Am început să mă gândesc la stand-up comedy. Știți prin câte situații Seinfieldiene sau a la Marvelous Mrs. Meisel am trecut, din martie 2020 și până în prezent?
Am carnet din 1992 dar prefer să nu conduc. Cum stau eu confortabil pe locul ambasadorului (spate, dreapta), invariabil șoferul Bolt sau Uber începe o conversație. O conversație în ton cu vremurile.
Știu cu ce s-a vaccinat fiecare sau de ce nu s-a vaccinat.
Unii nu au mască de protecție și trebuie să insist civilizat să o poarte. Replica e cam aceeași: “Nu iau COVID, doamnă, ce, credeți că există?”. Prima dată mi s-a părut ireal. Și săptămâna trecută, când erau peste 11,000 de cazuri pe zi, erau șoferi care nu credeau că virusul există.
Tot în timpul unei curse am auzit de metoda vaccinaților falși, cei care merg la centrele de vaccinare și, pentru o sumă de x Lei, vaccinul este aruncat iar ei apar în sistem ca vaccinați.
Sunt o fire naivă. Încă mai cred în umanitate, chiar și în aceste vremuri în care a ieșit la suprafață atâta lipsă de empatie și de togetherness, după cele două luni din perioada carantinei, când părea că toți oamenii sunt uniți.
Fiul meu îmi spunea acum câteva zile că el tot nu înțelege cum unii oameni nu conștientizeză că, daca se îmbolnăvesc și fac o formă mai ușoară, pot da virusul unora care pot ajunge la spital într-o stare gravă și mai rău, pot muri.
Loteria Română a organizat în vara aceasta “Loteria vaccinurilor”, intitulată “Te vaccinezi și câștigi”; ca într-un capitol din “Ilf si Petrov”, dar până la urmă, iată, am ajuns să fim premiați dacă ne vaccinăm, în aceste vremuri suprarealiste.
Am scris aceste rânduri pentru că vinerea trecută ne-am întâlnit într-un Zoom, Ana, Cristina, Diana și Mara și am realizat că egoismul a pus stăpânire pe oameni, fix invers de cum ar fi trebuit să se întample.
Umorul ajută, chiar dacă pentru scurte momente. Și pot să spun că Dumnezeu sughite mult zilele astea, că prea e pe buzele multor oameni și e mult prea ocupat ca să îi ajute pe toți.
A scris Adrian Teleșpan un text în perioada in care a avut COVID-19; un text despre divinitate care mi-a plăcut mult. E aici.
Vă invit să citiți și textele scrise de Ana Bițu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman.
Nu uitați: Scrie clar (Teleșpan știe) că Isus a vrut ca toți oamenii sa fie uniti, sa se ajute, sa nu se invrăjbească. Gândiți-vă și la ceilalți.
Eu una mă gândesc cum să amendez CNA-ul că nu amendează posturile TV care pentru audiențe fulminante, invită persoane care vorbesc în necunoștință de cauză. Iată, am treabă să amendez CNA-ul.
Am treabă să amendez Ministerul Sănătății și pentru asta cred că ne trebuie un topic separat pe acest subiect, la #acinceaputere.
O să mă întrebați unde e stand-up aici? Lucrez la asta. Până atunci, nu uitați că Divinitatea e ocupată zilele astea, la ATI, la înmormântari, etc. Divinitatea are nevoie de ajutorul nostru, de data asta.
Sunt o fire naivă. Când eram mica, eu chiar credeam că toți oamenii sunt fericiți și buni și le place să danseze, ca în aceste fotografii de arhivă.
Haideți să avem grijă de noi dar și de cei din jurul nostru. Haideți să fim mai responsabili.
#egoismdepandemie
Surse foto: http://www.romania-actualitati.ro, https://www.vice.com/ro/article/yw8jm5/viata-romania-anii-70-80-fotografii, www.imdb.com/, arhiva personală
NO COMMENT