Astazi ar fi fost ziua tatalui meu, Dan Pavel (10 ianuarie 1942-16 octombrie 1987). Daca fiecare persoana ar avea un film, atunci tatalui meu i s-ar fi potrivit “Domnului profesor, cu dragoste”, cu Sidney Poitier in

rolul principal sau filmul in care Peter O’Toole a jucat rolul profesorului Harry Woolper.
Tata a fost un om minunat, cu un umor extrem de fin, inconjurat mereu de prieteni si de elevii sai de la Casa Pionierilor (de la cercul de filatelie) sau de cei de la meditatiile la franceza pentru admiterea la facultate. Imi amintesc verile de la Campina, cand era pelerinaj la noi in casa cu fostii elevi care veneau cu sampanie si tort ca sa-i multumeasca dupa rezultatele afisate la Bucuresti sau la alte universitati din tara. Ai mei erau renumiti in Campina: elevii mamei luau numai note de 9 si 10 la limba romana la admiterea la treapta intai de liceu iar cei ai tatei intrau cu brio la litere, sectiunea franceza-romana.
Parintii mei s-au cunoscut in primul an de facultate si de atunci au fost impreuna pana intr-o zi de octombrie a anului 1987. Dar nu voi scrie aici despre momentele triste, ci despre cele mai frumoase amintiri ale mele cu tata.

The gentleman. La fiecare aniversare de zi a casatoriei (in luna aprilie), de ziua mamei si de sarbatori, tata ii pregatea mamei in fata tacamului de la masa o cutie sau un plic cu o bijuterie. De cele mai multe ori erau pandantive superbe pe care mama si le dorea iar el stia exact ce cadouri sa cumpere. Iar cand mama se intorcea de la Bucuresti dupa o incursiune de shopping si isi comanda pantofi la magazinul (care exista si acum) de vizavi de Palatul Telefoanelor si o intreba ce culori au pantofii, o intreba vesel: “Dar galbeni nu ti-ai comandat?”

The chef. Dupa ce mamaie nu a mai fost, tata a preluat atributiile de chef suprem in bucatarie. Invatase din mers, in toti anii in care a fost crescut de mamaie, toate retetele sale iar best of-urile tatei erau sosurile. Cele mai bune mancaruri cu sos, de la chiftelute marinate, fripturi si alte minunatii culinare le-am mancat pregatite de tata.

Tata the best friend. Am avut o relatie fantastica cu tata. Puteam sa vorbim despre orice, asta inca de cand eram mica si primeam de la el si de la mama lista de lecturi si apoi ii faceam tatei un rezumat in fiecare seara, dupa ce se elibera dupa cursuri si meditatii. Nu o sa uit o seara de iunie (1987) cand am mers pe jos in plimbare pana la liceul Nicolae Grigorescu (unde dadusem admiterea) ca sa vedem daca au afisat rezultatele. Aveam emotii mari, din cauza matematicii (la romana stiam ca stateam bine, doar ma pregatise mama) si tata mi-a spus ca, orice ar fi, chiar daca nu am intrat la mate-fizica, nu este nimic grav. Lucrurile grave tin doar de sanatate. Desigur, nota mi se parea cel mai important lucru la acea vreme, am luat admiterea, dar la cateva luni dupa am inteles ce a vrut sa spuna tata…

Tata colectionarul
Avea o colectie impresionanta de timbre. El si mama erau in clubul filatelic si colectia lor de timbre este impresionanta.
Tata mai colectiona creioane si pixuri si servetele, adunate din fiecare restaurant, de-a lungul vremii. Erau sute de servetele, le tinea intr-un dulap al bibliotecii iar mie imi placea sa ma joc cu ele cand eram mica.

Tata poetul si scriitorul.
A scris aproape toate pamfletele si scenariile pieselor de teatru de la cercul de Estrada al mamei mele, cu care a castigat premii la Cantarera Romaniei (cum era pe vremuri). Am acasa la mama o urare de anul nou scrisa de tata, cu caricaturi facute de mama, adorabila. Este genul de cartolina nepretuita, parte din istoria familiei mele. Dupa moartea sa am gasit o poezie pe care i-o scrisese mamei, ascunsa sub teancul sau de camasi.

Tata cititorul.
Citea tomuri de carti, in ultimii ani, cand avea insomnii, era in stare sa termine o carte pe noapte. A iubit cartile iar cand am emigrat, mama si cu mine, in iulie 1989, am luat cu noi aproape toata biblioteca (trimisa in transhe multe, timp de un an).

A fost un om minunat. Am amintiri splendide cu tata (se intelegea minunat cu bunicul meu, tatal mamei mele). Parca ii vad si acum, lansandu-se amandoi in discutii filozofice, cu cafeaua si tigara…

Am invatat sa traiesc fara el, dar si acum, dupa atatia ani, imi lipseste in momentele mai grele si in cele mai frumoase, pe care mi-ar fi placut sa i le impartasesc.
Daca ar fi trait, tata ar fi avut astazi parte de o aniversare asa cum ii placea lui, cu sotia lui, mama mea cea superba, cu mine, mamaie, bunica, omama si opapa si cu toti prietenii sai.

Surse foto: arhiva mea personala