Acum aproape doua saptamani, intr-o discutie intre amice mi-am amintit de hainele din blana naturala din

familionul meu.
Mamaie avea o haina de blana lunga si niste gulere din blana de vulpe pe care le purta foarte chic peste gulerele taioarelor. Si mama avea cateva gulere din vulpe, plus o caciula care ii venea minunat.
Mama si tata aveau in plus si celebrele cojoace din oaie, tata – in varianta pana la genunchi si mama – modelul pana aproape de glezne iar intr-o iarna mama si-a mai facut pe comanda o scurta din blana de capra, alba si o caciula din acelasi “lot”. Arata ca o diva a zapezilor, cand aparea imbracata in rochiile tricotate, de fiecare data cu un medallion mare, din argint care atarna degajat si cu scurta ei din blana.
In vara lui ’89 am emigrat in Israel si am luat cu noi in lada sigilata la Chitila si vestitele blanoase. Lada a ajuns prin luna februarie 1990, in Israel iernile sunt cam ca octombrie-noiembrie in Romania si in plus apucasem sa vedem cateva documentare la televizor in care aratau cum sunt ucise animalele pentru blana lor cea pretioasa. Intre timp am devenit si vegetariene (mama este inca vegetariana, eu am reinceput sa mananc carne de vreo 4 ani, dar o fac destul de rar), asa ca hainele noastre de blana au fost transformate in covoare pentru cateii nostri. Pisicile au adorat din prima gulerele din blana de vulpe iar Cocarde, terrierul si ulterior Shahor, caniche-ul adus acasa de Cocarde dupa o nunta de catei si-au impartit scurta de capra si cojocul de oaie.
Cat despre mama si cu mine, noi am inceput sa purtam haine din blana artificiala. Am in prezent doua scurte din blana de la H&M, cumparate in toamna lui 2011, absolut superbe; o haina din blana artificiala confectionata dintr-o blana cumparata de mama din Los Angeles in primavara lui 2006 si o capa din blana din acelasi lot american, pe care mi-a croit-o superb prietena mea, Laura Cirnici, cu care am fost colega la Tabu. Plus o haina animal print de la Mango. Si mai este haina lunga din blana artificiala, ce dateaza din anul 1980, cumparata de la Paris de Pusha, prietena buna a mamei si pe care mi-a facut-o cadou acum cativa ani. Toate arata atat de bine si de natural, incat in iarna lui 2009 era sa iau bataie de la un activist aspirant PETA, care nu credea ca e posbil asa ceva.
Am prietene care poarta blanuri naturale, pana la urma este optiunea fiecaruia, dar apreciez faptul ca nu isi cumpara piese noi, ci mai mult pe cele primite in dar de la mame, bunici sau matusi. Personal nu cred in afacerile cu crescatorii de animale pentru blana, asa cum vanatoarea mi se pare absurda in secolul nostru, cand nu mai vorbim despre lupta pentru supravietuire. Da, nu consider vanatoarea un sport, ci mai degraba o lupta inegala dintre om si animal, un fel de terapie prin forta pentru “oamenii mici”. Dar este numai parerea mea.
Sa avem o iarna blanda si frumoasa.

Albumul meu cu staruri care au aparut de-a lungul timpului in campanii PETA.

Surse de inspiratie: http://eva.mendes.peta.campaign.suckered.us, http://www.adelaidenow.com.au, http://nymag.com, http://www.petastore.de, http://designyoutrust.com, http://green.in.msn.com, http://www.fem.com