Astazi va recomand un film documentar abia intrat in cateva cinematografe din Romania, in urma cu cateva zile. Este vorba despre “Aliyah DaDa”, filmul Oanei Giurgiu.

Este practic o alta lectie de istorie (dupa cea “predata” de catre regizorul Radu Jude cu “Aferim”, in urma cu cateva saptamani).

De aceasta data este vorba despre povestea evreilor din Romania si procesul emigrarii acestora spre viitorul stat Israel, proces inceput la finele secolului 19, al carui apogeu a fost atins in deceniile ’60, ’70 si ’80 ale secolului 20.

Nu voi reproduce aici comunicatul primit de la echipa de promovare a Oanei, va las sa mergeti sa vedeti filmul sau sa asteptati sa iasa DVD-ul.

Eu pot sa va spun doar ca mi-a placut mult cum a fost realizat. Nu incep acum prin a va povesti filmul, dar pot sa va spun ca mi-a placut mult cum a inceput, iar promisiunea acestui inceput a fost tinuta pana la scurgerea ultimului nume de pe genericul de final.

Totul a inceput in orasul Moinesti, locul in care s-a nascut artistul Dadaist Tristan Tsara. Moinesti, orasul din care au plecat primii colonisti evrei, la finalul secolului 19, spre viitoarea Eretz Israel.

Printr-o desfasurare de colaje in stil DaDa, intercalate cu interviuri extraordinare si vocea Oanei, filmul m-a purtat din Romania in Israel si de acolo inapoi in Romania. Interviurile sunt impresionante, o adevarata lectie de viata, nu numai de istorie.

Poate ca o sa va par subiectiva, dar filmul este si o parte din viata familiei mele. Bunicii mei materni au fost inchisi timp de patru ani in Transnistria, in lagarul de la Moghilev, in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.          Modesti si boemi, Omama si Opapa, Erna si Pinchas Meilman nu au vorbit despre lagar, dar am aflat acum, din acest documentar, cum se murea acolo de foame, de frig si de boli.

Cat despre povestea mea cu “aliyah”, care in ebraica inseamna “urcare” – in Israel “se urca”, cei care emigreaza in Israel sunt numiti “olim hadashim”, adica “urcatori noi”, ei bine, eu si cu mama am facut parte din valul de emigrare apropiat Revolutiei (sau ce a fost ea) din decembrie 1989. Am ajuns in Israel in noaptea de 25 spre 26 iulie 1989 si de atunci eu “am coborat” intre timp, in anul 1993, o mica dovada ca nu mi-am gasit inca locul, dar cumva m-am intors in locul in care s-au nascut ai mei, loc in care s-au intors ai mei si dupa o experienta tulburatoare, Romania. Si pot spune acum ca il inteleg mai bine ca niciodata pe Mihail Sebastian. Dar, spre deosebire de acesta am norocul sa traiesc alte vremuri si pot sa port mai usor dulcea povara a peregrinarilor intre doua tari de care sunt foarte legata.

Intorcandu-ma la filmul “Aliyah DaDa”, voi mentiona aici cu drag echipa: regia, cum va scriam, Oana Giurgiu. Editor: Letitia Stefanescu. Camera (superb filmat), Mihai Tanase. Sunet (impecabil): Sebastian Zsemlye, Alex Dragomir de la Raza Studio. Producator: Tudor Giurgiu, Libra Film. Filmul dureaza 115 minute, este digital si cred ca inca il mai prindeti la Elvira Popescu, unde a si avut premiera.

Aici gasiti toate detaliile despre locatiile in care puteti viziona filmul. Iar aici este pagina de Facebook.

Surse de inspiratie foto: Libra Studio, Aliyah DaDa