In fiecare an, toamna, asa cum in luna noiembrie revad miniseria “Angels in America” de pe HBO Go, pe  la inceputul  lui octombrie fac inventarul amintirilor si al relatiei mele cu de orasul in care locuiesc din data de 13 septembrie 1993.

Bucuresti, design steag de Andrei Nicolescu, proiect Local Design Circle

Acum vreo trei saptamani, in corespondenta noastra din grupul #acinceaputere de pe What’s up, am hotarat impreuna cu Ana Bitu, Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin si Mara Coman sa scriem despre Bucuresti, orasul in care ne-am intalnit toate acum niste ani, orasul despre care au scris aproape identic jurnalistii, artistii sau spionii care au petrecut o vreme aici: Bucuresti, un oras pestrit, viu, un oras al extremelor si al exceselor culinare, un oras al petrecerilor de pomina.

Casa Yonka. Ador casele cu sapca. Asa le spun eu

Si acum, in 2020, se vorbeste despre Micul Paris, de gloria Bucurestiului interbelic, despre anii nebuni din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, despre arhitectura modernista, despre Lipatti, Enescu, Marcel Iancu. Ii descoperim abia acum pe Eli Lothar si pe Genica Athanasioiu (datorita Sezonului Cultual Romania-Franta, in 2019), o redescoperim pe Nina Cassian si  pe prietenele ei artiste care au prins si perioada regalitatii si perioada comunista si unele dintre ele, chiar post comunismul.

Pe Bulevardul Magheru, toamna lui 1994

Revenind la “inventarul” meu de toamna in Bucuresti, deschid primul sertar.

Bucurestiul meu culinar

Aproape toat amintirile mele din copilarie au valente culinare. Mancam cu mare placere, mai ales dulciuri. Nu pot uita prima mea venire la Bucuresti, in vizita la Tanti Silvia (verisoara lui Opapa). Tanti Silvia si nenea Benderski locuiau in Pantelimon, intr-un bloc cu 10 etaje. Am fost atunci la ei impreuna cu mama, cu tata si cu Opapa. Imi amintesc doar desertul (o torta cu crema de cacao). Apoi au urmat incursiunile cu mama – atunci cand s-a operat la ambii ochi (pe rand), la Spitalul Militar (imi dadea prajitura la cofetaria Garii de Nord, de fiecare data cand ne intorceam acasa). Cand veneam la Muzeul de Arta sa vedem cate o expozitie sau la un spectacol de teatru, stateam la Hotelul Tranzit, aproape de Calea Victoriei. M-a dus mama la Capsa si am mancat, ia ghiciti? Joffres, multe joffres. A urmat o cofetarie din Pantelimon, cu un profiterol mancat pe terasa cu vedere la blocurile inalte, comuniste, cu ferestre mici.

Apoi, asa, de “la revedere, Romania!”, intre 1988 si 1989 am servit multe ciorbe la Izvorul rece si o masa “de fitza” la Continental, chiar in ziua in care dusesem la Chitila lada de 60 de kg. cu care ne-am inceput o noua viata, in vara lui ’89.

De la intoarcerea in tara, in 1993, nu mai am asa amintiri despre mancare, ci mai degraba nostalgii ale unor locuri unde mergeam des si mai ales pentru dans  – Planters, Terminus, Club 30, Club A, desigur si de karaoke si cina (nu fantastica) la fostul Sofitel.

Langa Sinagoga Amzei, din Strada Tache Ionesc, 5 septembrie 1997. Aici aveam parul saten inchis. jpeg

Bucurestiul meu locativ si lucrativ

M-am mutat de fix 9 ori, numai in Bucuresti. Nu pot sa spun ca am un top al apartamentelor preferate (in majoritatea am stat cu chirie), dar poate cele mai dragi mie au fost garsoniera dubla din Dacia 88 si apartamentul vagon din Strada Luigi Cazzavillan. Adoram sa ma plimb pe stradute, sa merg la piata; piata din Amzei era superba in anii ’90.

Iris in Bdul Dacia 88

Am avut norocul ca primul meu loc de munca (in perioada studentiei) sa fie la Ambasada Israel, care pana in anul 2001 a fost intr-o casa superba, in stil maur, de pe Strada Doctor Bughelea, la numarul 5.

La Ambasada Israel, in anii din Doctor Burghelea 5, cca 2000

Un alt loc de care mi voi aminti cu drag a fost mansarda Grupului Catavencu din Bdul Regina Elisabeta. Erau anii cei mai buni ai revistei Tabu, unde am avut norocul sa lucrez ca marketing manager “in the golden days” ai presei glossy din Romania. Cred ca a fost singurul meu loc de munca in care abia asteptam sa treaca weekendul si sa ma asez la biroul care avea o ferestra mare decupata in acoperis si vedeam cerul in fiecare zi.

Strada Stelea Spatarul, mai 2003, perioada Saatchi & Saatchi

Bucurestiul cultural

Daca ar fi sa fac un top-jurnal al amintirilor culturale din Bucuresti, primele care imi vin in memorie (intr-o oarecare cronologie) sunt “Romeo si Julieta” pusa in scena de Beatrice Rancea, la Teatrul National, cu muzica sublima a lui Dead can Dance (prin 1996/1997). Apoi sar direct in anii ‘2000, cu concertele de atunci, Depeche Mode, The Rolling Stones, cu Thievery Corporation, Nouvelle Vague, Pink Martini, Pet Shop Boys. Dar cele mai dragi concerte imi sunt: Tori Amos la Arenele Romane (un loc superb, intr-o mare paragina) si Loredana in Gradina de vara din Heastrau. Ce frumos si dezolant a fost Bucurestiul in aceste seri de concerte!

Zona Foisorul de Foc, 1998. Cumparam revista Viva!

La capitolul expozitii, am si aici un top al meu: expo YSL din cadrul Pasarela, la MNAR, curatoriat de Ovidiu Buta (2009) si in 2016, expozitia „Egal. Artă și feminism în România modernă”, curatoriata de Valentina Iancu. A mai fost o expozitie la MNAR de care imi amintesc cu drag, cu costumele de scena din baletele lui Diaghilev – “Operele rusesti in zorii baletelor. 1901-1913”. Am pastrat afisul expozitiei.

Trandafiri in luna iunie

Bucurestiul anilor de aur ai marketingului– Vorbeam acum cateva zile cu prietenul Ovidiu Muresanu despre perioada in care marketingul se facea cu clasa si era in tandem perfect cu PR-ul si cu targeturile. S-a intamplat tot in prima decada a anilor 2000: petrecerile Campari si Absolut Vodka si cele din Casa Peroni, care implicau colaborari designeri romani, cu arhitecti; lansarea platformei Molecule-F, o efervescenta ce a dat aripi unor viitori antreprenori care au deschis ulterior cafenele, hub-uri creative, au creat oaze in orasul asta in care se face curat doar in perioadele electorale.

Televiziunea Romana

Bucurestiul protestelor si al Pride-ului

Am norocul sa am prieteni activisti si feministi. Am mers cu ei la proteste, la marsuri. Bucharest Pride este pentru mine un barometru al evolutiei in bine al comportamentului social. Daca in 2006, 2007 mergeai la Pride si erau sanse mari sa se arunce cu pietre si oua in tine, acum Pride-ul este o adevarata celebrare a iubirii, cu muzica, cu steagurile curcubeu fluturand mandre. Pentru ca #iubireanusevoteaza va ramane unul dintre cele mai memorabile hashtaguri, pentru mine, la infamul referendum din 2018.

Bucharest Pride 2019

Turul cartierului evreiesc, vara lui 2017

Bucurestiul proiectelor frumoase, pentru Bucuresti si comunitatile sale. O sa mentionz aici doar cateva foarte dragi mie: echipa ARCEN, cu Edmind Niculusca si Alberto Grosescu si deja faimoasele tururi ghidate ale cartierelor din Bucuresti.  Proiectul “Cismigiu, mon amour”, initiat de Ioana Nicolescu, careia i s-au alaturat Sonia Argint, Cristina Stanciulescu, Oltin Dogaru, Andrei Leonte, Vladimir Draghia, Marius Manole si Sir Victor Rebengiuc.

Proiectele dezvoltate si implementate de Fundatia Comunitara, Street Delivery, Romanian Design Week, Diploma, Art Safari, Romanian Jewelry Week (chiar daca focusul este in zona culturala, ele se intampla in locuri care duc la o renastere a cartierelor respective). Proiectele Mozaiq pentru comunitatea LGBTQ.

Is this New York? No, this is Bucharest, septembrie 2020

Le-am promis Anei, Cristinei, Dianei si Marei ca voi scrie si despre celalalt Bucuresti.

Cred ca mi-ar lua vreo 10,000 de semne sa scriu despre tot ce ma deranjeaza. Voi sumariza tot ce ma deranjeaza foarte mult.

casa in degradare, Piata Romana

Bucurestiul ruinelor, al cladirilor care plang. Si observ ca sunt tot mai multi prieteni si amici care posteaza in social media despre asta.

Bucurestiul gunoaielor si al fecalelor umane, cu precadere in sectoarele 1 si 2. Multi dau vina pe “oamenii din canale”. Dar ce se intampla cu programele de ajutor si reintegrare in comunitate? Oare cine poate sa creada ca persoanele fara adapost sar intr-un picior de fericire ca mananca din gunoaie si nu au unde sa se spele si un loc sigur in care sa traiasca? Se intampla lucuri, dar prea putine.

Stiti cand a fost Bucurestiul curat? In perioada carantinei. Ieseam la plimbare cu cainii nostri si Avi se minuna de fiecare data ca e curat pe strazi si….poate sa respire aer mai curat. Pentru ca Bucurestiul este un oras poluat, foarte poluat.

Bucurestiul este un oras al sangelui pe trecerea de pietoni. Sa incerci sa traversezi strada in Radu Beller, pe trecerea de pietoni de la Ana Pan sau pe zebra din dreptul Parcului Floreasca, este un fel de ruleta ruseasca. De doua ori am vazut sange si politie care matura sangele in aceste locuri. Cat despre semafoare, sunt cateva care isi schimba culoarea atat de repede, incat persoanele senioare ar trebui sa faca jogging zilnc pentru a putea face fata timpului record ca sa treaca strada. Ce sa mai zic despre o persoana in carucior cu rotile…

Marsul Impotriva Violentei asupra femeilor, octombrie 2019

Bucurestiul victimelor abuzurilor si al violentei domestic. Sunt prea putine adaposturi pentru aceste femei care au nevoie de ajutor, altfel unele dintre ele isi pot pierde viata. Va invit sa urmariti aceste conturi, pentru a intelege cat este de grava situatia: @centrulfilia, @asociatiaanais, @feminismromania.

Bucurestiul locurilor de joaca pentru catei, care arata ca niste gropi de gunoi. Aici e o vina multipla: unii stapani care nu strang dupa cainii lor. Si este vina celor de la primarii, care nu le intretin. O idee pentru cabinetele veterinare de lux din oras sau pentru brandurile de hrana pentu catei: sa contribuie la reamenajarea acestor spatii. Dar cumva as vrea ca primariile sa preia initiativa. Sa stiu si eu ca 1% din taxele pe care le platesc o data la trei luni merg pentru aceste proiecte.

Bucurestiul fara destule pasaje si poduri si spatii verzi sau landmarks pentru comunitati, dar cu borduri care sunt schimbate pe aceeasi strada, in fiecare an. S-au terminat seriale, emisiuni de succes, dar trendul bordurilor schimbate anual a ramas in Bucuresti si nu da semne sa treaca. Ma infurie numai cand ma gandesc cati oameni ar fi ajutat toti banii astia “cheltuiti” pentru niste bordur noi, fara fisuri ? Si mai tare ma infurie ca, desi toata lumea stie despre afacerea bordurilor, nu se poate face nimic sa inceteze.

Mi-ar placea ca in conducerea primariilor sa fie diversitate. Ar ajuta imens comunitatile de minoritati. Anul acesta, pentru prima data in istoria Romaniei, o femeie trans roma si lucratoare sexuala a candidat pentru postul de consilier la primaria Sectorului 2: Antonella Lerca Duda. Antonella este minunata, am avut onoarea sa o cunosc. A strans doar 300 de semnaturi, dar a avut alaturi de ea prieteni voluntari si multi prieteni din alte sectoare, care nu au putut sa semneze, dar au fost alaturi de ea. Antonella ajuta, se implica, stie cel mai bine nevoile unor oameni care au nevoie de ajutor.

Antonella Lerca Duda

O zi trece repede. Avem multe pe cap, dar cred ca implicarea sociala trebuie sa faca parte din programul fiecaruia dintre noi.

Cand locuiam in Beller, eram multi care o ajutam cu bani, haine sau mancare pe Doamna Nutzi, care a ajuns pe strazi acum vreo 20 de ani, dupa ce a fost victima unei escrocherii imobiliare. Doamna Nutzi dormea in spatele Cofetariei Ana de pe Strada George Calinescu si in ultimii ani ii tinea companie un catel pe care l-a crescut de cand era pui. In luna ianuarie, doamna Nutzi a murit si de adoptia micutulu s-a cupat Doamna Copos. Cainele a ajuns in Germania, in plina carantina si vorbeam acum cateva saptamani cu doamnele de la cofetarie ca Doamna Nutzi e acolo, sus, si e multumita ca dragul ei catel e bine si doarme intr-o casa, nu afara, in ger. Stiti de ce Doamna Nutzi refuza sa mearga in adaposturi? Pentru ca nu era primita cu cainele. Am aflat si eu abia in luna mai 2020 ca exista un adapost care nu numai ca primeste oameni fara adapost care au animale de companie, dar le si asigura hrana si un loc de socializare. Este vorba despre @asociatia.carusel, cu Marian Ursan si colegii lui minunati.

#lovemycity. Bucharest, I love you. Te iubesc cu toate partile tale bune si cu toate defectele. Dar atunci cand viata ta si viata mea sunt in pericol, trebuie sa schimbam ceva. Iata: un dialog.

Eu promit sa trimit multe emailuri si sa dau multe telefoane la primaria Sectorului 1. Voi incepe chiar de maine.

Un subiect de interes este viitorul cutremur. Conform datelor @asociatiaarcen & @rerise.ngo, 1 din 4 bucuresteni va fi afectat la urmatorul seism, in jur de 500,000 de oameni. Exista o serie de intalniri pe marginea acestui subiect si e bine sa fim informati.

Ma opresc aici si va invit sa cititi materialele scrise de Ana Bitu, Cristina Stanciulescu, Diana Cosmin si Mara Coman, pe acelasi subiect: #lovemycity.

Stay safe & brave!

Vicki Nicola poarta tricoul Bucuresti. Magic Cities, Noemi Meilman x Le Petit Indigent, primavara 2014

PS: Daca nu ati vizitat inca @muzeul_memoriei, va recomand o incursiune. Am fost atunci cand s-a deschis si am in plan o revenire, pentru ca spatiul se umple cu memoria orasului, exprimata prin obiecte cu povesti.

Surse foto: @localdesigncircle, @asociatiaarcen, @antonellatx, Sapte Seri, arhiva personala.