READING

Cum am făcut piața de pe canapea, eco style

Cum am făcut piața de pe canapea, eco style

deschidere mare

Tocmai mă pregăteam să îmi comand un cărucior pentru cumpărăturile de la supermarket, după ce mi-a amintit Avi, fiul meu, când m-a văzut cărând „ca un catâr”, citez, sacoșele de la ultima incursiune de shopping.

În timp ce navigam de zor și comparam modelele de cărucioare, am primit un e-mail care anunța lansarea sezamo.ro, un supermarket online cu peste 10.000 de produse internaționale și din România (în proporție de peste 30% de la artizani, brutari și fermieri locali), care livrează în toate sectoarele din București și care acoperă aproape tot Județul Ilfov (85 de localități).

Îmi place să merg pe jos, dar nu să car sacoșe grele. Dacă mă gândesc la vremea din România, la lunile de iarnă, cu acele zile mohorâte în care plouă sau e vânt puternic sau mai și ninge sau e gheață pe trotuare, ideea unui supermarket online mi s-a părut fabuloasă.

Nu sunt cea mai tehnică persoană, în general prefer să comand de pe laptop, dar sâmbăta trecută am avut o premieră: am făcut prima mea comandă Sezamo din vârful canapelei, de pe telefon și totul a mers foarte ușor.

fructe

Am luat la rând toate secțiunile de pe site. Am început cu fructele și cu legumele, multe dintre acestea fiind bio și de la fermieri autohtoni (am remarcat câteva produse de la Nasul Roșu). Îmi place să cumpăr morcovi cu frunze, îmi aduc aminte de copilăria mea, când mergeam cu mamaie la piață.

save food

Apoi am văzut că există categoria „Save Food”, cu produse la prețuri reduse, a căror dată de expirare se apropie. Am văzut și produse în această categorie care expiră la începutul lui decembrie.

Risipa alimentară este un subiect despre care am mai scris, ultima dată chiar împreună cu colegele de la #acinceaputere, Ana Bîtu, Cristina Stănciulescu, Diana Cosmin și Mara Coman.

Bunicii mei materni au fost în lagăr în Transnistria în Cel de Al Doilea Război Mondial. Mătușa tatălui meu a fost o campioană a salvării alimentelor în comunism, efectiv reușea să facă niște combinații gastronomice fără să arunce nimic. Pâinea nu se aruncă la noi în casă, devine pesmet sau crutoane sau hrană pentru porumbei. Când se întâmplă să arunc mâncare gătită, a doua oară gătesc în cantități mai mici sau dacă nu reușesc, împart cu vecinii. Așa că butonul de #savefood de la Sezamo a fost accesat cu mare bucurie și incurajare a inițiativei.

vegetariene

Pentru că sunt vegetariană deja de câțiva ani, a fost o adevărată surpriză să găsesc pe sezamo.ro o mulțime de produse pe bază de plante, la secțiunea „Plant Based”. Un alt avantaj al acestui grocery shopping onlineeste că vezi toate produsele acolo, te plimbi printre rafturile virtuale, adaugi în coș, apoi poți să renunți la produs doar cu o apăsare de buton. Mi-am comandat chiftele pentru că mi se făcuse poftă, recunosc. Deja le vedeam în farfurie, cu cartofi natur si castraveți murați. Fancy a la Noemi.

pet shop

12 puncte merg către butonul „Pet Shop”, cu hrană, recompense, jucării și atât de necesarele pungi pentru căței. Am comandat o cutie cu pungi biodegradabile de la Biodeck, brandul pe care îl folosesc încă de la lansare. Pentru că vine Moș Nicolae în curând, am cumpărat și o jucărie „skanderberg” pentru cățeii Miami & Shlomo (Clint se joacă rar cu toys).

La finalul comenzii am adăugat două brioșe cu iaurt și merișoare și o Crăciuniță.

Există opțiunea să plătești online sau să achiți cu cardul, la livrare. Înainte de a finaliza comanda, poți să menționezi ce tips vrei să îi lași livratorului.

livrarea

Sezamo livrează în 3 ore de la plasarea comenzii, cu intervale de livrare de 15 minute sau de o oră. În cazul în care mai vrei să adaugi ceva comenzii, o poți face cu minim 5 ore înainte de ora programată.

Mi s-a părut foarte util că există și opțiunea să alegi ziua și ora livrării. Eu am plasat comanda sâmbăta trecută și inițial ar fi ajuns la 7 seara, dar cum era ora de plimbare a câinilor, am ales să o primesc a doua zi, la prânz.

Am primit un SMS în care mi se confirma ora livrării, în paralel cu confirmarea comenzii online.

A doua zi, pe ploaia bacoviană, am primit un SMS cu câteva minute înainte să ajungă livratorul Sezamo. „…Dacă ai sacoșele din comanda anterioară, le voi ridica cu plăcere pentru a le recicla…”

sacosele

Sezamo este unul dintre brandurile care își propune să fie cât mai sustenabil cu putință: sacoșe din hârtie, pe care le poți returna curierului la următoarea comandă, sacoșe reutilizabile, din pânză și flota de mașini electrice. Brandul deține un depozit cu  stoc propriu, în nordul Bucureștiului iar majoritatea operațiunilor au loc acolo.

sezamo promo

Au venit doi curieri, cu mașina electrică și mi-au lăsat la ușa apartamentului sacoșele cu prima mea comandă Sezamo.

mandarine

Și cum ploua așa, ca în filme, le-am mulțumit domnilor livratori și am început să despachetez.

Curmalele au dispărut primele. Le-am devorat, împreună cu Avi. Jucăria a fost înhățată de Miami, cu un salt de santinbanc.

pets delights

Fructele și legumele arătau foarte bine.Testul suprem a fost cu avocado și cu mango (care mirosea ca primul mango mâncat de mine în Israel, în toamna lui 1986): încă 12 puncte. Am făcut guacamole iar mango-urile au fost desertul nostru de seară. Aici e de menționat faptul că dacă clientul este nemulțumit de produsele livrate, îi sunt înapoiați banii.

all fruits

morcovii

 

chiftelele vegane

plating

guacamole

 

O brioșă a fost premiul meu, la cafeaua de după marea despachetare.

briosa

 

Pentru că îmi place să fiu informată, iată și câteva infos despre companie: Sezamo este un supermarket & piață online. Face parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa, cu tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial. Sezamo este deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de). În România, Sezamo a fost lansat oficial pe 18 octombrie, dupa o perioadă de testare alături de clienții săi (25,000 de comenzi), pentru ca totul sa meargă conform așteptărilor. Încă un detaliu: cumpărăturile sunt livrate până la ușa ta, indiferent de greutatea sacoșelor.

flota sustenabila

Poți descărca și aplicația Sezamo App.

Pe contul de instagram @sezamo.ro găsești inspirație despre produse și diverse promoții, dar și info educativ, „eco-logic”.

dogs playing

Așa că dragilor, anul acesta voi asculta „Last Christmas” și „All I want for Christmas…” în timp ce voi comanda online de la Sezamo. Pentru că „All I want for Christmas” este timp: timp pentru mine și toți ai mei dragi, și nu numai de sărbători, ci tot anul.

Good job, Sezamo!

pe veselie

Acest material face parte din seria #acinceaputere: 5 femei care ne cunoaștem de niște ani, care împărțim multe amintiri personale și profesionale de dinainte de pandemie, care ne-am adunat sub parasolarul A Cincea Putere în timpul carantinei (în primăvara lui 2020) și scriem de atunci, din unghiuri diferite și foarte persoanale, pe un subiect ales, fiecare pe blogul său. Astăzi am scris despre sezamo.ro și despre cum am salvat timp făcând cumpărături online de la acest supermarket & piață condus de principii ecologice, din respect pentru planetă.

Surse foto: Arhiva personală, sezamo.ro


People, Places, Projects, Plans, Special moments, all connected in my journal of memoires. My memoirs, seeking for the good times lived by me & by the others. I believe in gentle hood and in nomad thinking. I believe in the progress of humankind and hope this will happen during my lifetime. Welcome aboard!

RELATED POST

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INSTAGRAM
follow me over here