Pentru ca a inceput sezonul evenimentelor, astazi scriu putin despre paparazzi, dar acei paparazzi “de calitate” ce au lansat acest fenomen care de multe ori atinge cote suparatoare in prezent.
Fundatia Helmut Newton din Berlin a organizat in 2008 o expozitie despre care am scris la vremea respectiva, pe site-ul Tabu, “Pigozzi and The Paparazzi”, un omagiu adus primilor fotografi ai momentelor glam sau de real moments din viata celebritatilor.
Primul paparazzi a fost berlinezul Erich Solomon, in anii ’20-’30. Solomon a fost un excelent fotograf de momente al politicienilor si personajelor “importante”, dar a lasat in urma si fotografii superbe care surprindeau viata strazii. Destinul sau a fost tragic: ofertat de catre Life Magazine, acesta a refuzat si a sfarsit impreuna cu familia sa la Auschwitz, cu cateva luni inainte de terminarea razboiului.
Anii ’40 paparazzi au fost sub influenta New-Yorkezului Weegee, (Arthur Fellig). De la imagini cu mafioti si pana la fotografii cu starlete sau cu real people, seria “Naked” este pe lista mea de albume de achizitionat in viitor: “Naked City”, “Naked Hollywood” si “Naked New York”.
Au urmat Edward Quinn si Tazio Secchiaroli, fotografii “La Dolce Vita”, cei care i-au inspirat pe paparazzi finalului de secol 20 si pe cei din secolul nostru. De altfel, Secchiaroli a fost cel care a infiintat agentia Roma Press Photo, in anul 1955. Secchiaroli a stiut sa se apropie de starurile Cinecittà si le-a surprins pe acestea in ipostaze absolut superbe, in fotografii pe care le gasim acum pe site-uri si bloguri de stare.
Irlandezul Edward Quinn este cel care i-a urmarit si fotografiat pe celebs pe Coasta de Azur, in prolificii anii cinematografici ’50 si ’60. In afara de Grace Kelly, Brigitte Bardot, Sophia Loren si Maria Callas, Quinn i-a fotografait si pe scriitorul William Somerset Maugham si pe Aristotle Onassis. Apoi a urmat seria de fotografii cu Pablo Picasso, Alexander Calder, Francis Bacon, Salvador Dali, Max Ernst sau mai “tanarul” David Hockney. Urmariti expozitiile retrospective ale fotografului, organizate de nepotul acestuia, Wolfgang Frei.
Ron Galella este unul dintre paparazzi “clasici” inca in viata. Multe dintre fotografiile sale au aparut in paginile Time sau Vanity Fair. A fost unul dintre acei paparazzi care au trecut printr-o scoala de fotojurnalism, in Los Angeles, in anii ’50. Si, la fel ca in cazul lui Pigozzi, lucrarile sale au fost expuse la Tate Modern din Londra sau la Muzeul de Arta Moderna din San Francisco.
Daniel Angeli, supranumit si “regale paparazzi” este un alt paparazzi in viata (s-a nascut in anul 1943, la Paris). La fel ca si Edward Quinn, Angeli a fotografiat starurile in vacanta la Saint-Tropez iar iernile era la Gstaad, inca din acele vremuri una dintre statiunile de ski a vedetelor. Angeli va ramane celebru pentru fotografiile cu Elizabeth Taylor si John Lennon, dar mai ales pentru faptul ca timp de 30 de ani a fost fotograful oficial al lui Johnny Hallyday.
Jean Pigozzi, acest oportunist de bani gata, ce a avut acces cu usurinta in lumea vedetelor va ramane celebru pentru fotografiile cu Jackie Onassis si Lady Di.
Dupa aceasta insiruire de paparazzi memorabilia va recomand filmul “Delirious” (regizat de Tom DiCillo si lansat in 2006), cu Steve Buscemi, Michael Pitt (unul dintre actorii mei preferati din noul val) si Alison Lohman. Nu este vreo capodopera, dar prezinta foarte bine fenomenul “vedeta” al inceputului de secol 21 si cum meseria de paparazzi nu mai are aproape nimic din glamourul secolului 20.
Surse de inspiratie foto: http://www.impawards.com, http://www.amica.de, http://lilasbleu.livejournal.com, http://www.nytimes.com, http://www.seenby.de, http://www.americansuburbx.com, http://off-camera-flash.com, http://www.vanityfair.com, http://everyday-i-show.livejournal.com, http://xaxor.com
NO COMMENT