Acesta este un material pe care am început să îl scriu în data de 27 ianuarie. Urma să fie urcat pe blog în data de 28 și, în ciuda subiectului atât de “înălțător”: EMPATIE, mi-a fost foarte greu să îl termin, acum două zile.

După câteva idei scrise de-a lungul lui ianuarie + vreo 10 voice memos înregistrate în serile de dinainte de a merge la culcare, las aici câteva concluzii.

De unde a pornit ideea să scriem despre empatie?

– În lumina  întâmplărilor din România din ianuarie (Cazul de la Lacul Roșu și oncoloaga care a fost prinsă luând șpagă de la pacienți) + multe alte mizerii umane care nu au ajuns subiecte fierbinți de presă. Colegele mele de la #acinceaputere au propus să scriem despre lipsa empatiei și despre un sistem perpetuat în România (și în alte țări, la scară mai mică sau mai mare). Și asa am ajuns la…empatie. 

Ce cred eu, și am și exemple din experiențele personale:

Empatia nu are legătură cu statutul social, cu educația academică. Sunt persoane care trăiesc foarte modest, sunt persoane fără adăpost, al căror grad de empatie este foarte ridicat comparativ cu persoane educate sau educate și cu un statut financiar solid.

Empatia se învață, se educă, sau mai precis, unii dintre noi ajungem să devenim empatici odată cu înaintarea în vârstă, punându-ne întrebări despre viață, și nu neapărat despre viața noastră. 

Un exemplu: Când eram copil, vecinul nostru, nenea Valentin, creștea pui de găină. Mamaie cumpăra câte un pui și îl gătea divin. Mie îmi lăsa întotdeauna pieptul. Eu nu mi-am pus nicio clipă problema că pieptul ăla de pui era de la unul dintre puișorii ăia bălai pe care îi ținusem în palmă în urmă cu câteva luni.

Mâncam și untură de porc, cu ceapă și sare (ca o bună evreicăJ). 

Ne-am sterilizat câinii și  pisicile în anii ’80 de început. Atunci a ajuns această formă de “educație” la noi în familie, deși am locuit la oraș, Câmpina, Prahova cea însorită.

Mama și bunicile mele au purtat haine din blană naturală (de capră, de oaie), gulere și căciuli din blană de vulpe. Deși erau toate mari iubitoare de câini și de pisici.

Câte generații au trecut în familia noastră ca să renunțăm la carne (din milă pentru animalele sacrificate) și să nu mai purtăm haine din blană naturală sau piele?

Copilul meu, chiar dacă mă vede că nu consum carne și i-am explicat de ce, încă nu poate renunța la burger, și are și răspunsul pregătit: “Sunt copil, am nevoie de carne”, pentru că a auzit prea des vorbindu-se de asta. Medicii nu au ieșit încă din vechile canoane ale pediatriei. Poate că într-o bună zi, empatia pentru animalele sacrificate îl va “atinge” și va deveni și el vegetarian. Asta nu înseamnă că nu își iubește câinii.

Deci ce înseamnă empatia? Cum o distribuim? În procente? Așa cum felurile empatiei sunt explicate fiecare în parte (las aici link-ul https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-este-empatia-cum-poate-fi-gestionata-pentru-nu-se-transforma-dintr-o-calitate

unui material de pe site-ul Regina Maria, care mi s-a părut foarte ușor de parcurs și de înțeles), la fel măsurăm și distribuirea empatiei?

Trăim vremuri în care cred că empatia are un rol important în păstrarea a ceea ce a mai rămas din gradul nostru de civilizație, de umanitate.

Trăim vremuri în care accesul la informație și cantitatea de informație ar putea să ne ajute să accelerăm procesul de conștientizare a unui act de orice fel.

Istoric știm că până acum 150 de ani, vânătoarea era mai mult o necesitate și putem să fim ironici să ne gândim că în secolul 21 încă este considerată un sport nobil. 

Trăim vremuri în care știm că impactul fermelor industriale este catastrofal pentru schimbările climatice, acest “inconvenient truth” despre care nici măcar Al Gore nu a vorbit în documentarul său (așa cum bine a sesizat scriitorul Jonathan Safran Foer). Trăim vremuri în care există mii de produse pe bază de plante care înlocuiesc carnea.

Trăim vremuri în care se știe că angajații din fermele industriale și cei care lucrează în industria luxului – crescătorii pentru blănuri – ajung să sufere de boli incurabile, fizice sau psihice.

Trăim vremuri în care unii medici continuă să ia șpagă de la pacienți, fără urmă de remușcare. Trăim vremuri în care unii oameni ucid câini sau îi maltratează după un incident nefericit, fără să își pună problema că acești câini sunt, ca să citez din Marius Chircă de la Kola Kariola, ai vecinilor noștri.

Trăim vremuri în care conștiința noastră colectivă ar trebui să asimileze toate experiențele strămoșilor noștri și să emane empatie în mai multe situații.

Trăim vremuri în care se știe deja că și animalele sunt capabile de empatie între ele și pe care o manifestă și față de oameni.

Mă bucur totuși că trăiesc în aceste vremuri, pentru că am privilegiul de a avea acces la hrană pentru care nu au fost ucise animale nevinovate, la haine pentru care nu a fost omorât sau chinuit un animal.

Nu știu dacă asta mă face să fiu mai empatică decât alții și nici nu urmăresc acest lucru. Mi se pare absolut normală această viață pe care am ales-o. 

Am prieteni minunați care consumă carne și care poartă piese vestimentare din piele sau haine de blană naturală. Acești prieteni ai mei au animale de companie pe care le iubesc mult. Asta îi face mai puțin empatici?

Sunt atâtea întrebări încât iată, un material care s-a urnit greu, riscă să rămână neterminat; precum empatia, care cred că devine mai puternică odată cu înaintarea în vârstă, cu acumularea de informații noi, de experiențe care ne determină să percepem mai profund suferințele celor din jur, nevoia de ajutor, de protecție, dorința de a proteja mai mult. 

Același Avi, fiul meu care mănâncă bugeri, mi-a arătat într-o seară în care eram ușor copleșită de ce văzusem la știri.

“Vrei să îți dau o infuzie de positive news?” Și mi-a arătat contul de Tik Tok al lui @sambentley, care are, într-adevăr, numai vești bune de citit seara, înainte de culcare sau dimineața, la cafea.

Dacă ar fi să vă măsurați empatia, pe o scară de la 1 la 10, pe ce treaptă este așezată?

Vă invit să citiți articolele scrise de colegele mele, Ana, Cristina, Diana și Mara.

Acest material face parte din seria #acinceaputere: 5 femei care ne cunoaștem de niște ani, care împărțim multe amintiri personale și profesionale de dinainte de pandemie, care ne-am adunat sub parasolarul A Cincea Putere în timpul carantinei (în primăvara lui 2020) și scriem de atunci, din unghiuri diferite și foarte persoanale, pe un subiect ales, fiecare pe blogul său. Astăzi am scris despre empatie, un subiect despre care vorbesc de câte ori am ocazia. Cu optimism.

Surse foto: www.etsy.com, cele de mai sus