Cand eram mica, am venit cu masina usor prieteni de-ai parintilor mei de la Campina (orasul in care am copilarit), sa le vedem pe matusa si verisoara mamei, Tanti Sally & Viviana, care venisera din Israel la tratament la Institutul Ana Aslan, aflat pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti. Am stat atunci in curte, pe o banca si imi aminteam doar de intrarea magistrala, cu fantana in fata, atunci cand am ajuns din nou aici, in 28 martie, anul acesta. Am venit in vizita impreuna cu Adriana Chiper, partenera mea de la The Station, invitate fiind de Anca Stefan, Directoarea Institutului Ana Aslan si de Mihai Ursa, referentul institutului, cu Mihai stiindu-ne de o viata.
gradina din fata, cu fantana mica
Am petrecut cateva ore, plimbandu-ne prin incaperile si holurile acestui loc ce si-a inceput activitatea in anul 1974, condus de catre cea care a pus bazele primului Institut de Gerontologie si Geriatrie din lume, Ana Aslan (1 ianuarie 1897 – 19 mai 1988).
Profesor-doctorul care a inventat, printre altele, si copy-ul / “hashtag” perfect: #tineretefarabatranete a infiintat institutul in 1952, in cladirea din zona 1 Mai (Str. Manastirea Caldarusani nr. 9), in prezent sediul central al institutului, loc in care aceasta a continuat munca profesorilor sai, studiile impotriva impotriva imbatranirii si a inceput aplicarea formulelor sale. “Cura Ana Aslan”, cu faimosul Gerovital H3, a adus in institutut mii de turisti straini, aici avand acces, pana la revolutie, doar acestia si cadrele de partid.
Cand eram eu copil circulau zvonuri ca la Ana Aslan veneau pentru tratament famous people, iar eu imi imaginam dive cu palarii si ochelari de soare care se fereau de paparazzi. Au fost cazati la Ana Aslan, de-a lungul timpului, Claudia Cardinale, Sophia Loren, Marlene Dietrich, Gina Lolobrigida, Kirk Douglas, Charlie Chaplin, Indira Ghandi, Salvador Dali, Dalai Lama si, daca mergeti la institutut si aveti norocul sa va intalniti cu vreo doctorita sau asistenta care i-au tratat pe acestia, sa nu va asteptati la “barfe ieftine”. Sunt foarte discrete, vor mentiona cu mandrie doar numele celor care s-au purtat frumos cu ele.
In anii 80 institutul de langa aeroportul Otopeni aducea venituri de 17 milioane de dolari, anual. Asta nu a impiedicat “cadrele de conducere” sa ii intenteze proces Anei Aslan si sa ii ceara 1,500,000 de lei, bani care fusesera cheltuiti pentru tratarea batranilor fara posibilitati materiale, internati in clinica din Caldarusani (asta va fi o alta poveste pe blogul meu), proces pe care braileanca nascuta intr-o familie scapatata de armeni l-a castigat, cu putin timp inainte de a muri. Pentru ca Elena Ceausescu o ura pe Aslan pentru succesul sau international, pentru aprecierea de care aceasta se bucura in cele mai selecte cercuri ale inteligentei mondiale, inmormantarea a avut loc foarte discret, pentru a nu aduna multi oameni ce si-ar fi dorit sa ii aduca un ultim omagiu, fosti pacienti si rudele lor sau prieteni apropiati.
Am varsta la care se fac testele Ana Aslan de prevenire a imbatranirii (40-45 de ani este perioada cea mai buna de testare), mi-am propus ca in aceasta vara sa imi petrec cateva zile in locul linistit si incarcat de povesti de la Institutul de langa Otopeni.
De cum am ajuns prima data, m-am simtit ca intr-un roman de-al lui Milan Kundera, in care invariabil personajul ajungea si intr-o statiune de tratament din Cehia finalului anilor ’60 (Primavara de la Praga si ce a mai urmat).
Melanjul de aparatura de ultima generatie necesara in tratamente, cu spatiile cu design optzcist si cel specific anilor 50 din comunism; micul muzeu de la etajul 1, unde sunt expuse obiecte personale ce i-au apartinut Anei Aslan si albume cu taieturi din ziare si reviste de specialitate si mondene care au scris despre descoperirile medicale ale acesteia, vasta biblioteca, curtea presarata cu piscine care momentan sunt in reabilitare, toate acestea fac parte dintr-o lume ce merita (re)descoperita si pastrata, atentie, pastrata.
Secolul 21 este secolul tehnologiei avansate dar cred eu ca ar trebui sa fie si secolul in care oamenii trebuie sa fie mai toleranti, atenti la nevoile lor, dar si ale celorlalti. Ce au facut altii bun inaintea noastra trebuie pastrat si imbunatatit, nu distrus. Aceasta este mostenirea pe care o putem lasa celor care vor veni dupa noi.
In muzeul de la etaj, scriu in caietul jurnal de vizitator
Who wants lo live forever? Nu imi doresc asta, dar mi-ar placea ca in varsta fiind, sa pot sa ma descurc singura si sa fiu sanatoasa, macar sa mi se cante “La multi ani” la centenar. J
Am pus in albumul meu Ana Aslan fotografiile facute in vizitele de anul acesta, ce au surprins finalul iernii si miezul primaverii.
Ma vad deja la vara, ocupand suita lui Loren, cu o carte si o cafea cu lapte servite pe terasa, inainte de tratamentul lui Madame Aslan.
Pana atunci, va invit sa urmariti interviul cu Anca Stefan, luat de draga mea Lorena Buhnici:
https://www.youtube.com/watch?v=za5hPr9urF8
Va urma.
martie 2018, snow and green grass
aprilie 2018
In biblioteca Ana Aslan
mai 2018
Surse foto: Arhiva personala
NO COMMENT