Mi-am lansat blogul in februarie 2012, chiar de ziua lui Elizabeth Taylor.

Aveam o pagina plina cu potentiale nume, printre care si “Lista lui Noemi”. Stiam ca voi scrie doar despre ce imi place, in ce cred eu, chiar si atunci cand va veni momentul sa fac reclama unui produs, sa fie din seria “il foloseam si inainte”.

Revenind la alegerea numelui final, dupa o discutie cu prietenii, “lista lui Noemi” a picat, era prea “Schindleriana”, si a ramas numele “Placerile lui Noe”. Si am scris doar despre imi place mie, de la actori, filme, despre aniversari, expozitii de fotografie, toata zona de arta contemporana, oameni pe care i-am cunoscut sau pe care mi-ar fi placut sa ii cunosc; despre icons care nu mai sunt printre noi. Timp de vreo trei ani blogul meu a trait intr-un glob de sticla, desi in tot acest timp am lansat Book Cover Tee, am trait in realitatea pe care o cunoasteti si voi si da, da, am fost la Gay Pride, inca de la editia din 2006, cand batranele usor exaltate aruncau cu oua in noi si eram flancati de jandarmi ca sa nu ne ia la bataie (desi s-a intamplat si asta cativa ani la rand, la metrou) Extrema Dreapta.

In toti acesti ani am mers de cateva ori sa donez sange si de fiecare data am citit cu tristete rubrica in care scrie ca nu ai voie sa donezi sange daca intretii relatii sexuale cu o persoana de acelasi sex. Am completat apoi formularul de adoptie si am citit cu uimire rubrica in care scria ca poti refuza un copil de etnie roma, maghiara, turca sau tatara (da, asta s-a intamplat in septembrie 2012).

Vedeti voi, eu am crescut intr-o familie tare misto. Tata: crestin ortodox, cu radacini materne sarbe si paterne de la Braila, veniti de prin Balcani. Mama: evreica get beget, cu o mama poloneza din Austro-Ungaria si un tata constantean, nascut la Tulcea, cu familie polonezo-turca. In familia mea am invatat sa respect toate religiile, toti oamenii. Si, spre norocul meu, am invatat sa caut explicatii logice pentru tot ceea ce se intampla in jurul meu.

Ceea ce s-a intamplat acum, cu lista celor 3 milioane de semnaturi impotriva parteneriatului gay mi se pare din acelasi film cu formularele despre care scriam mai sus. Totul porneste de la educatie. Pe mine nu m-a surprins sa citesc ca printre cei 3 milioane sunt persoane cu nume sonore. Si cei care s-au gandit la Solutia finala din Cel de Al Doilea Razboi Mondial erau foarte destepti, foarte culti si povestea o stim cu totii.

Eu ma regasesc pe cealalalta lista, cea in care se afla si prietenii mei dragi.

Parteneriatul gay este un drept, nu un privilegiu. Eu sunt sigura ca se poate sa unim listele astea doua si sa fim 3 milioane si o mie de romani care ii conving pe ceilalti sa voteze pentru paxare. Gay is OK.