Mă uit la titlu și încă nu îmi vine să cred că scriu despre educație financiară, având un arbore genealogic de bon vivanți cheltuitori în stilul carpe diem.

Colegele mele & prietenele de la #acinceaputere au propus să scriem despre educație financiară luna aceasta, pentru că este un subiect care ar trebui predat în școli. Și am observat că au început niște programe pilot inițiate de câteva bănci, care sper să ajute tinerii să își organizeze mai bine bugetul & să își planifice the advanced age times.

Provin dintr-o familie trecută prin WW2. Părinții materni, despre care am mai scris, au venit din lagăr doar cu hainele + trusa de inginer a lui Opapa. La Brăila au trăit în chirie, toată viața lor, chiria aceea la ICRAL. Doar bunicul a muncit, Omama se ocupa de menajul casei și de creșterea mamei mele + juca remi cu prietenele ei, în fiecare seară, pâna la finalul vieții sale scurte (eu aveam aproape 4 ani). Tatăl meu, mătușa lui și bunica mea au locuit tot cu chirie. Tot ce se câștiga, se cheltuia. Niciunul nu a pus bani deoparte.

Îmi aduc aminte, copil fiind, când îmi dădeau părinții mei bani să merg la piață, nu aduceam rest nici măcar un leu. Reușeam să chelui tot, tot. Dacă îmi rămâneau și 5 lei, cumpăram ceva, flori, Eugenia, orice.

Din când în când, făceau împrumut la C.A.R. ca să își cunpere mama pantofi și poșete (avea zeci de pantofi, nu exagerez; o cameră plină de pantofi, așezați frumos, pe covor, un fel de dressing pentru pantofi). Iar când am emigrat în Israel, cu două valize și o ladă, am luat-o de la capăt și în același stil. Mama a primit o mică moștenire de la mătușa ei. Cu banii respectivi a dat avansul pentru un apartament și l-a mobilat și utilat complet și a plătit rata până anul trecut. Mama a fost prima din familia noastră care a devenit proprietar. Bunicii ei, bunicii tatălui meu au avut la un moment dat proprietăți, dar le-au pierdut: crahurile financiare, pogromurile, etc.

Primul meu salariu de la Ambasada Israel (unde m-am angajat în anul II de facultate) a fost cheltuit cu chiria apartamentului și utilități, cu haine superbe de la Naf Naf și o petrecere cu colegii de grupă.

Abia după 4 ani de muncă m-am gândit să încep să salvez bani ca să îmi cumpăr un apartament și asta s-a întâmplat, câtiva ani mai târziu și încă un job temporar (eu am tradus programul Wizrom din Hebrew în română, ca să știți). Atunci am realizat că puteam să fac asta mai devreme.

Și totuși, tot nu am continuat să pun bani deoparte și am făcut multe greșeli financiare. Nu am anticipat criza din 2008 și evident că nici pandemia, în care am pierdut un venit pasiv. 

M-am bucurat că am cumpărat la un preț foarte bun apartamentul în care locuiesc acum, dar renovarea lui m-a costat triplu decât anticipasem iar banii pe care am reușit să îi pun în depozite s-au diminuat și ei.

Sunt un mic antreprenor, am două joburi, dar amândouă cu venituri fluctuante. Mi-am asumat un risc mare, știu. Antreprenoriatul e frumos, îți dă liberatea de a felia timpul altfel, și nici nu aș putea altfel, având în vedere că am în grijă un pre-adolescent și 3 câini. 

La aproape 50 de ani am început să devin o autodidactă în materie de educație financiară și recunosc că mai am multe de învățat. Iată câteva lecții care mă ajută în prezent să fiu mai atentă cu cheltuielile și să pot să îmi controlez finanțele mai bine:

1. Tabelul în XCEL al cheltuielor zilnice. Oricât de obosită sunt, la finalul zilei trec în tabel toate cheltuielile. Am coloane cu cheltuielile frecvente: lumină, gaze, telefoane, cablu, supermarkets, Bolt/metrou, Avi, căței, mici răsfățuri culinare, coafor & cosmetică etc. Așa pot să observ la fiecare final de lună la ce pot renunța (fără regrete) dar și ce nu pot tăia din listă, orice ar fi.
2. O verificare a proviziilor înainte de a pleca la cumpărături sau a face orice comandă online. Ultima dată când am avut o viroză destul de urâtă, am verificat înainte  stocul de medicamente și am realizat că nu mai trebuia să cumpăr nimic. Ce e drept, anul trecut în primăvară, când am făcut ordine în medicamente, am aruncat câteva  cutii expirate (le-am dus la farmacie, știți că ele nu se aruncă la gunoi, ci se duc la farmacie, de unde sunt trimise la un crematoriu special). La fel se întâmplă cu uleiul, făina, zahărul brun, pesmetul, etc. Cumpar exact cât am nevoie.
3. Am citit mai devreme articolul scris de Ana Bîtu și menționa acolo butonul de Save Food de la Sezamo, pe care îl accesez de fiecare dată când fac o comandă. Uneori cumpăr pâine de la Pain Plaisir (îmi place cea bio) iar fetele din brutărie știu deja că am nevoie de o jumătate, feliată. Îmi ajunge o săptămână, pentru că noi nu mâncăm multă pâine. Și așa rămâne de fiecare dată o felie, pe care o dau la păsări. Nu aruncăm niciodată pâine. Apropo de save food și respect pentru mâncare, vă invit să contribuiți la proiectul @the_dumpstore al lui Samusocial România, care ajută în prezent 1200 de persoane fără adăpost sau cu nevoi speciale.
4. Îmi cumpăr mai puține haine, și doar în reduceri sau vintage. Pentru că am renunțat la pantofii și gențile din piele, am vândut piesele respective, la târguri cu tematică conscious . O parte din bani i-am donat către câteva adâposturi de animale iar pe restul i-am reinvestit în piese atemporale. 
5. Cadourile. Îmi place să fac cadouri. Acum câțiva ani, cheltuiam mulți bani și nu din snobism, ci mai degrabă din nesăbuință. Apoi am realizat că îi pot face pe alții fericiți și cu daruri mai ieftine, dar cu efect memorabil, priceless. 
6. Mă “împrumut la mine” și am grijă să îmi restitui “datoria”. Au fost cazuri în care am avut o cheltuială urgentă care a depășit venitul din luna respectivă. Am grijă să îmi restitui acest “împrumut”, chiar și în rate. Și mă gândesc serios să îi fixez și o dobândă. Asta chiar ar fi o victorie pentru mineJ
7. Călătoriile și bugetele aferente. Anul trecut am fost cu Avi în vacanță la ai mei, în Israel. Am făcut un buget dinainte. Pentru că am locuit la ei în majoritatea perioadei, am știut din start cât voi aloca zilelor din Tel Aviv + alte cheltuieli și am reușit să respect planul. Citeam anul acesta într-un articol al Dianei Cosmin despre planificarea vacanței de Crăciun cu multe luni înainte (biletele de avion etc) și acest planning chiar salvează bani pe care îi pot aloca la un moment dat unui weekend într-un loc în care nu am mai fost sau pur și simplu să îi pun în cont.

Nu am reușit încă să acopăr pierderile financiare din ultimii 4 ani și probabil că asta se va întâmpla mai greu, dar important este că știu că nu voi mai repeta aceste greșeli în viața asta. 

Vă invit să citiți și ce au scris Ana, Cristina, Diana și Mara despre #educatiefinanciara. Învăț în fiecare zi. Și cred că dacă îmi respect banii, mă respect mai mult pe mine…după aproape 31 de ani de muncă. Și mai am ceva ani până la pensieJ.

Surse foto:  arhiva personală,  Alex Galmeanu (foto de grup)