Astazi ar fi fost ziua lui Peggy Guggenheim, (26 august 1898 – 23 decembrie 1979), una dintre cele mai extraordinare femei despre care am citit pana in prezent. Mai jos gasiti povestea vietii sale pe scurt, prezentata de mine in editia de iarna 2011 – primavara 2012 a revistei Villa Design.

Peggy Guggenheim

Cronologia vietii marii doamne a artei

Pe cand Peggy Guggenheim bea sampanie incepand cu ora opt dimineata şi pana in miez de noapte si dadea petreceri cu zeci de invitati, opinia publica o numea o “bogatasa excentrica si nesabuita”. Acum, privind in urma si citind despre aceasta lady, patroana a artei contemporane, ne uitam in jurul nostru si nu gasim pe nimeni care sa se ridice la inaltimea ei.

Peggy Guggenheim este unul dintre exemplele rare de oameni care au stiut cum sa isi foloseasca averea fabuloasa astfel incat sa ii faca fericiti pe toti cei pe care i-a cunoscut si sa se hraneasca cu satisfactia acestora. A avut stil, sarm, a fost un om extrem de generos. Doamnelor si domnilor, faceti cunostinta cu una dintre personalitatile marcante ale istoriei artei contemporane.

The Guggenheims

Marguerite Guggenheim (Peggy) s-a nascut la New York pe 26 august 1898, intr-o familie de evrei askenazi (cu origini germane-olandeze-elvetiene). Tatal sau, Benjamin Guggenheim, s-a ocupat indeaproape de constructia liftului din Turnul Eiffel si a fost unul dintre pasagerii de pe Titanic care nu au supravietuit naufragiului (in schimb amanta sa frantuzoaica a scapat cu viata si a fost  trimisa acasa de catre mama lui Peggy). Benjamin le-a lasat fiicelor sale o avere imensa. Peggy a primit la varsta majoratului suma de 2,5 milioane de dolari (echivalentul a 20 de milioane in zilele noastre). Inca din adolescenta, Peggy Guggenheim si-a dorit o viata independenta. A inceput sa lucreze intr-o librarie la varsta de 19 ani si si-a facut imediat prieteni artisti, saga mecenatului sau incepand inca din aceasta perioada. De altfel, toti prietenii sai apropiati au fost sponsorizati de Peggy, aceasta fixandu-le dote lunare pana la sfarsitul vietii (un exemplu a fost artista Djuna Barnes). Destinul lui Peggy s-a conturat in doua episoade: primul, dedicat barbatilor din viata sa si copiilor sai. Cel de al doilea, mult mai relevant, a fost dedicat artei.

Peggy Guggenheim si sotul sau, Max Ernst, 14 iulie 1941, Biroul de Emigrari New York

Barbatii din viata lui Pegazy

Mrs Guggenheim nu a fost cea mai norocoasa persoana din lume la capitolul dragoste. Pentru primul sau sot, artistul cu origini americano-franceze  Laurence Vail, aceasta s-a mutat la Paris. Prin Laurence, Peggy a avut acces la lumea boema a anilor ’20 si i-a cunoscut pe artistii din avangarda. Man Ray a inceput sa o fotografieze frecvent, intre cei doi legandu-se o prietenie stransă. Tot atunci Peggy i-a cunoscut pe Constantin Brancusi si pe Marcel Duchamp. In afara de un pedigree aristocratic foarte bun, Laurence Vail s-a remarcat ca artist prin sticlele cu colaje, o serie foarte mica, pe care Peggy le-a vandut in anii ’40 cu sume exorbitante. Laurence obisnuia sa spuna: “Mi-am petrecut atatia ani golind sticle, iar acum castig o multime de bani de pe urma lor”. Vail a castigat si o pensie alimentara consistenta dupa divortul de Peggy, atunci cand aceasta nu a mai rezistat atacurilor violente fizice si verbale ale consortului ei. Cei doi copii ai cuplului au fost impartiti: Sindbad i-a fost incredintat tatalui si fiica, Pegeen, mamei. In timpul mariajului cu Laurence a inceput Peggy sa colectioneze mici obiecte de arta, dar mai mult pentru a-si decora apartamentele in care locuia. Samburele comertului cu arta a inceput cu colajele cubiste ale Minei Loy, pe care cuplul le vindea foarte bine în America.

Cel de al doilea sot al lui Peggy, un fost prieten de familie, a fost scriitorul John Holms. La fel ca si pentru Laurence, viata alaturi de Peggy era atat de usoara, incat acesta a trait pe banii ei, bucurandu-se de un dolce far niente, cu sejururi intre Hotel Crillon din Paris si casele de vacanta de pe Riviera Franceza, Anglia si Austria. La fel ca si Vail, Holms era extrem de violent, dar relatia celor doi a durat cinci ani, timp in care Peggy si-a desavarsit lecturile clasicilor si scriitorilor contemporani, descoperind un apetit pentru citit datorita lui Holms. In urma decesului acestuia (după multiple complicatii in urma unui accident de calarie), Peggy Guggenheim se pregateste de o noua etapa a vietii. Este mai matura, copiii au mai crescut si atunci cand implineste 40 de ani isi da seama ca tot ce vrea sa faca in viitor are legatură cu arta.

Prima galerie de arta contemporana

1936 este anul in care Peggy a inceput sa faca dese incursiuni la Londra, in cautarea unui spatiu care avea sa devina prima galerie de arta contemporana. Cel care a ajutat-o a fost nimeni altul decat Ronald Penrose, care i-a fost si iubit pentru o vreme. Peggy l-a convins pe Ronald sa se casatoreasca cu Lee Miller, celebra fotografa cu care Peggy a legat o frumoasa prietenie si care i-a fotografiat expozitia din Bienala de la Venetia, multi ani mai tarziu. La 24 ianuarie 1938, Peggy deschide Guggenheim Jeune la Londra. Printre invitatii de onoare, in afara de Penrose si Miller, au fost Duchamp si Jean Cocteau. De altfel aceasta prima expozitie i-a fost dedicata lui Cocteau. Printre expozanti era si Constantin Brancusi, cu care Peggy a avut o scurta relatie in acea perioada. Pentru lucrarile lui Brancusi, Peggy nu a platit taxe, avand in vedere ca la acea vreme acest gen de sculpturi nu erau considerate arta in Anglia. Timp de un an Peggy a expus si a vandut la Guggenheim Jeune lucrarile artistilor Wassily Kandinsky, Yves Tanguy, (cu care a avut o relatie tumultoasa), Alexander Calder, Duchamp, Jean Arp, Max Ernst, Pablo Picasso, George Braque. Suprarealistii erau aici la ei acasa, iar acesta a fost si anul in care Peggy a avut o aventura cu Samuel Beckett. Odata cu izbucnirea razboiului, Peggy a incercat sa apeleze la sprijinul Victoria & Albert Museum pentru a expune aici lucrarile de la Jeune, dar a fost refuzata de directorul muzeului, care considera lucrarile artistilor promovati drept niste “ciudatenii”. Pe 22 iunie 1939 Peggy a inchis galeria sa londoneză cu o petrecere de pomină, după care a transportat toate exponatele intr-o casă inchiriată in sudul Frantei.

Peggy merge la razboi

Pană in 1941, când Peggy Guggenheim a parasit Franta, razboiul sau a fost unul nobil. Vila de pe Riviera a devenit adapostul artistilor, care si-au ascuns aici creatiile si au continuat să lucreze nestingheriti. Peggy organiza tabere de vacanta pentru copii. Aici au pictat impreună fiica sa, Pegeen, si Lucian Freud (celebrul pictor, nepotul lui Sigmund Freud). In acelasi timp, Peggy a donat peste 500.000 de franci Comitetului de Salvare a Evreilor din Franta. Printre cei care i-au datorat viata lui Peggy s-a numarat si pictorul roman Victor Brauner. Pentru Peggy, fiecare zi de razboi a insemnat achizitionarea unui nou tablou. A cumparat atunci o mare parte a colectiei sale impresionante: Dali, Brancusi, Magritte, Miro, Francis Picabia. In ziua in care Hitler a invadat Norvegia, Peggy a achizitionat un viagra of pfizer tablou al lui Fernand Léger. În iulie 1941, Peggy Guggenheim si proaspatul ei sot, Max Ernst, impreuna cu copiii si cu Laurence si noua familie parasesc Franta, care devenise din ce in ce mai periculoasa pentru ei. “Razboiul” lui Peggy continua insa la New York, unde reuseste sa reuneasca o mare parte dintre artistii lasati in Europa, in noua sa galerie, Art of This Century.

Peggy se intoarce acasa

Razboiul era in toi, dar pentru viata artistica new-york-eza incepusera “the champagne years”. Peggy a intrat imediat in atentia publicatiilor The New Yorker, Town and Country (unde lucra Frances, fiica lui Scott si a Zeldei Fitzgerald), New York Times si aparea frecvent in editiile Harper’s BAZAAR si Vogue, cu spatiul sau eclectic, Art Of This Century. Aceasta isi impartea viata intre galerie si Hale House (Beekman Place), imobilul in care a locuit si unde artistii erau oaspeti permanenti. La o petrecere, fiecare avea sticla sa de sampanie. Secretarul sau personal si care ulterior i-a devenit bun prieten a fost fiul lui Ernst din prima casatorie, Jimmy Ernst. Printre exilatii de razboi care au expus in galeria lui Peggy a fost si francezul Jean Hélion, care s-a casatorit cu Pegeen (el avea 39 de ani si ea, 17).

Descoperirile artistice ale lui Peggy continua: John Cage, Julien Levy, Gypsy Rose Lee, faimoasa stripteuza, numita si “the literary stripper”. Dar cea mai mare descoperire a lui Peggy pe pamant american a fost Jackson Pollock. Peggy a crezut in el si in afara de faptul ca i-a achizitionat primele lucrari si l-a promovat, i-a cumparat si o casa si l-a ajutat cu bani pana cand acesta a inceput sa castige de pe urma lucrarilor. La Art of This Century, Peggy a organizat prima expozitie retrospectiva “31 women”, unde a adunat lucrarile artistelor Frida Kahlo, Djuna Barnes, Meret Oppenheim. A urmat cartea document “Art of This Century”, cu prefata lui Mondrian, si coperta realizata de Ernst. Aceasta a fost un manifest artistic care i-a “ingenunchiat” pe unchiul sau, Solomon Guggenheim, si pe sotia acestuia, Hilla Rebay, care se considerau rivali, cu al lor Guggenheim Museum infiintat cu cativa ani inainte. A fost momentul in care razboiul dintre colectionarii de arta a luat sfarsit si totodata s-a terminat si cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Peggy se muta in palazzo

Finalul deflagratiei mondiale o alunga pe Peggy inapoi in Europa, in 1946, ca urmare a publicarii unei carţi extrem de sincere, o carte autobiografica, “Out of this century”. Franchetea cu care aceasta bon vivanta si-a relatat experientele amoroase (a invatat pozitiile sexuale dupa niste carti postale cumparate la Pompei), aventurile cu artistii si momentele care i-au marcat viata pana atunci au fost primite extrem de sever de opinia publica pudibonda si ipocrita.

Peggy inchide galeria din New York in 31 mai 1946, cu un “show” artistic Hans Richter, Virginia Admiral si Pollock. Timp de doi ani, isi recupereaza piese de mobilier si tablouri lasate in casele din Franta si Anglia, face o oprire la Capri si apoi se stabileste la Venetia, in anul 1948. Aici cumpara Palazzo Venier dei Leoni cu 60.000 de dolari si il transforma intr-o casa muzeu. Venetia a devenit astfel noua sa casa pana in 23 decembrie 1979, anul mortii sale, la varsta de 81 de ani.

Peggy castiga razboiul

Divortul de Max Ernst s-a incheiat cu custodia cateilor din rasa Lhasa Apso si cea a pisoilor persani, Romeo si Gypsy. 1948 este anul in care Bienalla di Venetia ii rezerva lui Peggy un pavilion intreg, in care aceasta si-a expus artistii. Palazzo-ul lui Peggy s-a umplut de-a lungul a urmatorilor 30 de ani de prieteni vechi si noi: Marc Chagall si sotia, Penrose si Lee Miller, Yoko Ono, Francoise Sagan, artistul nou descoperit, Mark Rothko.

In 1975, Oranjeria de la Luvru i-a dedicat lui Peggy o expozitie, iar ulterior au facut-o si Tate si Victoria & Albert, muzee care in urma cu ceva vreme nu au avut curajul sa expuna operele artistilor promovati de aceasta vizionara. Peggy si-a petrecut ultimii ani din viata bronzandu-se pe acoperisul palazzo-ului sau. Percepea o taxa modica de vizitare a galeriei si in anii ’70 turistii veneau aici cu mare placere, fiind intampinati de o guvernanta care ii plimba printr-o casa locuita. Fidela excentricitatilor sale, Peggy a fost ultima proprietara de gondola din Venetia.

Mostenirea lui Peggy

La moartea sa, Peggy Guggenheim a donat toate operele de arta Muzeului si Fundatiei Guggenheim din New York si a dispus ca Palazzo-ul sau sa devina muzeu. Aceasta a lasat mostenire fiecarui nepot (a vut opt) cate un milion de dolari, dar niciun tablou. Nepotii sai si-o amintesc ca pe o femeie extrem de amuzanta si excentrica, dar care nu a reusit sa lege o relatie foarte apropiata cu ei. De altfel, relatia sa cu Sindbad si cu Pegeen a fost destul de dificila. Pegeen s-a sinucis in anul 1967, in urma unor crize repetate de anxietate, iar pentru Peggy a fost un moment care a marcat inceputul declinului sau din punct de vedere al dorintei de a face lucruri noi. Singurul nepot care i-a mostenit apetitul pentru arta este Sandro Rumney, fiul lui Pegeen, dealer de arta in prezent. Intr-un final, desi nu ar fi recunoscut vreodata, Peggy a murit singura, fiind inconjurata doar de cateii sai iubiti. Cenusa sa a fost ingropata in gradina palatului, aproape de celebra sculptura cu un cal a artistului Mario Marini.

Cu putin timp inainte de a muri, Peggy declara: “Ma uit in urma si ma gandesc ca am fost fericita. Cred ca am avut o viata de succes. Intotdeauna am facut ce am vrut si nu mi-a pasat ce spun altii despre mine…”.

Abia astept sa vizitez Venetia, mai ales pentru Muzeul Peggy Guggenheim.  http://www.guggenheim-venice.it/inglese/default.html

Va recomand cu caldura cartea

“Peggy Guggenheim, Mistress of Modernism”,  pe care o gasiti la Anthony Frost. O lectura perfecta de toamna.

Despre dinastia Guggenheim: The Guggenheims. An American epic de John H. Davis, considerat unul dintre cei mai buni biografi americani.

O fotografie pretioasa: Peggy Guggenheim, Jimmy Ernst, John Ferren, Marcel Duchamp, Piet Mondrian. Max Ernst, Amédée Ozenfant, André Breton, Fernand Léger, Bernice Abbott. Stanley William Hayter

Surse de inspiratie foto: http://www.independent.co.uk, http://blogs.artinfo.com, http://candicecarmel.typepad.com, http://www.enciclopediadelledonne.it, https://www.facebook.com/DreamOfVenice, http://www.peggyguggenheim.artgallery.wa.gov.au, http://anzlitlovers.com, http://www.baumanrarebooks.com, http://chagalov.tumblr.com, http://www.almamagazine.com, http://www.guggenheim-venice.it