Intotdeauna mi-a placut sa citesc povestile unor femei care au avut un cuvant de spus in vremuri in care nu exista egalitate in drepturi intre femei si barbati; femei curajoase, vizionare, cu povesti extraordinare.
Am dat o fuga pana in Israel ca sa petrec Pesach-ul impreuna cu parintii mei si ieri am avut parte de o zi minunata alaturi de ei si de prietenii lor buni, Anabella (prietena mamei de la gradinita) si sotul acesteia, Amiram. Anabella ne-a povestit despre un hotel butic de la Tveria (un oras stravechi aflat pe malul lacului Tiberias), hotel la al carui parter se afla muzeul Dona Gracia. Turul cu ghid incepea la ora 10:00, asa ca la 10 fara un sfert eram deja in holul hotelului butic Dona Gracia si fotografiam piesele de mobilier vechi si ne uitam la vitrinele ticsite cu documente istorice si cu carti despre misterioasa Dona Gracia.
Si acum vine si povestea.
Hotelul s-a numit initial Terminal si apartine unei familii care s-a stabilit in urma cu opt generatii la Tiberias. Atunci cand a fost renovat si ridicat la rangul de hotel butic (dotat cu 66 de camere), in anul 2000, un istoric s-a cazat aici si le-a povestit proprietarilor ca ar fi mai potrivit sa ii schimbe numele in Dona Gracia, pentru ca aceasta femeie remarcabila a rascumparat de la sultanul Suleiman pamanturile de la Tiberias, teritoriu stravechi, mentionat si in Vechiul Testament. Tot istoricul a primit mana libera sa amenajeze muzeul la parterul si la mezaninul hotelului, iar acesta a cautat mobilier care sa se potriveasca cu perioada istorica si cu orasele in care a locuit Dona Gracia. Vorbim despre secolul 16, plina perioada a Renasterii.
Familia Donei Gracia provenea din Spania. Atunci cand evreii au fost expulzati din Spania, s-au refugiat in Portugalia, unde regele Ferdinand al II-lea era mai bland si i-a lasat sa isi pastreze religia, acestia convietuind in pace cu populatia catolica portugheza. Asta pana cand regele s-a casatorit cu temuta Isabella de Aragon, care l-a conjurat sa ucida populatia evreiasca ce isi gasise un camin linistit la Lisabona. Regele a gasit o solutie de compromis: intr-o zi i-a adunat pe toti evreii din Lisabona in piata publica si i-a crestinat in masa, fara drept de apel. Asa si-a “pastrat” evreii in oras iar acestia au invatat sa traiasca in cutumele catolice, ducand o viata dubla: mergeau la biserica, respectau toate sarbatorile crestine iar in beciurile caselor incercau pe cat se poate sa respecte si traditia evreiasca, in secret, atat de secret, incat nici copiii acestora, pana la varsta adulta, nu isi cunosteau originile. La fel s-a intamplat si cu Dona Gracia. Aceasta s-a nascut sub numele de Beatrice de Luna la Lisabona, in anul 1510. In ziua nuntii sale cu Francesco Mendes, un bancher important din regat, dupa ceremonia cu fast de la biserica, Dona Gracia a ajuns in casa parinteasca unde a avut o mare surpriza: parintii sai au dus-o in beciul secret, unde i-au povestit despre originile sale evreiesti si despre adevaratul sau nume: Hanna Nasi. In ebraica, Hanna inseamna Gracia, adica “Buna” in limba romana. Si sotul sau, Mendes era evreu. Asa ca cei doi au avut parte si de o ceremonie a nuntii dupa ritualul evreiesc. Dona Gracia si Francesco Mendes au avut o fiica, Reigna (Ana) si au trait linistiti pana in anul 1536, cand Dona Gracia a ramas vaduva, la numai 26 de ani iar situatia evreilor crestinati din Lisabona era deja din ce in ce mai grea. Dona Gracia a parasit Lisabona intr-o noapte impreuna cu fiica si cu sora sa si fiica acesteia, stabilindu-se la Venetia. Dar aici sora sa a tradat-o pe Gracia inchizitorilor, povestindu-le ca sora sa este de fapt evreica, iar Dona Gracia a fost inchisa timp de trei ani, asteptand procesul ce ii putea fi fatal. In toata aceasta perioada, cu ajutorul nepotului sau, Don Yosef Nasi, Dona Gracia a incercat sa il contacteze pe sultanul Suleiman ca sa o ajute sa iasa din inchisoare si a reusit in cele din urma, iar odata eliberata, Dona Gracia si-a continuat calatoria pana la Ferrara, in Italia, unde ducele era bland cu evreii, loc in care aceasta a trait timp de trei ani si unde si-a intarit pozitia de femeie bogata si independenta, protejata a sultanului.
La Ferrara, Dona Gracia a rugat doi rabini sa traduca Vechiul Testament in limba spaniola, pentru ca evreii sa inteleaga tot ce citesc din cea mai veche carte din lume. De la Ferrara, Dona Gracia a plecat spre Ragussa (Dubrovnik-ul de astazi), apoi a locuit pentru putin vreme la Salonic, ca in final sa se stabileasca la Kushta, adica la Constantinopole (Istanbulul de astazi). Aici a trait linistita timp de 15 ani, pana la finalul vietii sale. A murit la varsta de 59 de ani.
Este remarcabil cum o femeie singura, este drept, la acea vreme, una dintre cele mai bogate femei din Europa (macinata de intrigi) si din Imperiul Otoman, a reusit sa isi protejeze familia (si-a iertat si ajutat sora in cele din urma) si averea, sa ii puna lui Suleiman conditii (se imbraca si traia ca o femeie europeana si era libera sa faca ce doreste, fara sa ceara voie). Mai mult decat atat, Don Yosef Nasi i-a devenit ginere si totodata a fost unul dintre sfetnicii lui Suleiman si ai fiului sau, sultanul Salim. Dona Gracia a reusit sa il convinga pe Suleiman sa o lase sa cumpere pamanturi la Tiberias (Tveria de astazi, care la acea vreme era parte din Imperiul Otoman). La inceput Suleiman a vrut sa ii vanda pamant in Buda, apoi in Valahia si pe teritoriul de astazi al Bulgariei, dar in cele din urma Dona Gracia a obtinut ce si-a dorit: pamanturile de la Tveria (unde se afla astazi Plaja Guy) iar
corabiile sale (care faceau negot cu mirodenii), sa transporte populatia evreiasca din impreriu si din Europa spre Tiberias. Din pacate, nimeni nu a urcat pe aceste corabii. Evreii ascultau la acea vreme de cuvantul rabinilor, care nu i-au acordat prea mult credit unei femei. Dona Gracia nu a ajuns niciodata la Tveria, dar putem spune ca a fost o vizionara si a pus bazele consacratului “Jewish Agency for Israel”, si asta in plina dominatie a inchizitiei.
Daca ajungeti in Israel, va recomand hotelul butic Dona Gracia si neaparat un tur al muzeului. Vicki este un ghid extraordinar, care timp de o ora si jumatate va va spune povestea Donei Gracia, cu accentul sau autentic de fosta emigranta din Argentina in Israel.
A, si daca ajungeti in Turcia, sa mergeti la Kutanya, la fabrica ce reproduce celebra ceramica Iznik ce se gasea in toate casele regale si ale familiilor instarite in secolul 16. Doar cateva vase Iznik s-au pastrat si pot fi admirate in prezent la Topkapi. Mi le imaginez pe Dona Gracia si pe Queen Mary servind cina la Antwerp din aceste farfurii.
Aici este si site-ul hotelului butic Dona Gracia, precum si pagina de Facebook.
http://www.donagracia.com/pages/he/df-hbit.php
http://www.facebook.com/DonagraciaHotel
Iar eu ma pregatesc sa imi cumpar doua carti despre Dona Gracia: “The Ghost of Hannah Mendes” a lui Naomi Ragen si “The Story of Dona Gracia Mendes” scrisa de Bea Stadtler.
surse de inspiratie: arhiva personala
NO COMMENT