bogdan : Proiectul in desfasurare. Imobil pe str. Ernest Brosteanu 31. Pentru ca reprezinta prezentul. Adica viata.

Daca vi s-ar propune sa renovati cladirea Teatrului National, cum ar arata in viziunea voastra?

Astrid : Imi este greu sa spun, pentru asta ar trebui sa lucrez ceva la aceasta tema … ideile bune vin de obicei dupa ce ai asternut cate ceva pe hartie . Dar pot spune ca demersul de a fi reabilitat si adus la aspectul initial m-a bucurat. Acum dupa ce lucrarile au fost finalizate … nu stiu … ceva s-a pierdut pe drum … cred ca este o problema cu finisajele. Caramida si betonul aparent al imobilului original ii dadeau o nota de modernitate si originalitate aparte in contextul romanesc de atunci. Azi, acea plus valoare s-a pierdut … nu cunosc “culisele” proiectului actual pentru a face mai multe comentarii.

Bogdan: Diferit evident. Cu mai mult prezent si viitor.

Nu stiu daca ar fi mai reusit decat ce s-a (re)facut. Ce stiu cu siguranta este ca astfel de demersuri au rezultatele cele mai bune atunci cand sunt organizate concursuri pentru stabilirea solutiei castigatoare.

Astfel, sansa ca cel mai bun sa invinga ar creste.

Si in final Bucurestiul ar castiga. Adica noi toti.

Ce stil de arhitectura va place cel mai mult? “Va place Bauhaus?” (mi-a placut cum a sunat si am lasat-o cu ghilimele).

Astrid : Imi plac lucrurile si solutiile simple. Imi plac proiectele “smart” care sunt si arata intr-un anumit fel pentru ca in spatele lor sta un concept bine si indelung “plamadit” ca sa zic asa … iar toate astea au pornit de la ce s-a numit, da, Bauhaus.

Bogdan: Ca bucurestean, modernismul. Visez la un Bucuresti interbelic redescoperit. De catre locuitorii orasului, nu numai de catre arhitecti.

S-ar putea salva astfel o comoara care este astazi batjocorita din ignoranta.

Da, imi place Bauhaus J. Si intrebarea J.

Puteti sa numiti 3 arhitecti romani care v-au influentat? Dar internationali?

Astrid: Ca arhitecti suntem zilnic influentati de publicatiile de specialitate, iar acum, in era internetului informatia este pur si simplu coplesitoare. Nu imi dau seama care dintre ei m-a influentat, dar pot spune pe care dintre ei i-am admirat. Romani: Horia Creanga, Ion Mincu bineinteles … cladirile lui sunt o adevarata poezie, iar mai nou Henrieta Delavrancea, in special proiectele ei de case din zona rurala … mi-ar placea sa gasesc la un moment dat timpul sa sa le reinterpretez. Iar internationali … “first love” este pentru mine deja clasicul Tadao Ando. Imi place mult Eduardo Souto de Moura (portughez) si Kengo Kuma, tot japonez.

Bogdan :

Profesorii mei, in ordine:

Eduard Sagatelian,

Dan Serban,

Viorel Simion

Mies van der Rohe,

Tadao Ando,

Bjarke Ingels (Group)

Cum credeti ca pot fi salvate blocurile cu bulina din Romania? Credeti ca este atat de costisitor? Care ar fi planul vostru, astfel incat sa fie conservate niste bijuterii de cladiri care sunt in pericol in acest moment?

Astrid: Da, este un demers costisitor, dar asa cum au fost gasite fonduri pentru impachetarea gratuita cu polistiren a atator imobile din Bucuresti, cu siguranta s-ar fi gasit fonduri si pentru acest scop. Cred ca autoritatile ar fi trebuit sa se ocupe in special de atragerea acestor resurse financiare si procesul de consolidare sa fie unul subventionat intr-o mare masura de catre stat. Apoi, printr-o executie de calitate si “sincera” financiar … fara comisioane si devize incarcate in scopuri “conexe” probabil ca astazi mare parte a imobilelor ar fi fost deja consolidate. Nu cred ca a fost vointa si interes politic, iar asta va costa mult Bucurestiul din pacate, si nu ma refer atat la cladiri, cat la oamenii care locuiesc in aceste imobile. Macar activitatile publice ar trebui dupa mine interzise in incinta lor. Este extrem de trist ce s-a petrecut legat de acest subiect pana acum.

Bogdan: Vorbim despre bijuterii de cladiri si despre vieti omenesti J.

Simplu si complicat in acelasi timp.

Trecerea lor intr-un regim special de taxe si impozite pe termen mediu-lung:

• subventii masive pentru cei care isi consolideaza+restaureaza cladirile de patrimoniu;
• despagubirea celor care nu au posibilitatea/nu doresc sa contribuie la consalidare+restaurare si care accepta cedarea drepeturilor de proprietate;
• scutirea de la plata impozitului pe cladire pentru o perioada medie, post restaurare;
• suprataxarea celor care isi lasa in paragina cladirile de patrimoniu;

Cassandra Pop:

Ce ti-ar placea mai mult? Sa renovezi sau sa construiesti ceva de la zero?

Cassandra: Ambele, la fel de mult. Serios.

La ce proiect lucrezi acum?

Cassandra: Acum, acum la nimic. Dar am o idee de proiect in cap care imi face cu ochiul. Cel mai recent proiect tine de o tema lansata de Galeria Anca Poterasu: “What about poor Gregor Samsa”. Este o expozitie de grup la care am avut ocazia sa particip in urma unui open call pentru tineri artisti. Este vorba despre o interventie ce cartografiaza intreg spatiul expozitional si care aduce in discutie procesul de rememorare. Expozitia curatoriata de Ioana Mandeal poate fi vizitata pana la sfarsitul lunii martie.

Daca nu ai trai si ai munci in Bucuresti, in ce oras ti-ar placea sa profesezi? Unul din Romania (altul decat Bucuresti) si unul din strainatate.

Cassandra: La noi, in Cluj. Pentru mine Clujul este acea dieta sanatoasa pe care speri sa o incepi la un moment dat.

In afara, Tokyo este the winner. Stilul lor de viata atat de pretios si diferit te lasa sa proiectezi intr-un fel la care visezi inca de pe bancile facultatii. Tokyo este un fel de New York – orasul tuturor posibilitatilor -pentru un arhitect, cel putin asta imi dicteaza imaginatia. Dar asta poate ca e boring.

Ce iti place cel mai mult la Bucuresti?

Cassandra: Faptul ca il iubesc si il urasc atat de mult in acelasi timp. O relatie adevarata si serioasa se pare. Cand te plimbi pe strada poti sa observi ca daca te uiti in stanga sau in dreapta privirea nu ti se loveste intr-un zid ci mai degraba se pierde intr-o curte unde in fundul ei se vede o banca poate, in spatele careia este un gard uratel de unde porneste o alta proprietate a altcuiva. Toate aceste layere ma fascineaza pentru ca au atat de mult potential, urbanistic vorbind.

Urmariti-i pe cei trei, pentru ca simt ca peste cativa ani va voi prezenta proiectul locuintei mele din Bucuresti pe care isi vor pune semnatura.

Surse de inspiratie foto: Asdesign95. , arhiva personala

Str. Enerst Brosteanu 31, work in progress